URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
14 Decembrie 2018, 08:07

Cu ochii pe Ştei: Firma unui consilier PNL va livra la suprapreţ camerele de supraveghere ale oraşului

Cu ochii pe Ştei: Firma unui consilier PNL va livra la suprapreţ camerele de supraveghere ale oraşului DIN PATRON, SUBALTERN. Consilierul local Alexandru Jude (foto) se jură că nu mai are nicio legătură cu afacerile SRL-ului pe care l-a lăsat pe mâna asociatului, deoarece el a rămas simplu angajat şi a fost trimis în concediu fără plată. Noroc cu indemnizaţia de consilier...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Afacere cu iz politic la Primăria Ştei, unde o obscură firmă de apartament, fără nicio activitate în ultimul deceniu, s-a conectat peste noapte la puşculiţa oraşului, ca  furnizor al sistemului de supraveghere video pentru întreaga localitate. Evident, la suprapreţ!

SRL-ul, după cum a descoperit BIHOREANUL, are aceeaşi culoare politică cu edilii, avându-l printre asociaţi, până în această vară, pe consilierul local PNL Alexandru Jude. Care, deşi ar fi fost obligatoriu, nu s-a deranjat să menţioneze firma în singura declaraţie de interese pe care a depus-o după alegerea sa, în 2016...

Să vină "Big brother"

Şteienii i-au cerut încă de anul trecut primarului Iulian Balaj montarea unor camere de supraveghere pe străzile din oraş, terorizaţi fiind de o bandă de spărgători care opera de mai bine de 2 ani în zonă, călcând câte o locuinţă la fiecare 2-3 săptămâni. Acesta a şi fost motivul pentru care, în şedinţa din iulie 2017, la cererea primarului Iulian Balaj, Consiliul Local a aprobat cumpărarea unui sistem de supraveghere video, dispunând includerea costurilor în Programul achiziţiilor publice pentru anul trecut.

Hotărârea a fost pusă în aplicare abia în această vară. Pe 24 august, printr-un anunţ publicat pe SICAP, noua platformă pentru achiziţii publice, Primăria a solicitat oferte, iar 4 zile mai târziu a şi anunţat că a bătut palma cu Blue Total SRL, pentru 59.870 lei plus TVA. Asta, chit că printre ofertanţi au fost şi societăţi de top, între care, de pildă, şi Romtelecom.

Suma este exagerată, spun specialiştii consultaţi de BIHOREANUL, care au făcut şi o estimare a costurilor reale pentru produsele solicitate în cadrul contractului - camere de supraveghere şi accesorii, un calculator şi monitoare etc. - totalul depăşind cu puţin 23.000 lei plus TVA, iar asta pentru produse performante, omologate de Poliţie. Mai puţin de jumătate din preţul cerut de fosta firmă a consilierului local!

Specialişti fără activitate

În plus, societatea câştigătoare nici nu a avut până acum activitate în domeniu. Blue Total SRL este o obscură firmă de apartament înfiinţată în 2009, având ca obiect de activitate "lucrări de instalaţii electrice", inactivă până în decembrie anul trecut, fiind licenţiată pentru instalare şi întreţinere sisteme de securitate abia în acest an.

Iniţial, a avut doi asociaţi, cu drepturi egale: pe Sorin Lucian Oance, pe vremuri patron peste o firmă de televiziune şi de internet prin cablu în Ştei, şi pe Alexandru Jude, acesta din urmă ales consilier local pe listele PNL în 2016.

Mai mult, Jude a uitat să-şi  menţioneze firma în declaraţia de interese depusă la învestire, obligaţie instituită prin Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, act normativ ce încadrează o astfel de omisiune drept fals în declaraţii, pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Urme şterse

Jude a renunţat la părţile sociale cu numai câteva zile înainte ca firma să semneze contractul de furnizare cu Primăria Ştei. Nu de alta, dar Legea 161/2003, care stabileşte incompatibilităţile şi conflictele de interese pentru demnitari, aleşi şi funcţionari, îi interzice explicit să încheie contracte comerciale cu autoritatea locală din care face parte, astfel că risca să-şi piardă mandatul de consilier.

Politicianul a rămas, în schimb, angajat al firmei, după cum recunoaşte chiar el. "Acum nu mai am nicio legătură cu firma şi nici cu contractul pe care l-a încheiat cu Primăria. Am ieşit din firmă în vară, sunt simplu angajat şi în concediu fără plată, se poate verifica", se apără Jude, ca şi cum prin faptul că şi-a şters urmele şmechereşte, în ultima clipă, ar fi de ajuns să înlăture bănuiala că afacerea este o trânteală. Bărbatul nu vede însă nicio problemă în faptul că nu a declarat-o la învestire. "Dacă nu era activă, am considerat că nu e necesar".

Pe lege

 viceprimarul liberal al oraşului Ştei, Marius CioarăCât despre reprezentanţii Primăriei, viceprimarul liberal al oraşului Ştei, Marius Cioară (foto), pretinde că procedura de achiziţie a fost pe lege. "S-a respectat întocmai Legea achiziţiilor publice. S-au cerut oferte, iar cea mai bună a fost acceptată", spune el, negând că şi-ar fi cadorisit discreţionar firma unui coleg de partid, pe motiv că nici n-a ştiut despre legătura acestuia cu ea.

"Nu cred că domnul consilier Jude este asociat în firma respectivă. Nu ştiam nici că a fost asociat în vreo firmă", susţine viceprimarul. Vorba aia, nu ştie bărbatul ce ştie tot satul...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
excalibur
Pt tot în lume sunt comisioane ,. Și în SUA, GERMANIA, COREA DE NORD si între companii. Problema e când se ia comisionul , nu se construiește nimic, și nu e tras nimeni la răspundere.
Postat 14 Decembrie 2018, 19:31 de Sandu1206
Quo vadis?
Vreau sa stiu daca s-a implementat megasistemul de supraveghere.Cu sau fara comision.Comisionul are si el rolul lui.Cineva isi pune obrazul drept gaj ca se face treaba buna...Sau ne-am apucat de tuneluri intre timp?
Postat 14 Decembrie 2018, 10:08 de excalibur
@excalibur
Ce vrei sa spui? Ca sunt adevarate barfele din Primaria Oradea referitoare la faptul ca cinstitul colonel STS Ioan Rosie ar lua "comision" burse de studii pentru fiul sau de la firmele carora le didica licitatii?
Postat 14 Decembrie 2018, 09:40 de QpqDornq
PNL
Partidul fanion al luptei de clasa,care vrea sistarea ajutoarelor sociale, intr-o tara din UE codasa la asistenta sociala.Putina dijma(100%) la o licitatie te poate salva de excluziune sociala.Si in Oradea mare s-a instalat un megasistem de supraveghere de inalta definitie,pentru siguranta cetateanului,cu recunoastere faciala, fara comisioane(www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/oradea-te-vad-primaria-comanda-360-de-camere-video-inteligente-pentru-a-fi-montate-in-tot-orasul-140851.html).Deci,se poate...pe principiul:"noua totul,ce ramine,impartiti voi"
Postat 14 Decembrie 2018, 08:58 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON