Directorului OTL, Csuzi Istvan, fie i s-a cam făcut dor să revină la îndeletnicirea pe care o avea înainte să fie pus în această funcţie, fie i-au apărut duşmani din rândul propriei etnii care au contracte cu societatea de transport în comun şi care vor să-l discrediteze.
Ce altfel să creadă călătorii când, de pildă, în staţia de autobuz aflată vizavi de Universitate a fost amplasat un automat de bilete care îi orientează pe clienţii OTL să apese pe tasta 1 dacă vor să fie "ghidaţi" în limba maghiară, iar dacă vor instrucţiuni în limba română să acţioneze tasta 2?
În ritmul acesta, Bihorel se teme că în curând vor apărea şi bilete şi abonamente bilingve, pe care scrisul în română va fi dedesubt şi cu litere mai mici. Sau se va ajunge ca în bancul acela cu soneria: pentru limba maghiară sunaţi o dată, pentru limba română sunaţi altă dată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.