Vineri a debutat la Bucureşti, la Bazinul Steaua, turneul Cupei României la polo – ediţia 2021, competiţie care a reunit şapte echipe, prinde care şi două din Oradea, CSM şi CS Crişul.
Aşa cum era de aşteptat, vicecampionii de la CSM Oradea, deţinătorii trofeului Cupei României, s-au impus clar, fără probleme, în sferturi, cu scorul de 21-8 în faţa celor de la Poli Cluj Napoca. Pe reprize s-a consemnat: 5-2, 6-2, 7-1, 3-3.
Aşa după cum o arată şi scorul, elevii antrenorilor Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu au dominat clar partida, la jumătatea disputei scorul fiind deja de 11-4.
Au marcat: Bogdan Remeş – 5 goluri, Silvian Colodrovschi şi Vlad Georgescu – câte 3 goluri fiecare, Theodor Filotti, Alex Popoviciu şi Ferenc Czenk – câte 2 goluri fiecare, Dragoljub Rogac, Nichita Ilisie, Cristi Dobre şi Albert Vătrai – câte 1 gol fiecare.
Dacă CSM s-a calificat uşor în semifinale, în schimb Crişul Oradea a cedat la o şi mai mare diferenţă.în faţa Stelei, scor 1-28. În cealaltă partidă de vineri, Dinamo a învins Rapidul cu 10-5.
În penultimul act, CSM Oradea se duelează cu Dinamo Bucureşti, iar Steaua Bucureşti întâlneşte pe Sportul Studenţesc.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.