URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Februarie 2021, 09:31

CSM CSU Oradea nu a avut nicio şansă în duelul de luni seara cu U BT Cluj

CSM CSU Oradea nu a avut nicio şansă în duelul de luni seara cu U BT Cluj (sursa foto: U-BT Cluj Napoca, Action Foto)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au fost învinşi la o diferenţă de 13 puncte, luni seara, în primul joc pe care l-au disputat la turneul cu numărul 7 din Liga Naţională, programat în această săptămână la Cluj Napoca.

În prima sa partidă de la BT Arena, formaţia bihoreană a întâlnit echipa gazdă, rivala U BT Cluj, în faţa căreia a trebuit să se recunoască învinsă destul de clar, după ce "alb-negrii" au condus şi la diferenţe de peste 20 de puncte.

Antrenorul Cristian Achim a început jocul cu Watson, Fometescu, Green, Markovic şi Valeika. Debutul a fost bun pentru "roş-albaştri", CSM-ul având mai multe momente bune de joc, cu precădere în atac, fapt concretizat pe tabela de marcaj. Totuşi, pe finalul primului sfert, gazdele au întors situaţia şi au intrat în prima pauză cu avantajul de trei puncte, scor 23-20.

Din păcate, în secvenţa secundă, situaţia s-a înrăutăţit în jocul echipei bihorene, clujenii având momente de dominare, iar Stipanovic şi Tarolis au înscris cu generozitate. În tot acest timp, Oradea a încercat diferite formule, dar la jumătatea partidei U BT Cluj avea un avantaj de 11 puncte, scor 48-37.

După pauza mare, U-BT s-a desprins pe tabelă, la 18 puncte, dar CSM CSU a mai recuperat după un parţial de 6-0. După un timeout al gazdelor, trupa pregătită de Mihai Silvăşan a revenit în control şi s-a desprins la un nou maxim pe tabela de marcaj. Aaron Broussard a înscris ultimul coş al sfertului III, iar în ultima pauză U BT conducea cu 70-54.

Din păcate, nici în ultimele zece minute jocul CSM-ului nu s-a îmbunătăţit, iar diferenţa pe tabelă a crescut la peste 20 de puncte. Pe final "roş-albaştrii" au mai redus din diferenţă, pierzând jocul la 13 puncte diferenţă, scor final 90-77 pentru U BT.

Dacă formaţia clujeană are 11 victorii din 11 posibile şi arată o forţă deosebită în acest sezon, în schimb CSM CSU Oradea a suferit cea de-a patra înfrângere din campionat, rămânând pe poziţia a 6-a.

În meciul de luni, Giordan Watson a fost cel mai bun marcator de la CSM CSU, cu 16 puncte. L-a secondat Aaron Broussard, care a terminat cu 13 puncte, în timp ce Garlon Green şi-a trecut în cont 12 puncte. De la clujeni, Andrija Stipanovic şi Donatas Tarolis au fost cei mai eficienţi, cu câte 20 de puncte fiecare.

Marţi, de la ora 16:30, CSM CSU Oradea va întâlni Steaua Bucureşti, în cel de-a doilea şi ultimul joc al turneului de la Cluj. Partida va fi televizată de Digi Sport şi Look Sport.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON