URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Noiembrie 2016, 23:12

CSM CSU Oradea a pierdut cu 72-86 derby-ul de la Cluj, cu Universitatea BT (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea au fost învinși duminică seară, în jocul pe care l-au disputat la Cluj Napoca, în compania formației locale Universitatea BT, în cadrul etapei a X-a a Ligii Naționale.

Meciul, care s-a desfășurat la Sala Horia Demian din oraș și care a reprezentat unul dintre derby-ul campionatului, s-a încheiat cu scorul de 86-72 pentru clujeni, care și-au adjudecat victoria după un ultim sfert foarte bun.

Partida a fost foarte echilibrată în primele trei sferturi, cu orădenii aflați mai mult la conducere, dar în ultimele zece minute au fost de nerecunoscut, pe fondul unei apărări foarte bune a gazdelor, dublată de un procentaj bun la aruncări.

Primele zece minute au fost adjudecate de CSM CSU cu 19-17, iar în sfertul II s-au impus clujenii cu 19-17, astfel s-a intrat în pauza mare cu scorul egal 36-36.

Sfertul al treilea a fost cel mai bun pentru orădeni, care au marcat 25 de puncte, față de numai 20 ale clujenilor, iar înaintea ultimelor zece minute CSM CSU s-a aflat în avantaj cu scorul de 61-56.

Ultimul sfert a fost însă unul dezastruos pentru campioană, care a fost de nerecunoscut. Clujenii au avut o evoluție foarte bună în apărare, dar și la eficiență au stat foarte bine, cu 30 de puncte, față de numai 11 ale orădenilor în acest interval. Astfel, meciul s-a încheiat cu victoria cu 86-72 pentru clujeni, care rămân cu o singură înfrângere în acest sezon al Ligii Naționale, în timp ce orădenii au acum 3 eșecuri.

Cel mai eficace jucător al echipei bihorene a fost în această partidă Martin Zeno, cu 23 de puncte, în timp ce de la gazde, Kyndall Dykes și Filip Adamovic au avut câte 18 puncte la activ.

De precizat faptul că Sean Barnette a suferit o accidentare musculară în prima repriză a meciului după ce a încasat un contact la gambă și nu a mai putut continua jocul.

Barnette a fost purtat pe brațe de colegii săi spre banca de rezerve, după care spre vestiar. După primele investigații efectuate chiar la sală de staff-ul echipei, extrema campioanei României pare să fi suferit o ruptură musculară.

„Analize amănunțite vor fi efectuate în cursul zilei de luni, urmând a se stabili un diagnostic. Pe baza acestuia se va determina și perioada de inactivitate pentru jucătorul nord-american”, precizează conducerea echipei orădene, pe site-ul oficial.


Universitatea BT Cluj – CSM CSU Oradea 86-72 (17–19, 19-17, 20-25, 30-11) 

Sala: Horia Demian
Spectatori: 2600
Arbitri: Marius Ciulin, Alexandru Olaru și Sorin Drugău
Comisar FRB:Mircea Martiș

Marcatori U BT Cluj: Kyndall Dykes  18 puncte, Filip Adamovic 18, Aleksandar Rasic14, Ousmane Barro 12, Roland Torok 12, Tudor Gheorghe 9 și George Toth 3 puncte.

Marcatori CSM CSU Oradea: Martin Gilbert Zeno 23 puncte, Andrei Mandache 12, Branko Mirkovic 9, Sean Antwan Barnette 8, Sean Morgan Denison 8, Radu Rares Pașca 4, Bogdan Nicolescu 4, Bogdan Țîbîrnă 2 și Muhamed Pasalic 2 puncte.


Etapa a X-a a Ligii Naționale de baschet masculin:

Vineri:

BC CSU Sibiu – BC SCM Timișoara 80-77

Sâmbătă:

BC Mureș – SCM U Craiova 82-65

CS Dinamo București – Phoenix Galați 83-70

Duminică:

U BT Cluj – CSM CSU Oradea 86-72

Luni, ora 18.00:

BCM U Pitești – Steaua CSM Eximbank (Digi Sport)


Clasament:

1.

U-Banca Transilvania Cluj

8/1

17

2.

Steaua CSM Eximbank

7/1

15

3.

BC CSU Sibiu

6/3

15

4.

CSM CSU Oradea

6/3

15

5.

BC SCM Timisoara

5/5

15

6.

BCMU Pitesti

5/3

13

7.

BC Mures Tg Mures

4/5

13

8.

SCMU Craiova

3/6

12

9.

CS Dinamo Bucuresti

2/7

11

10.

CS Phoenix Galati

2/7

11

11.

Municipal Olimpic Baia Mare

1/8

10

12.

CS Municipal Ploiesti

0/0

0

Baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea vor susține următorul joc, miercuri, în Liga Campionilor Europeni, pe teren propriu, în compania formației italiene Umana Reyer Venezia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON