URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Asemănările dintre Marghita şi Bucureşti sunt uluitoare. Amândouă sunt nişte localităţi cu mare potenţial, dar care sunt jefuite în fiecare ciclu electoral de cei care ar trebui să le conducă. Concubinajul între toate partidele care s-au perindat la putere a făcut să existe o şogoreală indestructibilă, ce a pus la punct un sistem impecabil de sifonare a banilor publici.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O recentă modificare a Codului Rutier repară una dintre problemele vechi ale legislaţiei rutiere. În esenţă, până la modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2023, o persoană condamnată pentru o infracţiune rutieră (spre exemplu, pentru conducere fără permis) nu avea nicio interdicţie în a obţine imediat după condamnare permisul de conducere.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
07 Noiembrie 2012, 17:19

Crimă oribilă: Cadavrul unui copil de 12 ani, găsit într-un sac între Oradea şi Biharia

Crimă oribilă: Cadavrul unui copil de 12 ani, găsit într-un sac între Oradea şi Biharia (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început cercetările în cazul unui băiat de 12 ani dat dispărut în urmă cu două zile şi al cărui cadavru a fost găsit miercuri dimineaţă, în jurul orei 8, într-un sac, îngropat lângă calea ferată dintre Oradea şi Biharia.

Potrivit unor surse judiciare, copilul este de etnie romă şi locuia cu mama, sora şi concubinul acesteia, însă a fost dat dispărut de tatăl său, care nu l-a mai văzut de anul trecut şi care avea suspiciuni că băiatul ar fi fost ucis.

În urma verificărilor făcute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, bănuielile bărbatului s-au confirmat. Autorul crimei a fost identificat în cursul zilei de ieri, în persoana unui tânăr de 22 ani din Episcopia Bihor, care avea o relaţie cu sora victimei.

Criminalul, reţinut în cursul zilei de marţi, a şi recunoscut fapta pe care, spune el, a comis-o în luna decembrie anul trecut. Miercuri dimineaţă, acesta i-a condus pe poliţişti la locul unde se afla îngropat copilul şi a descris cu lux de amănunte ce s-a întâmplat.

"Fapta s-a petrecut în decembrie anul trecut, când s-a enervat deoarece îl suspecta pe copil de furtul unor bani. L-a bătut şi, când a văzut că băiatul a murit, l-a pus într-un sac şi l-a îngropat lângă calea ferată", a explicat BIHOREANULUI sursa citată.

Ucigaşul copilului va fi prezentat, miercuri seară, Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
statul are obligatia sa asigure copiilor indiferent de etnie un nivel de trai modest
nu exista criza , exista crima organizata si minciuna !!! exista imoralitate obligata.
Postat 09 Noiembrie 2012, 12:04 de nu se poate asa ceva
statul are obligatia sa asigure copiilor indiferent de etnie un nivel de trai modest
orice copil fura ca nu stie ca fura este foarte greu sa l convingi ca anumite lucruri nu pot fi ale lui, pacat ca nu aveti copii sa intelegeti ca nu toti pot accepta realitatea imediat, sunt care vor mancare si foarte greu se abtin si totusi sunt doar copii nu adolescenti, vor bicicleta si au tendinta sa dea si un pumn celu care nu i o da si lui, habar aveti ce sunt copii dar criminalul la 22 de ani avea si el minte de 12 ani ? dati trei biciclete la un sat, dati hrana zilnica ca nu trebuie infometati ca parintii nu au locuri de munca, rusine !luati de la MILIONARI care i au saracit tara, cum aparati copii prin infometare !!? poftim sunt care traiesc linistiti fara copii fura tara si restul traies in lagar comunist atunci aveau educatie , cultura ,scoala si hrana, aveau un viitor , acum ce trebuie sa faca SEX dupa pedofili din guvern si parlament ? De ce nu se respecta drepturile OMULUI in ROMANIA ?
Postat 09 Noiembrie 2012, 12:02 de nu se poate asa ceva
Un potential hot mai putin!
(...) a inceput sa practice "meseria" de hot de la virsta frageda. Tot e bine ca nu a apucat sa plece pe dincolo la furat si sa se spuna "uite cum vin romanii la noi sa fure", in loc sa spuna ca vin cioropinele. Asa ar trebui sa se intimple cu toti care fura bani sau obiecte de valoare.
Postat 08 Noiembrie 2012, 20:18 de TDS
rusine!
decat sa platesty 10 politisty falsi platesti dresori de caini
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:36 de nu v ar fi rusine!
rusine!
politia, criminalisty lasa sa se altereze problele, interesanta administrae LOCALA !!! lasati criminali in libertate !! copil sigur a urlat sangele lui sigur undva a sarit aflam de moartea lui in 24 de ore nu dupa lunii bune, poate il puteam salva!
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:34 de nu v ar fi rusine!
rusine!
politia, criminalisty lasa sa se altereze problele, interesanta administrae LOCALA !!! lasati criminali in libertate !! copil sigur a urlat sangele lui sigur undva a sarit aflam de moartea lui in 24 de ore nu dupa lunii bune, poate il puteam salva!
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:34 de nu v ar fi rusine!
rusine!
dar atentie POLITIA nu verifica cu cainii zilnic posible crime acolo ? siin tot orasul, ce faceti cu banii nostri, cum salavati viet daca nu aveti cu ce , incasati salarii ca ati cumparat o functie, rusine mizeriilor, rusine criminalilor, dati va demisia decat sa furati un job pe care nu l faceti!
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:32 de nu v ar fi rusine!
oradea
a fost omorat de 1 an si dat disparut de 2 zile?
Postat 08 Noiembrie 2012, 10:33 de ale
aSD
cadavrul a fost gasit intre oradea si biharia!!!!in apropierea fostei gropi de gunoi a orasului
Postat 07 Noiembrie 2012, 20:31 de adi
CRIMA
Cale ferata intre BIHARIA si SALARD???????????????????
Postat 07 Noiembrie 2012, 20:18 de BAU
cum l a ucis !!!
pacat de copil chiar daca ar fi furat nu l bati pentru bani ! sa ne rugam pentru el, pacat ca NU aveti minte ! Banul nu este important era doar un copil fara minte dar concubinul nici el nu avea minte la varsta lui , un deceniu diferenta ?
Postat 07 Noiembrie 2012, 17:50 de scumpul de el
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6021 RON
  • 1 EUR = 4.9219 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON