URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 10 AUGUST 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Pentru cei mai tinerei, puțină istorie. Pe vremea inenarabilului primar Petru Filip, în ciuda tuturor criticilor, totuși s-a mai făcut câte ceva. Bunăoară, s-a dat un tun de toată frumusețea cu bazinul olimpic, hidoșenia aia care seamănă cu o cutie de conservă. Pentru constructorul de atunci, MBS Group, duhnind prin toți porii a Partidul Democrat, a fost floare la ureche să câștige licitația...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mândria orădenilor (oricum umflată by default, căci bihorenii-s nialcoși încă din și prin născare) că au cea mai modernă Unitate de Primire a Urgențelor din țară poate suferi serios după ce, accidental, a ieșit la iveală că noua clădire are câteva beteșuguri. La fel și mândria Primăriei.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Primarul Florin Birta propune reabilitarea pietonalei Republicii, prin pavarea cu porfir și revenirea la modelul estetic cu cercuri, din perioada comunistă. Ce părere aveți?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Potrivit noii reglementări, contestaţia este de competenţa instanţei ierarhic superioare, care o soluţionează în complet format din 3 judecători. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se soluţionează în completul de 5 judecători, iar când procesul îl judecă un complet de 5 judecători, contestaţia se soluţionează de un alt complet de 5 judecători.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Majoritatea alimentelor conțin sare în mod natural sunt legumele, fructele, carnea, peștele, ouăle, laptele și produsele lactate, cerealele, legumele uscate și grăsimile. Consumul crescut de sare joacă un rol important în creșterea tensiunii arteriale (mai ales la persoanele supraponderale și la cele obeze) și în favorizarea apariției osteoporozei (prin creșterea eliminări de calciu la nivel renal).
21 Decembrie 2016, 07:43

Crăciuniţa Campionului. Fetelor, scoateţi batistele: Căpitanul echipei orădene de baschet, Rareş Paşca, se însoară cu o fată de la BIHOREANUL (FOTO)

Crăciuniţa Campionului. Fetelor, scoateţi batistele: Căpitanul echipei orădene de baschet, Rareş Paşca, se însoară cu o fată de la BIHOREANUL (FOTO) EL ŞI EA. În timpul shooting-ului pentru primul pictorial realizat împreună, Cristina şi Rareş au avut oarece emoţii, însă s-au relaxat imediat ce au ajuns unul în braţele celuilalt. Pentru Cristina, în acest an Moş Crăciun a fost chiar căpitanul ei, care i-a dăruit un superb inel cu diamant. Despre povestea lor de dragoste citiţi mai multe în paginile din interior...
Crăciuniţa Campionului. Fetelor, scoateţi batistele: Căpitanul echipei orădene de baschet, Rareş Paşca, se însoară cu o fată de la BIHOREANUL (FOTO) TABLOU ÎN FAMILIE. Cristina şi-a lăsat deoparte sarcinile de serviciu pentru o zi, îndeplinind una specială: s-a transformat în Crăciuniţa BIHOREANULUI şi a pozat alături de logodnicul ei, baschetbalistul Rareş Paşca. Încântat de pictorial a fost şi câinele celor doi, Edi, un bichon havanez, care a încercat să-i ia stăpânei căciula de Crăciuniţă
Crăciuniţa Campionului. Fetelor, scoateţi batistele: Căpitanul echipei orădene de baschet, Rareş Paşca, se însoară cu o fată de la BIHOREANUL (FOTO) ŞTIREA ZILEI. Cu aprobarea şi atenta supraveghere a şefului ei direct, directorul Mircea Chirilă, Crăciuniţa BIHOREANULUI a împărţit cadouri colegilor, aşezaţi frumos la rând. Cum spiritul sărbătorilor a cuprins întreaga redacţie, darurile au ajuns atât la cei cuminţi, cât şi la jurnaliştii despre care unii ar jura că au fost foarte răi...
Crăciuniţa Campionului. Fetelor, scoateţi batistele: Căpitanul echipei orădene de baschet, Rareş Paşca, se însoară cu o fată de la BIHOREANUL (FOTO) CĂPITĂNEASA. Anul acesta, sărbătorile vor fi speciale în casa Cristinei şi a lui Rareş, unde Crăciuniţa noastră a creat o atmosferă de poveste. Pe lângă faptul că-i îmbracă cu mândrie tricoul cu numărul 8, de luna trecută Cristina poartă, şi mai încântată, un inel cu diamant pe care căpitanul CSM CSU Oradea l-a ales cu grijă înainte s-o ceară de soţie
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu ceva vreme în urmă, într-o odaie de la Polul Nord, Moş Crăciun a început să-şi pregătească turneul prin lume, recapitulând lunga listă cu dorinţele celor care-au fost cuminţi peste an. Când a ajuns la Cristina, responsabila de vânzări a BIHOREANULUI, şi la Rareş, căpitanul echipei de baschet CSM CSU Oradea, Moşul s-a împotmolit aflând că de când se au unul pe altul nu-şi mai doresc niciun alt cadou, oricât de frumos ar fi împachetat.

În complicitate cu îndrăgitul personaj, BIHOREANUL a ales să le facă el un dar celor doi, prezentându-le de sărbători frumoasa poveste de dragoste, cu atât mai mult cu cât colega noastră tocmai a răspuns "da" cererii în căsătorie plănuite de baschetbalistul campioanei României. 

Zâna redacţiei

Colegă şi prietenă cum rar întâlneşti, Cristina Butaci lucrează la BIHOREANUL de 11 ani, fiind angajată ca agent de publicitate în 2005, la scurt timp după absolvirea Facultăţii de Istorie. Cum din fire e o persoană veselă, a descoperit în redacţie că munca în vânzări i se potriveşte ca o mănuşă, lucru recunoscut de toţi clienţii, dar şi de şefii săi, care-i apreciază profesionalismul, iar acum, iată, o răsplătesc cu coroniţa de Crăciuniţă a BIHOREANULUI.

Dacă frumuseţea i-o pot vedea toţi admiratorii, şi nu-s puţini, de bunătatea ei garantează toţi colegii din redacţie, cărora le împarte mereu zâmbete. Cei 11 ani au trecut în grabă, spune Cristina, care conduce acum departamentul de vânzări şi publicitate, adunând o sumedenie de amintiri speciale. "Îmi place ceea ce fac şi pot să spun că vin aici ca acasă. Aici nu-mi sunt doar colegii, ci şi câţiva dintre cei mai buni prieteni", povesteşte ea, emoţionată că sarcina de serviciu cea mai nouă este să devină personajul principal al poveştii de iarnă. Sarcină pe care, trebuie spus, a îndeplinit-o cu brio!

Captain Paşca

De o vreme, o prezenţă constantă şi îndrăgită în redacţia BIHOREANULUI este şi căpitanul echipei de baschet CSM CSU Oradea, campioana en-titre a României, care atunci când nu are meciuri în deplasare nu ratează nicio ocazie de a-şi vizita iubita şi de a o acoperi cu pupici.

În vârstă de 31 de ani, Rareş Paşca a început să joace baschet în clasa a VII-a, când deja era mai înalt decât toţi colegii. Tot de mic, Rareş a învăţat să-şi poarte singur de grijă, mutându-se din oraşul natal, Bistriţa, la Cluj, unde a jucat la echipele de juniori şi apoi la cea mare a U Mobitelco. În cariera de până acum, sportivul de 1,98 a mai trecut pe la echipe din Arad, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte şi Craiova, dar rădăcini a prins doar în Oradea, unde a fost adus în 2010 de antrenorul Cristian Achim.

De altfel, aici a trăit şi cei mai productivi ani din carieră, în sezonul trecut având un aport important în câştigarea primului titlu naţional din istoria clubului. Datorită acelei prestaţii, precum şi firii sale energice, a şi primit în vară titlul de căpitan al echipei. Sezonul acesta, din cauza unei accidentări suferite în toamnă, nu mai este în aceeaşi formă, dar e decis să-şi spele păcatele de aici înainte. Până la urmă, n-ar fi primul obstacol de care trece...

Trei medalii ş-o iubită

Pe lângă medaliile câştigate la Oradea - bronz, argint şi aur - Rareş şi-a cunoscut tot aici, în urmă cu aproape doi ani, aleasa inimii. Unde? Nu e deloc greu de ghicit: la un meci de baschet. Căpitanul îşi aminteşte că a zărit-o pentru prima oară pe Cristina în timp ce cobora treptele Arenei Antonio Alexe pentru a-şi lua locul în tribună alături de ceilalţi colegi de la BIHOREANUL, fani declaraţi ai CSM Oradea de câteva sezoane bune.

Sedus de frumuseţea şi delicateţea Cristinei, Rareş a îndrăznit s-o caute, într-o zi apărând la redacţie, pe neaşteptate, cu un buchet de trandafiri albi. La început n-a fost simplu, căci Cristina şi-a pus în cap să nu-i cadă în mreje. Totuşi, cei doi au devenit prieteni şi au început să se cunoască. "Reuşea mereu să mă facă să râd şi să uit de stres", spune Cristina, care l-a avertizat pe baschetbalist. "Mi-a spus la un moment dat să nu mă îndrăgostesc de ea, că nu ştie dacă vrea o relaţie. I-am zis că-mi asum riscul", mărturiseşte Rareş.

"Majoreta" din tribună

Timpul a dovedit că decizia căpitanului a fost corectă. De un an şi jumătate, Rareş şi Cristina formează un cuplu frumos şi... atletic. El pentru că e sportiv de performanţă, iar ea mai ales pentru că trebuie să se ridice pe vârfuri de câte ori vrea să-l sărute!

Acum, la meciurile CSM CSU Oradea, emoţiile Cristinei, care-şi încurajează iubitul din tribună, se dublează. "Înainte nu-mi dădeam seama cât efort depun şi câte greutăţi au jucătorii. Acum văd cât munceşte Rareş să treacă peste accidentare şi cât suflet pune la fiecare meci, şi el, şi colegii săi. Mă rog de fiecare dată să iasă sănătos de pe teren", spune ea.

Iar căpitanul CSM-ului îi este recunoscător pentru toată susţinerea. "M-a impresionat mult după finala din sezonul trecut. La câteva secunde după ce s-a terminat meciul, în tot haosul din arenă, m-a căutat în tribună şi mi-a mulţumit că-i sunt alături", îşi aminteşte Cristina.

Emoţii şi scenarii

Convinşi că vor să rămână împreună pentru tot restul vieţii, Cristina şi Rareş au decis să se căsătorească. Pe 28 noiembrie, după ce a cumpărat un inel încrustat cu diamant, Rareş a dus-o pe Cristina într-un local elegant, unde deja complotase cu angajaţii aşa încât aleasa lui să fie declarată câştigătoarea unei tombole inventate. Premiul a fost, bineînţeles, inelul de logodnă.

Văzându-l, dar mai ales citind emoţia în ochii iubitului care se aşezase în genunchi, Cristina a spus "Da!" fără să ezite. "Dacă ar fi să descriu fata visurilor mele, aş descrie-o pe ea. Am ştiut că e aleasa mea de la bun început. Ce n-am bănuit a fost că voi avea emoţii aşa de mari când o voi cere", zice Rareş.

Vara viitoare, vor jura să-şi fie alături la bine şi la greu sau - cum s-ar zice în baschet - la victorie şi la înfrângere, plănuind o super petrecere de nuntă alături de familie şi prieteni. Noi, cei de la BIHOREANUL, le urăm încă de pe acum "Casă de piatră!". Iar cititorilor noştri un Crăciun cald şi plin de iubire...


VEDETELE MOŞULUI
Crăciuniţă cu pompoane

Nu este prima oară când pictorialul de iarnă al BIHOREANULUI include jucători ai CSM Oradea. În 2014, Crăciuniţă a fost marghiteanca Ioana Sas Adăscăliţii (foto), pe atunci lidera trupei de majorete care încuraja echipa locală de baschet, aceasta pozând alături de jucători ca Daniel Dillon, Ante Krapic şi Adrian Guţoaia.

De-a lungul anilor, costumul de Crăciuniţă a BIHOREANULUI l-au îmbrăcat mai multe vedete locale începând cu Miss Oradea, Alina Sabău (2000), continuând cu doctoriţa Valeria Filip, soţia primarului Petru Filip (2001) şi prezentatoarea TV Crina Abrudan (2002). În 2003, BIHOREANUL a avut un Crăciunel, pe şeful Direcţiei Vamale, Călin Vesa. Au urmat gemenele Andrada şi Laura Florincuţa (2004), jurnalista Raluca Creţu (2005), prezentatoarele TV Mirela Vaşadi (2006) şi Ilinca Vandici (2007), consiliera primarului Ilie Bolojan, Anca Sas (2008), campioana mondială la show-dance Luana Chebeleu (2009), poliţista Dana Lezeu (2010), cântăreaţa Irina Nicolae (2011), fostă componentă a trupei ASIA şi soţia lui Marius Vizer, actriţa Dania Ţinca (2012), cântăreaţa Denisa Moşincat (2013), Ioana Sas Adăscăliţii (2014) şi, anul trecut, prezentatoarea Digi 24 Yvette Mîrza.


SIMPLY THE BEST
Campioni pe teren, campioni în audienţe

Deşi cu ocupaţii diferite, se poate spune că redactorii BIHOREANULUI şi baschetbaliştii CSM Oradea au şi lucruri în comun. În primul rând, că sunt cei mai buni în ceea ce fac! Secţia de baschet a CSM Oradea a fost înfiinţată în 2003, începând parcursul ascendent în Liga Naţională a României în 2009, când pe banca tehnică a fost adus antrenorul Cristian Achim. În ultimele sezoane, orădenii au câştigat medaliile de bronz, argint şi aur în Campionatul Naţional, iar anul acesta, în premieră, s-au calificat în grupele Basketball Champions League unde luptă - şi de multe ori înving - cu campioanele altor ţări din Europa.

Cu o tradiţie ceva mai mare, BIHOREANUL le oferă cititorilor ştiri, anchete şi reportaje încă din 2000, având, potrivit celor mai recente studii de audienţă furnizate de BRAT, 33.000 de cititori pe ediţie. Echipa condusă de directorul Mircea Chirilă şi redactorul şef Florin Ciucaş editează şi portalurile ebihoreanul.ro şi bihorel.ro, primul rezervat actualităţii, iar celălalt umorului. Site-ul www.ebihoreanul.ro a atins, recent, 300.000 de vizitatori unici şi aproape 2,5 milioane de afişări lunar, cifre ce demonstrează că cei mai mulţi bihoreni se informează cu ajutorul nostru.

Vestimentaţia Crăciuniţei: Designer Amalia Buie

Make-up: Top Beauty School by Lidia Buz

Fotografii: Szilagyi Lorand

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CRACIUNITA
E FRUMOASA! LA MULȚI ANI FRUMOASEI CRĂCIUNIȚE!!!
Postat 21 Decembrie 2016, 22:15 de ADINA
bine marcat
Bine Rares,felicitari,e mai important decat un cos de 3 puncte marcat pe sirena. Casa de piatra si tot ce-ti doresti,sa fii fericit .
Postat 21 Decembrie 2016, 08:35 de suporter_oradean
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7905 RON
  • 1 EUR = 4.905 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON