Un copil de 6 ani a ajuns la spital, miercuri, după ce, lăsat nesupravegheat, s-a băgat între un microbuz şi remorca ataşată de acesta, s-a cocoţat pe sistemul de cuplare şi a căzut, la scurt timp după ce şoferul a pornit maşina.
Accidentul rutier, semnalat prin numărul de urgență 112, miercuri, la ora 13.20, s-a produs pe strada Irinyi Janos din oraşul Săcueni.
"Un bărbat de 35 de ani din Săcueni, în timp ce conducea un microbuz cu care tracta o remorcă trailer pe direcția Sînnicolau de Munte - DN 19/B, a oprit în dreptul unui imobil, iar după ce s-a repus în mișcare, la aproximativ 20 de metri, a acroșat cu roata stângă spate a remorcii un minor localnic, de 6 ani, care era nesupravegheat şi se afla între cele două vehicule, pe sistemul de cuplare", se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.
Din fericire, în urma accidentului rutier, minorul a suferit doar leziuni ușoare.
Cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Marghita, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.