URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Iunie 2023, 18:50

Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO)

Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
Tragedie la scăldat: Un băiețel a murit înecat în Crișul Negru, în Tinca (FOTO/VIDEO) Foto: ISU Crișana
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai multe echipaje de pompieri au pornit, joi după amiază, în căutarea unui băiețel de 10 ani dispărut în apele Crișului Negru, în zona străzii Câmpului din localitatea bihoreană Tinca. Inclusiv elicopterul SMURD survolează zona pentru a-l găsi.

”La ora 17.20, o apelantă a numărului unic 112, sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana“ al județului Bihor cu privire la faptul că un copil a fost văzut plutind în apele Crișului Negru, pe raza localității Tinca”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a ISU, locotenent colonel Camelia Roșca.

Potrivit acesteia, echipajele de căutare - salvare acționează, la ora publicării acestei știri, cu 6 bărci pentru găsirea băiatului, în vârstă de 10 ani, iar elicopterul SMURD survolează zona.

„De asemenea, au fost contactați reprezentanții SalvaDrone pentru a asigura sprijin în misiunea de căutare a copilului, cu ajutorul dronelor”, a mai spus Roșca.

Aceasta a mai precizat că la locul indicat prin 112 de au fost mobilizate 8 echipaje de pompieri militari, dintre care 6 de căutare-salvare de la înec din cadrul Gărzii de Pompieri Tinca, Detașamentului de Pompieri Salonta și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, un echipaj de pompieri scafandri și un echipaj de pompieri paramedici, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, alături de elicopterul SMURD.

UPDATE: Băiețelul a murit la scăldat

ISU anunță că băiatul nu a mai putut fi salvat. 

El a fost găsit de scafandri în adâncurile Crișului Negru.

„În jurul orei 19.30, după aproximativ două ore de căutări, copilul a fost găsit de scafandri, la o adâncime de circa 2.50 - 3 metri, însă din nefericire, băiatul nu a mai putut fi salvat, medicul prezent la fața locului declarând decesul acestuia”, a transmis lt. col. Camelia Roșca.

Băiatul era la scăldat în momentul în care a dispărut în Criș.

Foto/Video: ISU Crișana

Fiți cu băgare de seamă!

În context, pompierii atrag atenția, că, în pofida numeroaselor semnale de alarmă, anual, în perioda sezonului cald, la nivelul județului Bihor se produc tragedii “la scăldat”, victimele acestor nenorociri fiind, în multe cazuri, minore. 

„Tragem, din nou, un semnal de alarmă referitor la pericolul pe care îl implică ignorarea măsurilor specifice de prevenire a înecului, adresându-vă rugămintea de a supraveghea în permanență copiii aflați în apă sau în proximitatea acesteia, de a vă scălda și de a le permite copiilor să se scalde doar în locuri special amenajate pentru înot. De asemenea, vă recomandăm să nu intrați în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare și să evitați scăldatul solitar sau pe timp de noapte”, transmit pompierii.


Vezi mai jos celelalte sfaturi transmise de ISU:

Protejaţi viaţa copiilor dumneavoastră!

Potrivit reprezentanților Asociaţiei Profesionale a Salvamarilor din România: „o persoană care nu ştie înota şi care se află în apă peste înălţimea ei se va îneca nu în câteva minute, ci în maximum câteva zeci de secunde, iar după cinci minute petrecute sub apă, şansele de supravieţuire scad vertiginos”.

În scopul prevenirii unor astfel de evenimente nefericite, pompierii militari bihoreni recomandă părinților, bunicilor și tutorilor minorilor, respectarea următoarelor măsuri:

- Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici ori în cadă;

- Urmăriţi continuu, comportarea copiilor în apă şi nu vă întoarceţi nici măcar o clipă cu spatele la aceştia pentru că cei mici sunt imprevizibili: ei trebuie să se scalde numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature, chiar dacă ştiu să înoate;

- Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare gonflabile, tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea vor fi utilizate  de către copii sub atenta supraveghere a unui adult;

- Împrejmuirea piscinei personale cu un gard poate preveni accidente nedorite în rândul minorilor;

- Purtarea vestelor de salvare de către copii este o metoda eficientă de prevenire a unor astfel de  accidente;

- Explicaţi-le adolescenţilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate (râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline de plante ori în locurile în care s-au produs anterior incidente: barajul de la Tileagd,  canalul colector de la Boiu, apele Crişului Repede, Crişului Negru, Lacul Sântion etc.), iar în cazul ieşirilor acestora „la scăldat” cu prietenii, stabiliţi de comun acord, o periodicitate şi o modalitate de contact.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Pacat.
Si inca un lucru. In filme victimele inecului urla si se zbat inainte sa se scufunde. In realitate arareori victimele mai apuca sa faca zgomot asa ca trebuie sa fim cu bagare de seama la ce se intampla in jur cand suntem in orice apa unde mai sunt oameni.
Postat 09 Iunie 2023, 09:24 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON