URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 06 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Greva profesorilor a ajuns la a doua săptămână și s-a radicalizat, nu dă semne că se va încheia degrabă. În sectorul privat nu cred că există cineva care să viseze la o creștere a salariului, dintr-o dată, cu 25%, iar dacă n-o primește să lase lucrul când îi e mai drag patronului. Cu toate că o astfel de majorare nu e deloc simbolică, greviștii din învățământ o resping totuși cu vehemență, forțând după deviza „acum ori niciodată”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
16 Februarie 2016, 15:59

Copiii români, îngrijoraţi de banii pe care îi are familia lor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Părinţii români le transmit copiilor grijile zilnice pe tema banilor, arată un studiu coordonat de membri ai Departamentului de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Oradea. Cercetarea a fost făcută în cadrul unei anchete internaţionale, "Lumile copiilor", care doreşte să scoată la iveală perspectiva copiilor asupra vieţii, un aspect prea puţin investigat. În cadrul studiului, copii din toată lumea au fost întrebaţi despre aspecte-cheie ale vieţii lor, între care viaţa lor de familie şi cea de acasă, prietenii, banii şi bunurile pe care le au, viaţa la şcoală, zona în care locuiesc, modul cum îşi folosesc timpul, bunăstarea personală, concepţiile asupra drepturilor copiilor şi nivelul global de fericire.

Cercetarea din România arată că 15% dintre copiii români de 8 ani nu au calculator şi 24% nu au acces la Internet de acasă. Deşi în general sunt mulţumiţi de bunurile pe care le au, aproximativ 42% dintre aceştia sunt adesea sau întotdeauna îngrijoraţi de banii pe care îi are familia lor.

 "Toţi cei responsabili de bunăstarea copiilor români ar trebui să ia rezultatele acestui studiu ca punct de plecare al eforturilor de conştientizare şi al preocupărilor privind îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Deşi copiii români sunt în general fericiţi, ei sunt printre cei mai nemulţumiţi din toate ţările incluse în studiu de spaţiile de joacă disponibile. Climatul relaţional din şcoală, dar şi din afara ei lasă mult de dorit, copiii noştri având nivele dintre cele mai ridicate de violenţă relaţională, dar şi de insatisfacţie cu prietenii. Copiii romi, cei care trăiesc cu un părinte vitreg şi cei lăsaţi în grija altor rude de părinţii care au imigrat au niveluri de bunăstare semnificativ mai scăzute decât ceilalţi", a detaliat profesorul Sergiu Bălţătescu, coordonatorul studiului din România.

Fetele românce sunt la fel de fericite ca şi băieţii, dar sunt mai mulţumite de şcoală decât aceştia. În schimb, fetele sunt mai nemulţumite de locurile de joacă disponibile, dar şi de colegii lor de şcoală. Copiii români sunt cei mai mulţumiţi de sine şi de familie, apoi de şcoala şi relaţiile cu ceilalţi, pe ultimul loc situându-se satisfacţia cu zona în care trăiesc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6099 RON
  • 1 EUR = 4.9633 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON