URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
30 Mai 2014, 12:46

Contractele imobiliare ale Consiliului Judeţean cu Selina, luate la puricat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii judeţeni au desemnat vineri, prin vot, membrii unei comisii care să monitorizeze două contracte încheiate de CJ cu firma Selina în iunie 2006, prin care judeţul a vândut, iar compania a cumpărat mai multe hectare de teren din strada Universităţii, transferate de la Ministerul Apărării către administraţia judeţeană după desfiinţarea Unităţii Militare 01326.

Comisia va fi alcătuită din câte un reprezentant al celor cinci partide din CJ, şi anume Ioan Mang (PSD), Traian Bulzan (PNL), Vasile Petruţ (PPDD), Ionel Avrigeanu (PDL) şi Sarkozi Alexandru (UDMR).

Sarcina comisiei, care la proxima reuniune îşi va alege şi un preşedinte, este de a verifica dacă firma Selina, în calitate de cumpărător, a respectat clauzele fixate prin caietul de sarcini întocmit de vânzător.

În perioada 2006-2007, Consiliul Judeţean - condus pe atunci de preşedintele Alexandru Kiss - a vândut Selinei mai multe suprafeţe de teren, atât în strada Universităţii, cât şi în Calea Aradului, aceste tranzacţii şi altele făcând obiectul unui dosar deschis de procurorii DNA Oradea împotriva acestuia şi a unor oameni de afaceri.

Citiţi pe această temă articolul "Şpăgile lui Kiss: De ce l-a luat DNA în vizor pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
UDMR Bihor, zguduită de acuzații de spălare de bani
"Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Alexandru Iosif Francisc Kiss, liderul UDMR Bihor și, în prezent, vicepreședinte al CJ Bihor, pentru luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu. Baronul se laudă cu o avere impresionantă, iar numele său a mai fost legat, în trecut, de un dosar de spălare de bani. Alături de vicele CJ Bihor, sunt urmărite penal alte șase persoane, cu cetățenie română și maghiară: Alexandru Mudura (administrator al grupului de societăți Lotus Market Oradea, spălare de bani), Vilmos Laszlo Bojtor (complicitate la luare de mită şi spălare de bani), Gheorghe Ioan Roatiş (administrator Martex Trans SRL Oradea, spălare de bani), Beneamin Rus (administrator al grupului de societăți Selina Oradea, spălare de bani), Ferenc Miklossy (cetățean maghiar, administrator Keviep Kft Debrețin, Ungaria, spălare de bani), Ferenc Laszlo Miklossy (cetățean maghiar, administrator East Bau Construct SRL Oradea, spălare de bani). Potrivit presei locale, Alexandru Kiss ar mai fi fost cercetat și în 2006, de DIICOT Oradea, într-un dosar privind spălarea de bani, dar ar fi fost decisă neînceperea urmăririi penale. În dosarul respectiv ar mai fi fost cercetați și Alexandru Mudura și Biro Rozalia (actualmente senator UDMR). Cum se plimbau banii Din ordonanța de începere a urmăririi penale se creionează două mecanisme în care erau implicate firme din România, dar și din Ungaria, Marea Britanie și SUA. Un prim mecanism: Grupul Selina SRL negocia direct cu firme din Germania și Olanda prețul unor utilaje, Trameco SA importa utilajele – prin intermediul altor societăți –, dar achiziția era făcută la prețuri mult mai mari decât cele negociate de Selina. Astfel erau disimulate sume de bani sub masca plății. Este vorba de 600.000 de euro în perioada 2005-2006 și de 100.000 de euro în perioada 2003-2004. Banii luau mai departe o destinație precisă: Alexandru Iosif Kiss, care era pe atunci președintele CJ Bihor, pentru ca acesta să favorizeze societatea Selina. În primul caz, era vorba de procedurile derulate de CJ Bihor pentru vânzarea unor terenuri din municipiul Oradea. Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul produs Consiliului Județean de Kiss, în cadrul celor două proceduri de vânzare de terenuri, ­s-ar ridica la circa 8,6 milioane euro. În al doilea caz, perioada 2003-2004, era vorba de proceduri de achiziție publică. Al doilea mecanism: Keviep Kft Debrețin livra către o firmă din Londra utilaje și materiale în valoare de circa 187.000 euro, pe care le recumpăra, după câteva zile, prin intermediul East Bau Construct SRL Oradea cu peste 500.000 euro. „Cei 300.000 euro reprezintă foloase necuvenite pe care Ferenc Miklossy, în calitate de asociat majoritar şi administrator al societății Keviep Kft Debrețin, le-a plătit suspecților Kiss şi Mudura, pentru ­a-şi exercita influența asupra membrilor comisiei de negociere din Primăria Oradea, pentru încheierea contractului de parteneriat public-privat având ca obiect execuția şi ­exploatarea gropii ecologice de gunoi a municipiului Oradea“, susțin procurorii. Averea baronului UDMR de Bihor Potrivit declarației de avere depuse în iunie 2013, liderul UDMR Bihor deține, împreună cu soția, 12 terenuri intravilane, extravilane și agricole, cu dimensiuni cuprinse între 152 și 234.667 mp. De asemenea, Kiss are trei case de locuit (două în Oradea, a treia în Uileacu de Beiuș), de 614 mp, 106 mp și, respectiv, 370 mp. Liderul UDMR Bihor deține părți sociale la 11 firme și a împrumutat diferite societăți comerciale și persoane fizice cu nu mai puțin de 8,68 milioane lei și 352.467 euro. Kiss are însă și 15 împrumuturi luate de la bănci, în special în franci elvețieni (cel mai mare este de 500.000 de euro și a fost luat în 2008, cu scadență în 2016)". Sursa : Romanialibera.ro
Postat 31 Mai 2014, 00:45 de press
Gata cu Selina că ne-a ieşit pe nas de atâta Beni !?!
La vremuri noi, oameni noi !?! Se rupe prietenia liberală cu mituitorii iniţiali, depăşiţi moral de exit-polluri, că e la rând acum Construcţii Bihor SA, adică se oficializează blatul Bolojan - Ghilea conform indicaţiilor preţioase venite de la capitală pe linia Antonescu - Blaga !?!
Postat 30 Mai 2014, 16:47 de Carp III
intrati
SA VEDETI CUM FURA FUNDATIILE DUPA EXTERNALIZAREA DGASPC MAI ALES IN CURTEA DGASPC PRIN EXCROCUL ORDINAR DE SAMUIL MITRA LUATIL ODATA LA PURICAT ACESTA A FURAT CIT TOT CONSILIUL JUDETEAN
Postat 30 Mai 2014, 16:16 de elvi
Ce ploaie vine de la Cluj !
Sa-l vedem pe tanarul man ciprian la treaba ! Sala aia promisa de dottore, aia de 5.000 de locuri ar fi mica pt. cati ar trebui sa salte dna-ul... DOAR SA SE VREA, ca de stiut se stie si se vede care cat a furat!
Postat 30 Mai 2014, 15:19 de ionel
ancheta
FACETI ANCHETA SI LA DGASPC CE EXTERNALIZARI A FACUT TIRLE PT POCAITI FURT DIN BANUL PUBLIC SI VEDETI CE IESE
Postat 30 Mai 2014, 13:26 de roni
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON