URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 August 2018, 17:55

Consiliul Local: Primăria Oradea preia Palatul episcopal greco-catolic în vederea reabilitării

Palatul episcopal greco-catolic din Piaţa Unirii, grav avariat în urma incendiului de sâmbăta trecută, va fi prealuat de Primăria Oradea în vederea reabilitării, aşa cum a anunţat primarul Ilie Bolojan încă de la începutul săptămânii.

500.000 lei pentru lucrări de urgenţă

Reunit în şedinţă ordinară, Consiliul Local Oradea a aprobat vineri contractul de parteneriat care urmează să fie încheiat între Primărie şi Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică, în vederea refacerii clădirii. Potrivit contractului, Episcopia se obligă să predea clădirea în administrarea municipalităţii pentru o perioadă de 20 de ani, cu posibilitarea de prelungire a parteneriatului.

Primăria va curăţa clădirea de moloz şi va comanda o expertiză de rezistenţă din care să rezulte porţiunile care trebuie demolate pentru că prezintă pericol de prăbuşire şi cele care se pot refolosi. Odată finalizat studiul, municipalitatea va lua măsuri de urgenţă pentru punerea în siguranţă a clădirii şi refacerea acoperişului înainte să înceapă ploile de toamnă.

În cea de a treia etapă municipalitatea va reabilita şi refuncţionaliza clădirea, cu consultarea Episcopiei Greco-Catolice, făcând inclusiv recompartimentări, şi o va exploata ca pe un bun public cu respectarea eticii creştine şi a normelor canonine ale cultului Greco-Catolic.

Cel mai probabil, dată fiind amplasarea ultracentrală, aici ar putea funcţiona un centru cultural sau un spaţiu expoziţional.

"În atingerea acestui scop, Municipiul Oradea împreună cu Episcopia vor realiza împreună etapa de colectare de fonduri, urmând ca lucrările să fie sprijinite şi prin sume alocate de la bugetul local", se menţionează în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre.

De altfel, în cadrul aceleiaşi şedinţe consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 500.000 lei pentru finanţarea lucrărilor de urgenţă.

Votat cu obiecţiuni

Parteneriatul dintre municipalitate şi Episcopia Română Unită a fost aprobat de Consiliul Local cu unanimitate de voturi, dar nu fără comentarii.

"Proiectul de hotărâre face un amalgam între un contract de parteneriat, unul de concesiune şi unul de reabilitare", a reproşat consilierul local Kirei Melinda. Liderul grupului de consilieri UDMR a ţinut să precizeze că "prin darea în administrare a bunului către municipalitate acesta nu poate fi declarat automat drept bun de interes public".

La rândul său, Liviu Sabău Popa (foto), liderul grupului PSD, a afirmat că Primăria ar fi trebuit să consulte Consiliul Local înainte de a negocia parteneriatul cu Episcopia Greco-Catolică. "Grupul PSD va vota materialul, dar avem două obiecţiuni! Ne-am fi dorit ca acest material să fi fost adoptat într-o şedinţă de îndată, luni, înainte de a ieşi public pe acest subiect", a spus Sabău.

Acesta a afirmat şi că, pe lângă Palatul episcopal greco-catolic, municipalitatea ar trebui să se ocupe şi de propriile clădiri. "Să ne amintim şi de cinematograful Transilvania, care din 2011 este în proprietatea municipiului, iar din 2015 e în lucrări", a spus consilierul.

Doar cu Hotărâre de Consiliu Local...

Primarul Ilie Bolojan (foto) le-a răspuns celor doi consilieri spunând că imobilul nu va intra în domeniul public, aşa cum spunea Kirei Melida, ci doar "va avea destinaţie publică", la care vor avea acces toţi orădenii.

În ceea ce priveşte remarca lui Liviu Sabău, edilul a afirmat că reprezentanţii municipalităţii au discutat cu conducerea episcopiei doar ca o etapă premergătoare a materializării parteneriatului. "La fel ca în cazul negocierilor cu un investitor mare din parcul industrial, liniile directoare ale viitorului parteneriat se trasează iniţial de Primărie, dar se închid doar odată cu votul în Consiliul Local", a explicat primarul.

Bolojan a precizat că situaţia Palatului episcopal din Piaţa Unirii nu poate fi comparată cu cea a fostului cinematograf Transilvania din Piaţa Ferdinand. "Diferenţa este că cinematograful Transilvania este în siguranţă în momentul de faţă", a spus Bolojan.

Primarul a precizat că, având în vedere investiţiile consistente pe care le necesită reabilitarea imobilului, municipalitatea va căuta să atragă fonduri europene pentru reintroducerea acestuia în circuitul public.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Corect
Ce onoare putea fi mare pentru biserica greco catolica decit aceea de a gazdui biblioteca judeteana, dupa retrocedare.D-zeu n-a ingaduit sa ia foc vreme de 50 ani, cit a functionat ca biblioteca,cu atita material ultra-inflamabil...
Postat 02 Septembrie 2018, 17:02 de excalibur
PCR transpartinic. Ep.: Urmașii-epigoni a lui Gheorghe Şincai
I. "În atingerea acestui scop, Municipiul Oradea împreună cu Episcopia vor realiza împreună etapa de colectare de fonduri, urmând ca lucrările să fie sprijinite şi prin sume alocate de la bugetul local", se menționează în raportul de specialitate anexat proiectului de hotărâre. De altfel, în cadrul aceleiași ședințe consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 500.000 lei pentru finanțarea lucrărilor de urgenţă.” 1. Sunt convins că Bunul Dumnezeu, dacă ar fi fost consultat, ar fi lăsat pe vecie clădirea Bibliotecii județene ”Gheorghe Șincai”. 2. O întrebare, de interes public, pentru conducerea CJ Bihor: Cât a costat buzunarul contribuabilului român/bihorean, de bună credință, mutarea, deloc necesară, a Bibliotecii Judeţeane „Gheorghe Şincai” Oradea? 3. După cum ştiu şi decidenţii acestei mutări, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” Oradea este o bibliotecă de drept public, de tip enciclopedic pusă în slujba comunităţii locale şi judeţene şi care permite accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, baze de date şi alte surse proprii de informații. Locul acesteia trebuia să rămână în Piaţa Unirii. 4. Cu un bibliotecar şef dedicat şi profesionist la conducere şi nu numit politic, de ”Statul paralel”(?), aceasta ar fi devenit şi o adevărată Perlă culturală/educațională (şi) a Centrului Municipiului Oradea. Poate mă contrazice ”portocaliul” don Pedro. De la PSD Oradea/Bihor! II. ”La rândul său, Liviu Sabău Popa, liderul grupului PSD, a afirmat că Primăria ar fi trebuit să consulte Consiliul Local înainte de a negocia parteneriatul cu Episcopia Greco-Catolică. "Grupul PSD va vota materialul, dar avem două obiecţiuni! Ne-am fi dorit ca acest material să fi fost adoptat într-o şedinţă de îndată, luni, înainte de a ieşi public pe acest subiect", a spus Sabău.” 1. Situaţia de la PMO şi CLO este şi ”meritul” unei părţi din activul PSD Bihor. Contactul constant cu alegătorul român, de bună credință, este o procedură relativă şi la PSD Oradea; 2. Donilor Sabău Liviu Sabău & (bodyguard) Stângă: Până când PSD Bihor/Oradea nu va avea un candidat la PMO de talia doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, sau Mircea Diaconu, Ciocu’ (mai) mic! P.S. ”Doar adevărul ne va vindeca!” – Oana Zamfir Stancu – Antena 3 TV.
Postat 02 Septembrie 2018, 11:37 de stefan
strangere de fonduri
Avand in vedere parteneriatul, suma stransa de episcopie va tinde spre 0. Pacat de cladire, dar episcopia ar fi meritat pedepsita cumva pt faptul ca au dat biblioteca afara. Pai avem bani pt reabilitarea cladirii dupa ce ne-a fost retrocedata? Nu avem destui, putem face doar reabilitarea exterioara. In interior e vreo sala de bal, birt, casa de nunti...etc? Nu, functioneaza o biblioteca. Ok, doamna biblioteca, ramaneti sa functionati in pace, pana avem fonduri pt reabilitare. Chiria, modica prin mila lui dumnezeu este atat:...lei/luna. Mai avem nevoie de un spatiu de x metri patrati pt desfasurarea activitstilor episcopiei. In schimb, ei au preferat sa tina cladirea goala, folosita doar ca si birou pt episcop. Vanitatea e unul dintre pacatele capitale ale credinciosilor, asta e un alt exemplu tipic, de cum nu trebuiesc facute lucrurile. As vrea sa stiu in final procentul de contributie al episcopiei.
Postat 01 Septembrie 2018, 07:20 de Kid
"etapa de colectare de fonduri"
Majorarile otl se duc la omv si digi,se impun majorari urgente de taxe si impozite locale, incepind cu 2019...cel putin 20%. Consiliul local le va aproba by default, nu e necesar vreun "raport de specialitate anexat proiectului de hotărâre".Fraierii care mai merg cu tramvaiul si autobuzul ar putea propune rechizitionarea voucherelor de vacanta ale tuturor bugetarilor care sunt remunerati pe teritoriul municipiului oradea, 1450/capita.Masura se va aplica temporar,pentru citiva ani,stabiliti de d-l primar via consiliu,pentru dezvoltarea si reconstructia orasului.Doamna a dat,domnul a luat...
Postat 31 August 2018, 21:46 de excalibur
Neutryno
:::::)))))
Postat 31 August 2018, 19:27 de Sandu1206
Soricele, traim in secolul(mileniul) vitezei!
Poate ca matale esti cel prea lent. Ia incearca sa calatoresti inapoi in timp, pana prin secolul 18. Ai fi perfect pentru postul de bufon la curtea vreunui Ludovic.
Postat 31 August 2018, 19:22 de Neutryno
Graba cu....
Graba cu care primasul birtinez face aceste miscari pana nu se inchide dosarul de cercetare a evenimentelor si nu exista un vinovat, ne arata deslusit ca doreste sa acopere mizeria provocata de firmele care au pus botul la actiunile criminale de incendiere. Faptele si cursul actiunilor ne arata ca deja s-a pus batista pe tambal si vinovat va fi platitorul de taxe si impozite care platesc pagubele.
Postat 31 August 2018, 19:22 de scortosul
!!!
Ce mișcări rapide! Nu s-a implinit săptămâna și PS predă pe tavă Palatul! Nu pot sa cred așa ceva!
Postat 31 August 2018, 18:37 de soricel
Halal consiliu local ...
... de parcă ar fi fost vorba de o baracă din piață, lovită accidental de-un fulger !?! Nu-i nimeni vinovat, batista pe țambal !?! Imi aduc aminte de consilii și ședințe dinaintea epocii lui "Nero", când doar un aparent simplu transfer de administrare a unui teren în marginea urbei ... putea însemna "război" între putere și opoziție, iar presa lua "foc" !?! Acelea vremuri serioase și responsabile, nu blegeala de acum !?!
Postat 31 August 2018, 18:29 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON