URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2014, 14:00

Conducerea judeţului vrea să ia un nou mega-credit, de aproape 20 milioane euro

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Niciunul dintre cei trei lideri de partide care conduc judeţul Bihor de la alegerile locale din 2012 - Cornel Popa (PNL), Alexandru Kiss (UDMR) şi Ioan Mang (PSD) - nu a suflat vreodată un cuvânt despre asta, dar acesta e adevărul: Consiliul Judeţean Bihor nu are niciun leu pus deoparte pentru a asigura cota sa de finanţare în vederea derulării proiectelor europene pe care le-a câştigat.

Detaliul a ieşit la iveală luni, 31 martie, când pe masa Consiliului Judeţean a fost pus un proiect pentru aprobarea de principiu a contractării unui credit de tip revolving (din care tragerile de sume să se facă treptat, pe măsura necesităţilor) în valoare de aproape 20 milioane euro, mai exact 71,85 milioane lei.

Conform intenţiei iniţiatorilor, banii ar urma să fie utilizaţi la plata contribuţiei CJ la derularea a cinci proiecte cu finanţare europeană: extinderea şi modernizarea Aeroportului (30 milioane lei), Sistemul de Management Integrat a Deşeurilor (30 milioane lei), construirea unei centrale pe biomasă în Săcueni (7 milioane), realizarea unei reţele de comunicare între Bihor şi judeţul Bekes (Ungaria) în bandă largă de internet (0,75 milioane lei), precum şi elaborarea unei strategii pentru alimentarea cu apă şi realizarea de instalaţii şi sisteme unitare de monitorizare a alimentării cu apă în Valea Ierului (4,1 milioane lei).

Pentru contractarea creditului CJ Bihor va organiza o licitaţie, câştigătoare urmând să fie banca ce va oferi cele mai bune condiţii de dobândă şi de termen de rambursare. Creditul ar urma să fie luat pe 20 de ani, primii 3 fiind perioadă de graţie (în care nu vor fi plătite dobânzi).

Dacă va fi aprobat, acest credit va fi primul de asemenea mare valoare după cel de 16 milioane euro contractat în 2007, pe când preşedinte al CJ era Alexandru Kiss, pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a clădirii fostei Garnizoane Oradea în vederea transformării acesteia în sediu al Muzeului Ţării Crişurilor.

Votul pe care consilierii judeţeni l-au dat pentru aprobarea de principiu a creditului a fost exprimat în lipsa reprezentanţilor PDL, care au părăsit sala de şedinţe supăraţi că PNL, PSD şi UDMR şi-au împărţit între ele sumele din TVA şi impozitul pe venit neglijând obiectivele de investiţii din localităţile cu primari democrat-liberali, dar şi faptul că din noul credit nu ar urma să se aloce niciun leu pentru continuarea unor investiţii precum reabilitarea drumului judeţean dintre Leş şi Tinca, începută în mandatul lui Radu Ţîrle.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
LICITATIE AEROPORT
LICITATIA AEROPORTULUI trebuia sa se incheie vineri (28 MAR 2014). CE SE INTAMPLA CU ACEASTA???????????
Postat 31 Martie 2014, 15:04 de LICITATIE AEROPORT
Pentru Valea Ierului nu trebuie nicio strategie!
Exista un sistem de operare regionala la nivelul intregului judet, care se numeste APAREGIO (asociatie intercomunitara). Nu trebuie nici o strategie ci doar intrarea comunei care pastoreste zona Ierului in asociatia care gestioneaza apa in Bihor, dupa care opartorul regional (CAO), din sursele proprii care sunt de ordinul milioanelor de euro, sa extinda cat mai repede posibil alimentarea cu apa pe Valea Ierului. Banii dat pe strategia asta sunt precum cei dati pe strategia judetului in urmatorii 7 ani, adica aruncati de pomana de niste incompetenti. Nu pricep cum DNA nu se autosesizeaza cum se fac praf banii judetului Bihor!
Postat 31 Martie 2014, 14:44 de Brow
Pe bani de împrumut orice prost poate să trăiască !?!
"... realizarea unei reţele de comunicare între Bihor şi judeţul Bekes (Ungaria) în bandă largă de internet ..." !?! Un asemenea proiect e de competenţa operatorilor privaţi de Internet, care şi scot bani din asta, că doar îşi vând serviciile !?! Ca autoritate publică organizezi eventual serviciul, cu licitaţia de rigoare pentru a avea operatorul privat interesat să facă lucrarea şi să o exploateze apoi în continuare, în condiţiile în care CJ nu poate fi operator direct !?! Vai de administraţia judeţeană care va veni după cea de acum, că nu o să aibă bani nici pentru hârtie igienică pe care o consumă angajaţii în timpul serviciului lor !?!
Postat 31 Martie 2014, 14:36 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON