URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Decembrie 2015, 09:30

Condamnați penal pentru o farsă din liceu: 7 tineri care și-au răpit un coleg iar apoi l-au abandonat în câmp au fost pedepsiți de judecători (VIDEO)

Condamnați penal pentru o farsă din liceu: 7 tineri care și-au răpit un coleg iar apoi l-au abandonat în câmp au fost pedepsiți de judecători (VIDEO) După cum BIHOREANUL a mai scris, filmul realizat de unul dintre cei şapte liceeni surprinde finalul "acţiunii mascaţilor", când autorii farsei îi cer colegului "reţinut", imobilizat şi legat la mâini şi la ochi să îngenuncheze (foto 1), simulând că-i pun pistolul la cap (foto 2). Falşii poliţişti l-au culcat la pământ (foto 3) şi l-au ameninţat cu un sex oral. "Dacă te ridici, te-am împuşcat în 2 minute", au mai zis, şi pentru ca totul să fie cât mai credibil, unii dintre "mascaţi" s-au aruncat şi ei la pământ, cerând "îndurare" (foto 4), ceea ce l-a înspăimântat şi mai mult pe prizonier
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătoria Oradea a pronunțat, săptămâna trecută, primul verdict într-un controversat dosar deschis pe marginea unei farse sinistre pusă la cale, în urmă cu 4 ani, de câțiva liceeni orădeni.

BIHOREANUL a prezentat pe larg povestea cu pricina. Pe 7 mai 2011, un elev de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, a fost legat la ochi, răpit, înghesuit într-un portbagaj, dus pe un câmp, interogat şi ameninţat cu perversiuni sexuale, iar apoi abandonat. Întreaga “aventură” a fost filmată de “organizatori” - Daniel Coraș, Șerban Hoble, Călin Ghiurău, Cristian Herlaş, Alexandru Sburlea, Eric Cliente şi Petru Popa - iar imaginile împrăștiate printre colegii victimei.

Cazul a ajuns în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, reclamat de tatăl adolescentului răpit, Augustin Mureșan, după ce, inițial, bărbatul  a cerut ajutorul profesorilor şi conducerii şcolii, dar aceştia au refuzat să-i sancţioneze pe vinovați. 

Dosarul, însă, s-a plimbat mai bine de 3 ani între procurorii care refuzau să sancționeze fapta și judecătorii care solicitau inculparea făptașilor, fiind trimis în fața instanței abia în noiembrie 2014.

Coraș, Popa şi Cliente au fost acuzați de lipsire de libertate în mod illegal, iar ceilalți – Herlaș, Hoble, Ghiurău și Sburlea - de complicitate.

Verdictul a venit după încă un an. Astfel, Daniel Coraș și Petru Popa au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepselor pe o perioadă de 4 ani. Totodată, cei doi au fost obligați să presteze și câte 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Ceilalți, Eric Cliente, Șerban Hoble, Călin Ghiurău, Cristian Herlaş şi Alexandru Sburlea, minori la momentul în care au comis fapta, au primit ca pedeapsă obligația de a participa la stagii de formare civică de trei luni, program menit să-i ajute să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expun în cazul săvârșirii de infracțiuni, dar și de a-i responsabiliza.

Totodată, însă, cei șapte tineri vor trebui să-i plătească victimei, în solidar, despăgubiri morale de 2.000 euro.

Soluția Judecătoriei nu este, însă definitivă. Ea a și fost atacată, cu apel, de avocatul Mircea Ursuța, reprezentantul victimei în proces.

"Considerăm soluția nemulțumitoare, atât sub aspectul despăgubirilor acordate, care sunt mult prea mici, cât și pentru că pedepsele sunt disproporționate. Capii răutăților, doar pentru că au fost minori, au primit pedepse mult prea ușoare. Am solicitat să fie condamnați cu toții la pedepse cu suspendare", a precizat avocatul pentru BIHOREANUL.

Citiţi pe larg întreaga poveste în articolul Operaţiunea "Portbagajul": O farsă pusă la cale de câţiva liceeni s-a transformat în dosar penal plimbat între procurori şi judecători (VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
IO..
Am auzit că...acum cam 30 de ani un prof cam terorist d.p.v. al materiei în liceu a fost...îînchis în portbagajul...propriului autoturism
Postat 02 Ianuarie 2016, 16:56 de crisan
si avocata DOCHIAN ce zice?
...s-a terminat totul ca o farsa?!
Postat 30 Decembrie 2015, 01:19 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON