Un amic care se apropie de 40 de ani şi care - deşi are o slujbă relativ bine plătită, iar în domeniul său e un profesionist desăvârşit, unanim recunoscut de breaslă, iar în plus are şi o familie împlinită, cu doi copii - a hotărât anul trecut să urmeze o a doua facultate. Meticulos, tenace şi mândru de felul lui, şi-a pus în cap să fie cel mai bun, chit că se lua la întrecere cu propria conştiinţă şi cu limitele personale, mai deloc cu colegii de an.
După primul semestru omul a ajuns zecist, promovând toate examenele cu 10 pe linie. "Dacă aş fi luat note mai mici, poate s-ar fi bârfit pe la colţuri că nu urmăresc decât să pun mâna, căldicel, pe încă o diplomă pe care s-o folosesc la nevoie ca pe o rezervă. Dar dacă iau zece, se cleveteşte că aş fi notat preferenţial, pe pile", şi-a descris amicul situaţia.
Poate n-ar fi avut nicio frământare dacă, urmare a notelor obţinute, nu ar fi primit şi o bursă de câteva sute de lei lunar, ceea ce a atras invidia colegilor mai tineri, mai puţin conştiincioşi, mai leneşi sau, de ce nu, mai puţin dotaţi intelectual.
Culmea e că atunci când, examen după examen, amicul meu lua notele mari nu-l pizmuia nimeni. S-a întâmplat abia când, după sesiune, s-au anunţat bursierii. Păi, cum, el, care are deja o leafă, care are unde locui, care urmează o a doua facultate (semn că n-a fost determinat de necesitate), care are, în plus, şi o vârstă, se lăcomeşte la câteva sutare? Adică îşi pune mintea, cum ar veni, cu proaspeţii absolvenţi de liceu?
"Un coleg care, ca şi mine, este salariat, a ajuns să-mi spună că dacă primea el bursa ar fi cedat-o în favoarea altui coleg, care a terminat liceul anul trecut, care nu lucrează şi care se plânge tot timpul de lipsa banilor. Am rămas siderat", îmi mărturisea amicul meu. Nu înţelegea de ce unul care munceşte purta grija unuia care nici măcar nu a încercat să-şi găsească de lucru şi care, fiindcă nu se speteşte nici cu învăţatul, n-a tras la bursă.
Amicul meu a rămas pe gânduri mult şi bine. Cum adică, tot el e de vină că, deşi are o viaţă încărcată, cu serviciu, familie şi şcoală, nu s-a născut nici prost, nici leneş, şi că-şi ia în serios până şi datoria de student?
Cel mai trist era, însă, fiindcă fusese luat la întrebări nu de unul crescut pe vremea când mai toată ţara plimba ţeava prin întreprindere, după regula "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc", ci de un tânăr format, cică, într-o ţară democratică şi într-un sistem care şi-a educat viitorimea într-un spirit concurenţial. Când colo, ce să vezi, produsul acestei educaţii confundă rezultatele competenţei cu necesitatea asistenţei sociale!
Auzindu-i povestea, parcă nici nu-mi vine să mai regret aşa mult că Guvernul ne strânge cureaua. Dacă mulţi dintre noi o merităm cu vârf şi îndesat?...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.