URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
16 Martie 2016, 17:13

ANRE: Compania RCS&RDS nu a primit licenţă să distribuie curent!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Compania orădeană RCS&RDS nu va putea fi distribuitor de curent. Cel puţin nu deocamdată. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a respins marţi cererea a două firme din grup de a deveni distribuitoare de energie electrică, după cum anunţă romanialibera.ro.

RCS&RDS a anunţat de mai multe luni că va intra pe piaţa distribuiţiei de electricitate, însă până acum eforturile au rămas fără rezultat.

"În baza prevederilor art. 5, alin (1) lit a) din Legea nr. 160/2012, Comitetul de reglementare al ANRE a hotărât respingerea solicitării societăţilor Delalina SRL şi Foto Distribuţie SRL de acordare a licenţei pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Comitetul de reglementare a întemeiat această decizie pe baza prevederilor art. 27 alin. (5) din Regulamentul pentru acordarea licenţelor şi autorizaţiilor în sectorul energiei electrice (Regulament), aprobat prin Ordinul ANRE nr. 12/2015, având în vedere neîndeplinirea de către societatea Delalina SRL a condiţiilor prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. g), art. 23 alin. (2) lit. i) şi art. 29 alin. (1) lit. b) şi c) din Regulament şi, respectiv, de către societatea Foto Distribuţie SRL a condiţiilor prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. i) şi la art. 29 alin. (1) lit. b) din Regulament", se arată în comunicatul ANRE.

Practic, ANRE condiţionează aprobarea licenţei de dis­tri­buţie a energiei către RCS&RDS de acordul companiei care asigură ser­vi­ciul de dis­tribuţie a energiei, care în Oradea este Electrica Dis­tribuţie Transilvania Nord şi care nu are niciun interes de a face loc unui concurent.

Reprezentanţii ANRE subliniază că, în aceste condiţii, respingerea solicitărilor era singura decizie permisă de lege. 

Potrivit romanialibera.ro, regulamentul invocat de ANRE, art. 23, alin. (2), lit. i) arată că agentul comercial care solicită licenţă de distribuţie trebuie să aibă acceptul operatorului de distribuţie concesionar din acea zonă, în acest caz Electrica Distribuţie Transilvania Nord, în cazul în care solicitantul care intenţionează să presteze serviciul de distribuţie a energiei electrice utilizând reţelele electrice de distribuţie proprii, într-o zonă concesionată altui operator de distribuţie. 

Potrivit unui comunicat remis de grupul RCS & RDS în toamna anului trecut, două companii ale grupului au în desfăşurare proiecte de dezvoltare a unor reţele de distribuţie a energiei electrice. În luna septembrie 2015, au fost solicitate licenţele necesare pentru două proiecte pilot situate în municipiul Oradea, respectiv în vecinătatea municipiului Timişoara, mai scrie romanialibera.ro.

Citiţi şi Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
@andy si @excalibur
Explicatii coerente si corecte. RDS este furnizor de energie electrica si deocamdata nu a primit licenta de distributie, dar eu ca si consumator pe piata libera, pot sa-mi aleg furnizorul de utilitate. Daca reteau de distributie apartine altei entitati decat cea a furnizorului, acesta din urma, plateste pentru folosirea retelei de distributie, un tarif de ... distributie. Cu alte cuvinte, din costul total al facturii pe care eu, client RDS, il platesc catre acesta, o parte se intoarce la Electrica sub forma de tarif de distributie, platit de catre furnizor, in speta RDS. Piata reglementata, adica aceea cu tarife stabilite, trebuie sa dispara si din Romania, daca bine am inteles eu directivele UE. In aceasta ordine de idei, disparitia subventiilor si a pietei reglementate, salutam decizia PMO de a reduce subventia la energia termica, pentru ca in acest fel procesul de prosuctie/furnizare/distributie/consum va fi cel real si nu unul "impregnat" cu capcane ascunse, gen subventii, ajutoare, etc. Eu astept cu interes acel moment, pentru socul si groaza pe care-l va produce in Bucuresti, unde subventiile si ajutoarele de incalzire sunt in cuantum de peste 50% din pretul de vanzare a energiei termice.
Postat 17 Martie 2016, 15:49 de User anonimizat
@TDS
E vorba de liberalizarea pietei de energie. In prezent pe langa cei 4 mai furnizori de en el sunat alti peste 80 de companii cu licenta pt furnizarea en el. Pana in 2015 puteau doar persoanele juridice sa-si aleaga furnizorul dar din 2015 pot opta si consumatorii casnici. E o singura problema : prin aceasta schimbare iesi de pe piata cu pret reglementat si intri pe piata libera. Acest lucru poate fi benefic sau nu. Piata reglementata stabileste un pret fix (cred ca acum e 133lei/Mwh) iar pe piata libera este undeva intre 160-180 lei/Mwh. Deci nu pare avantajos. Dar e adevarat ca poti negocia si obtine pret mai mic (de ex prin asociere). RDS ofera un pret mai mic. Daca intri pe piata libera normal nu te mai poti intoarce pe piata reglementata dar se poate pt ca Electrica iti ofera acelasi tarif daca te intorci (deci esti pe piata libera dar primesti pretul reglementat). Oricum pana la 1 ianurarie 2018 toti consumatorii trebuie sa opteze pt un furnizor de pe piata libera (directiva UE). Referitor la distributie acolo e altceva. RDS vrea sa nu mai plateasca pt folosirea retelelor de distributie existente si sa le foloseasca pe cele proprii. In prezent furnizorii de pe piata libera folosesc retelele existente iar Electrica distributie incaseaza parte din banii de pe factura. Sigur o sa se schimbe si asta pt ca o sa ne oblige liberalizarea pietei de energie. La fel este si la gaz. Sper ca te-am lamurit. Nici eu nu stapanesc foarte bine domeniul dar m-am interesat pt ca am eu o "buba" impotriva electrica si am vrut sa scap de ei. Am reusit.
Postat 17 Martie 2016, 09:15 de andy
primaria si monopolul
Ma doare sa stiu ca niste baieti destepti fac jocurile unei piete care ar trebui sa fie libere dar nu pot sa trec cu vederea faptul ca si primaria Oradea (care se plange de aceste practici "necurate") impune la randul ei monopol pe alte servicii (obligativitatea de a fi client CET + interzicerea racordarii oradenilor la reteaua de gaz) de parca am fi niste vaci de muls.
Postat 16 Martie 2016, 22:40 de User anonimizat
!
@excalibur : OK , multumesc !
Postat 16 Martie 2016, 21:12 de TDS
TDS
Lantul energiei electrice incepe de la producator (termo,hidro,atomo) ,transport-furnizare si distributie. (In mare,nu ma dau expert).Liberalizarea pietei acu vreo 10 ani(initial la consumatorii mari, apoi si la cei casnici) a presupus sa poti cumpara energie si de la alti furnizori decit electrica ,eon,cez. Practic cu un laptop,ceva bani,o licenta si evident clienti puteai vinde energie pe care o cumparai de pe bursa.Asa au aparut de ex. baietii destepti care au capusat hidroectrica.Furnizorul alternativ se deconta cu proprietarul retelei de distributie. Per total puteai face ceva economii de vreo 10-15%.RDS au accesat ceva fonduri europene pentru ingroparea retelelor de comunicatii in marile orase.Cu care ocazie si-au virit si cablurile pentru energie electrica. Think big. E putin neloial fata de electrica, ca le va lua consumatorii casnici din orase..treptat.Dar n-au murit nici orange nici vodafone pe motiv de digi
Postat 16 Martie 2016, 20:47 de excalibur
?
@excalibur : Poate ma lamuresti...Un furnizor n-ar trebui sa furnizeze ceea ce produce ? Iar un distrbuitor distrbuie ce a produs altul ? La modul cel mai serios , nu inteleg ?!
Postat 16 Martie 2016, 20:17 de TDS
Furnizare - distributie
Firma e licentiata ca furnizor, nu ca distribuitor...cred.Ca furnizor ei vind pe retelele electrica.Cind vor da curent pe cablurile lor va fi putin jale.Target-ul e evident conglomeratele urbane.Goodbye to gravity... Lucrurile sunt voit complicate, ca mirenii sa poata fi executati exemplar.Dovada e factura de curent,care ar trebui sa aiba doar o inmultire elementara. Dar ea are CPC, certificate,cogenerare etc.
Postat 16 Martie 2016, 19:36 de excalibur
Spielberg ???
Asa este scris scenariul....ACUM nu a primit licenta. ACUM nu. Sunt curios cine este "regizorul" acestei telenovele ?
Postat 16 Martie 2016, 18:27 de Citizen
!!!
Deci Primaria ia curent de la un distribuitoe ne - licentiat ! Nasol moment , misto coliva !
Postat 16 Martie 2016, 18:18 de TDS
Previzibil,reglementat,regulat,romanizat
Acum citeva luni acelasi ANRE se perplexa la profiturile nesimtite ale companiilor de electricitate din romania, in contextul in care exploateaza aceleasi echipamente invechite si fara a face investitii.Au invocat n-spe articole,legi,alineate,reglementari...pentru binele cetateanului ,desigur.Mai lipsea doar o decizie a CCR.Problema se rezolva cu trafic de influenta(bifat, un fost manager rds e infiltrat in anre) , ceva spaga(complicat/dna/sri) , eventual un referendum local: "Cine vrea curent mai ieftin cu 20% ?" Vox populi,vox Dei
Postat 16 Martie 2016, 18:06 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON