URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
04 Septembrie 2023, 07:20

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 4-8 septembrie 2023

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii căm în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Septembrie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 04.09.2023

Alunei, Bulgarilor, Calistrat Hogas, Cireşilor, Dimitrie Anghel, Gorunului, Ion Buteanu, Joseph Franz Haydn, Nistrului, Stejarului, Strugurilor, Viilor, Vişinilor, Calea Bihorului, Ion Bogdan, Vişeului, Frasinului, Secarei, Grâului, Siretului, Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A.Petre, Valea Drăganului, Aurel Covaci, Cardinal Alexandru Todea , Fényes Szabolcs, Aurel Pavel Bănut, Cucului, Gheorghe Ciuhandu, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pitut, Brumei, Episcop Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunyitai Vince, Episcop Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszú László, Petru Hristofor, Nordului, Macului, Andrei Şaguna, Aurel Lazăr, Iosif Vulcan, Madách Imre, Nicolae Grigorescu, Piaţa Libertăţii, Parcul Traian, Patrioţilor, Academiei, George Coşbuc, George Bariţiu, Moscovei, Îngustă, Regizor Mircea Popescu, Teatrului.

Citiri radio ZMO: Livada de Bihor.

Marți, 05.09.2023

Ecaterina Teodoroiu, Feleacului, Frunzei, Janus Pannonius, Juhász Gyula, Louis Bleriot, Sebeşului, Merilor, Perilor, Pădurii, Piersicilor, Paleului, Prunilor, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gârleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebereanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cârlova, Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru, Republicii, Bucegi, Nicolae Titulescu, Piaţa Bucureşti, Mestecănişului, Dinicu Golescu, Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Iederei, Nicolae Labiş.

Citiri radio ZMO: Nojorid

Miercuri, 06.09.2023

Calea Adevărului, Plaiului, Cernăuţiului, Rozelor, Sofiei, Vulturilor, Licuricilor, Albinelor, Pasului, Renaşterii, Frunzisului, Piscului, Sanatoriului, Nicolae Beldiceanu, Primăverii, Abrudului, Cotnari, Răspântiilor, Ana Ipătescu, Floricelelor, Sinaia, Călimăneştilor, George Vâlsan, Vâlcelelor, Cercului, Jiului, Tudor Vladimirescu, Crinului, Garoafei, General Traian Moşoiu, Independenţei, Piaţa Unirii, Ulmului, Vasile Alecsandri, Bradului, C.A. Rosetti, Ion Budai Deleanu, Jókai Mór, Scurtă, Episcop Sulyok István, Piaţa Rahovei, Simion Bărnuţiu, Ştefan Simion, Tuberozelor.

Citiri radio ZMO: Nojorid.

Joi, 07.09.2023

Atacului, Cantonului, Emil Isac, Livezilor, Murgului, Piatra Craiului, Vasile Lucaciu, Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathiads Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici, Bartók Béla, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor, Colinelor, Rafael Sanzio, Dumbravei, Leagănului, Menumorut, Piaţa Ion Creangă, Szigligeti Ede, Tarcăului, Vasile Conta, Anton Pann, Partenie Cosma, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Doina, Sfântul Apostol Andrei, Constructorilor, Satelitului, Principatelor Unite, Retezatului, Piaţa Cazărmii, Plevnei, Călăraşilor, Crişului, Roşiori, Iuliu Maniu, Samuil Micu Klein.

Citiri radio ZMO: Ceica, Bucium, Dușești.

Vineri, 08.09.2023

Aleea Ştrandului, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Graurilor, Parcul I.C. Brăteanu, Rimler Károly, Schiff Ernő, Deltei, Nicolae Iorga, Roman Ciorogariu, Gheorghe Doja, Arinului, Şanţului, Scărişoarei, Dealul lui Dumnezeu, 1848, Cezar Bolliac, Crinului, Garoafei, Horváth Imre, Lt.Col.Ion Buzoianu, Mihai Viteazul, Mihail Kogălniceanu, Muşcatei, Rachetei, Slt. Demetriu Teiușanu, Titu Maiorescu, Ulmului, Avram Iancu, Constantin Tănase, Erou Marius Cosma, Ion Ghica, Parcul Nicolae Bălcescu, Sucevei, Viorelelor, Franz Schubert, General Gheorghe Magheru, George Enescu, Gheorghe Dima, Pitagora, Snagovului, Tribunalului, Vagó Iosif.

Citiri radio ZMO: Lăzăreni, Cărăndeni.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 - 436909 sau 0259 - 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6481 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON