URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Partida Romilor "Pro Europa" organizează un mare concert intitulat "Romi pentru România", vineri, 19 iulie, în Cetate. Vor fi prezenţi unii dintre cei mai celebri manelişti din România, precum Florin Salam şi Tzanca Uraganu, alături de alţi artişti din ţară. Vor fi standuri de alimentaţie publică de unde nu vor lipsi unele preparate tradiţionale: mâncarea la ceaun şi la proţap.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nici n-am apucat să uităm bulibășeala alegerilor comasate din 9 iunie, locale și europarlamentare, cu acuze de furt și o impardonabilă întârziere în centralizarea și publicarea rezultatelor, că deja ne putem imagina ce se va întâmpla la alegerile de la finele anului, în legătură cu care tocmai s-a decis că vor fi intercalate: turul I al scrutinului prezidențial pe 24 noiembrie, urmat pe 1 decembrie de cel legislativ, pentru desemnarea viitorilor senatori și deputați, iar apoi, pe 8 decembrie, de turul II al alegerilor prezidențiale.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 28 iunie a.c. s-a publicat în Monitorul Oficial o nouă Ordonanță de Urgență care modifică din nou Codul Rutier și, din păcate, nu în bine. În războiul contra drogurilor și alcoolului la volan, guvernanții scot pe bandă monstruozități juridice care nu fac decât să lovească în cetățeanul onest și să aducă noi pete pe obrazul Statului. Ceea ce s-a făcut prin această Ordonanță depășește, însă, toate aberațiile anterioare și încalcă orice regulă de drept și de bun-simț juridic.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
05 Decembrie 2014, 11:12

Comisarul şef Alexandru Roxin a fost condamnat cu amânare şi ar putea reveni la şefia Poliţiei Salonta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătorii Curţii de Apel Oradea au pronunţat, joi, hotărârea în dosarul şefului Poliţiei Salonta, trimis în faţa instanţei pentru braconaj. Roxin a fost acuzat că, la începutul anului 2012, împreună cu alţi patru prieteni, a împuşcat ilegal un cerb, fără autorizaţie de vânătoare, pe domeniul Păuşa, administrat de Asociaţia de Vânătoare Cervus Elaphus.

Potrivit rechizitoriului întocmit anul trecut de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cei cinci bărbaţi - Alexandru Roxin, Răducu Roxin, Ionuţ Ilie, Marius Şipoş şi Emil Faur - au fost descoperiţi şi fotografiaţi de paznicii domeniului după o urmărire cu maşinile, la finalul căreia autovehiculul braconierilor s-a defectat. Paznicii au găsit şi animalul ucis, îngropat în zăpadă în apropierea vehiculului. Suspecţii ar fi refuzat să se legitimeze şi au plecat pe jos de la locul întâmplării, însă ancheta penală a stabilit identitatea acestora, iar procurorii au dispus trimiterea lor în faţa instanţei.

Verdictul s-a dat joi, după mai bine de o lună de deliberări, judecătorii dispunând condamnări blânde pentru cei implicaţi în caz. Astfel, Alexandru Roxin a fost condamnat la 1 an 6 luni de închisoare, Ionuţ Ilie şi Marius Şipoş au fost condamnaţi la câte 1 an de închisoare, iar Răducu Roxin a primit 1 an şi 4 luni.

Cei patru nu vor trebui să execute, însă, pedeapsa întrucât judecătorul a decis să amâne aplicarea ei pe un termen de încercare de 2 ani.

Singur, Emil Faur, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului după ce a încercat să-şi ajute tovarăşii, a primit o pedeapsă care ar trebui aplicată imediat. El a fost condamnat la 1 an de închisoare, însă cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Judecătorii Curţii de Apel au dispus, de asemenea, confiscarea maşinii cu care a fost transportat vânatul, un Mitsubishi L200, precum şi a carabinei cu lunetă cu care a fost împuşcat cerbul. Totodată, cei cinci condamnaţi au fost obligaţi să plătească Asociaţiei de Vânătoare Cervus Elaphus din Oradea suma de 12.000 euro, contravaloarea vânatului.

Hotărârea instanţei nu este definitivă, iar avocatul comisarului şef Roxin, Răzvan Doseanu, este decis să o atace, verdictul final urmând să fie pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Vom declara apel faţă de hotărârea pronunţată, încercând să dovedim nevinovăţia totală a clientului meu la înalta Curte. Chiar dacă ar rămâne această soluţie, ofiţerul urmează să se reîntoarcă la locul de muncă, deoarece hotărârea pronunţată nu echivalează cu o condamnare", a declarat Doseanu.

Potrivit avocatului, amânarea aplicării pedepsei, decisă în cazul lui Roxin, este o instituţie nouă introdusă în Codul penal intrat în vigoare în februarie 2014. "Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicarea pedepsei practic nu i se aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi, dacă nu încalcă legea până la expirarea termenului de supraveghere", a mai spus Doseanu.

Ca urmare, spune tot el, în cazul în care instanţa supremă va menţine hotărârea dată la Oradea, poliţistul poate reveni în funcţia din care a fost suspendat.

Dosarul de braconaj în care a fost implicat comisarul şef Alexandru Roxin nu a fost lipsit de peripeţii, ofiţerul fiind reţinut de procurori pentru "comportament sfidător" în timpul cercetărilor şi chiar prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe motiv că ar fi încercat să zădărnicească ancheta. Curtea de Apel a respins însă solicitarea procurorilor, ca neîntemeiată şi nelegală.

Citiţi întreaga poveste a anchetei cu bucluc în articolul: Şeful Poliţiei Salonta, comisarul şef Alexandru Roxin, trimis în judecată pentru braconaj

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
autosupraveghere
Sa inteleg ca fostul sef de politie al orasului Salonta se va intoarce pe functie si va fi supravegheat de el sau de unul din subalternii lui. Va fi un foarte bun aparator al legii. Politia o institutie in care poti sa ai inceredere.
Postat 08 Decembrie 2014, 23:49 de acidutul
Fara cuvinte
Cum dracu se face ca toti cei pe care ii apara av.Doseanu se pot intoarce sa-si exercite functiile.. unul primar la Zarand,altul sef de Politie??.. Chiar atat de bine citeste printreranduri?? GL
Postat 08 Decembrie 2014, 23:12 de sandualex
Precizare/av. Doseanu Razvan
Redau mai jos dispozitiile exprese ale articolului 65 alineat 6 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului modificata prin Legea nr. 255/2013 . " In cazul in care s-a dispus clasarea , renuntarea la urmarirea penala , achitarea , renuntarea la aplicarea pedepsei , amanarea aplicarii pedepsei , precum si in cazul incetarii procesului penal , politistul va fi repus in toate drepturile anterioare , inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispozitie , respectiv a suspendarii din functie , potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne "
Postat 08 Decembrie 2014, 14:39 de Doseanu
Textul legal si literatura de specialitate
Am citit cu interes comentariile la acest articol . Pentru o corecta informare a opiniei publice va propun sa analizati textele legale si literatura de specialitate referitoare la aceasta institutie ( e adevarat noua , fiind aplicabila doar de la data de 1 februarie 2014 ). Potrivit literaturii de specialitate , " amanarea aplicarii pedepsei este o masura de individualizare judiciara a executarii pedepsei constand in amanarea temporara a aplicarii pedepsei apreciindu-se ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara , dar se impune supravegherea conduitei persoanei pentru un termen de supraveghere fix de 2 ani . Amanarea la aplicarea pedepsei nu constituie propriu-zis o modalitate de individualizare a executarii pedepsei , intrucat in acest caz instanta nu dispune o solutie de condamnare , aplicand o pedeapsa ( a se vedea in acest sens Mihail Udroiu , Drept penal .Partea generala . Noul Cod penal , Editura C.H.Beck , Bucuresti , 2014 , pagina 252 )" . Potrivit Statului politistului , incetarea raporturilor de munca nu are loc in cazul in care se dispune amanarea aplicarii pedepsei , conform articolului 69 alineatul 1 litera i . In Codul penal ( articolul 85 ) se mentioneaza ca " Pe durata termenului de supraveghere , persoana fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere ..." , pe cand in cazul unei alte institutii de drept penal ( suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei - art. 93 Cod penal ) , legiuitorul mentioneaza ca " Pe durata termenului de supraveghere , condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere ..." , fiind evidenta diferenta dintre condamnat si persoana fata de care s-a aplicat amanarea executarii pedepsei . Inclusiv in Legea cazierului judiciar amanarea aplicarii unei pedepse nu este inclusa in notiunea de pedeapsa ( art. 9 lit a din Legea nr. 290/2004 ) fiind o mentiune distincta ( art. 9 lit. b ) . Ramane de vazut ce va decide Inalta Curte de Casatie si Justitie atat cu privire la vinovatia sau nevinovatia comisarului Roxin , dar si celelate institutii abilitate cu privire la incetarea sau nu a raporturilor de munca ale acestuia in ipoteza in care se va mentine aceasta solutie . In rest , mi se pare normal ca fiecare avocat sa apere interesele clientului pe care il reprezinta . avocat Razvan Doseanu
Postat 07 Decembrie 2014, 18:29 de Doseanu
Raspuns d-lui Lele
"Chiar dacă ar rămâne această soluţie, ofiţerul urmează să se reîntoarcă la locul de muncă, deoarece hotărârea pronunţată nu echivalează cu o condamnare". Aceasta enormitate apartine colegului dvs. de breasla, avocat R. Doseanu, cel putin asa reiese din articol. Nu e mai corect ca in precizarea dvs. sa va adresati direct dumnealui? Poate ca in loc "sa ucideti mesagerul" ar trebui sa va ingrijoreze tinuta deontologica a colegului dvs. In rest, tot ce ati spus mi se pare de bun-simt.
Postat 07 Decembrie 2014, 15:48 de u2brutus
Precizare/ av. Alexandru Lele
Mi se pare periculos pentru corecta informare a opiniei publice să rămână fără replică astfel de alegații precum cele din articolul doamnei Gal. În calitate de apărător al asociației de vânătore păgubite de grupul de infractori condus de polițistul Roxin, dar și ca simplu cetățean oripilat la gândul că cineva ar putea să creadă că un infractor va mai fi polițist (și încă șef de poliție municipală!) doresc să redau următoarele pasaje din hotărârea de condamnare și din Codul penal: - ”În baza art.396 alin.2 c.pr.penală condamnă pe inculpatul Roxin Alexandru Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj prev. de art.42 alin.1 lit.b, j şi k din legea nr.407/2006, cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a din c.penal şi art.5 c.penal, la o pedeapsă de un an 6 luni închisoare ... În baza art. 83 C.pen. dispune amânarea executării pedepsei cu termen de supraveghere de câte 2 ani pentru fiecare inculpat, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, prev. de art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen pe durata termenului de supraveghere inculpaţii trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. ... În baza art. 25 alin. 1, C.pr.pen. admite acţiunea civilă şi obligă inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Asociaţia de Vânătoare Cervus Elaphus din Oradea suma de 12.000 euro în echivalent lei la cursul BNR la momentul plăţii efective”. Amânarea aplicării pedepsei constituie o formă de individualizare a pedepsei,articolul 83 fiind cuprins în Secțiunea a 4-a din Capitolul V (”Individualizarea pedepselor”), iar textul acestuia folosește de 5 (cinci) ori cuvântul ”infractor” și de 3 (trei) ori ”infracțiunea săvârșită”! Este evident că un infractor, persoană care a ”săvârșit infracțiuni”, nu va mai fi niciodată polițist! Ce siguranță ar putea conferi cetățenilor un polițist aflat sub supravegherea serviciului de probațiune ca infractor condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni? Oricum, acest articol va fi depus la dosarul care va ajunge la Înalta Curte și, cu siguranță, va(vom) atrage atenția judecătorilor asupra impactului alarmant pe care o astfel de interpretare ar putea să o inducă opiniei publice.Totodată, magistraților instanței supreme li se va citi (cu sau fără intonație) acel pasaj din pledoariile avocaților lui Roxin prin care au afirmat că judecătorii de la Înalta Curte s-au prăpădit de râs când au văzut propunerea de arestare a lui Roxin formulată de procurorii PCAO! Ce distracție va mai fi! av Alexandru Lele
Postat 05 Decembrie 2014, 22:44 de sandualex
Precizare
Mi se pare periculos pentru corecta informare a opiniei publice să rămână fără replică astfel de alegații precum cele din articolul doamnei Gal. În calitate de apărător al asociației de vânătore păgubite de grupul de infractori condus de polițistul Roxin, dar și ca simplu cetățean oripilat la gândul că cineva ar putea să creadă că un infractor va mai fi polițist (și încă șef de poliție municipală!) doresc să redau următoarele pasaje din hotărârea de condamnare și din Codul penal: - ”În baza art.396 alin.2 c.pr.penală condamnă pe inculpatul Roxin Alexandru Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj prev. de art.42 alin.1 lit.b, j şi k din legea nr.407/2006, cu aplicarea art.77 alin.1 lit.a din c.penal şi art.5 c.penal, la o pedeapsă de un an 6 luni închisoare ... În baza art. 83 C.pen. dispune amânarea executării pedepsei cu termen de supraveghere de câte 2 ani pentru fiecare inculpat, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, prev. de art. 84 alin. 1 C.pen. În baza art. 85 alin. 1 C.pen pe durata termenului de supraveghere inculpaţii trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. ... În baza art. 25 alin. 1, C.pr.pen. admite acţiunea civilă şi obligă inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Asociaţia de Vânătoare Cervus Elaphus din Oradea suma de 12.000 euro în echivalent lei la cursul BNR la momentul plăţii efective”. Amânarea aplicării pedepsei constituie o formă de individualizare a pedepsei,articolul 83 fiind cuprins în Secțiunea a 4-a din Capitolul V (”Individualizarea pedepselor”), iar textul acestuia folosește de 5 (cinci) ori cuvântul ”infractor” și de 3 (trei) ori ”infracțiunea săvârșită”! Este evident că un infractor, persoană care a ”săvârșit infracțiuni”, nu va mai fi niciodată polițist! Ce siguranță ar putea conferi cetățenilor un polițist aflat sub supravegherea serviciului de probațiune ca infractor condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni? Oricum, acest articol va fi depus la dosarul care va ajunge la Înalta Curte și, cu siguranță, va(vom) atrage atenția judecătorilor asupra impactului alarmant pe care o astfel de interpretare ar putea să o inducă opiniei publice.Totodată, magistraților instanței supreme li se va citi (cu sau fără intonație) acel pasaj din pledoariile avocaților lui Roxin prin care au afirmat că judecătorii de la Înalta Curte s-au prăpădit de râs când au văzut propunerea de arestare a lui Roxin formulată de procurorii PCAO! Ce distracție va mai fi!
Postat 05 Decembrie 2014, 22:36 de sandualex
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5689 RON
  • 1 EUR = 4.9737 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON