Comandă pentru Ceauşescu: Povestea unei croitorese din Oradea care a brodat tapiserii pentru Casa Poporului (FOTO)

"Broderia seamănă puţin cu muzica. Şi aici trebuie să ştii «notele», adică metodele de croială", îşi descrie Lucia Erdei pasiunea.

La cei 65 de ani, e mândră că nu şi-a pierdut dibăcia care a făcut-o remarcată între croitoresele de la Arta Crişana atunci când au primit o sarcină importantă: realizarea broderiei pentru scaune şi fotolii din Casa Poporului, devenită după 1990 Palatul Parlamentului. BIHOREANUL vă povesteşte cum a primit o cooperativă din Oradea o astfel de misiune.

Din pruncie

Lucia Erdei şi-a descoperit pasiunea pentru lucrul manual în copilărie, ajutându-şi mama, funcţionară la Viitorul (actualul Plastor), să coasă goblenuri, seara, acasă. În clasa a X-a, elevă la fostul liceu Industrial nr. 2, a optat pentru o şcoală profesională de croitorie. "Teoria o făceam în Oradea, dar la practică am fost în Sighetu Marmaţiei şi la Odorheiu Secuiesc câteva luni", povesteşte femeia.

Acolo a aprofundat, între altele, tehnica de a face un goblen. Îndeletnicire migăloasă, broderia se realizează prin coaserea cu două fire dintre cele şase ale firului mouline. Pânza pe care se brodează se întinde bine pe gherghef, aşa încât firele să fie drepte, şi toate punctele brodate trebuie să aibă aceeaşi înclinare. Reuşita depinde de executarea corectă a punctului oblic, care se coase cu atenţie, după o schiţă. La final, lucrarea se calcă pe dos cu o cârpă umedă, pe un suport moale.

Artista din Casa Venus

Întoarsă la finalul stagiului în oraşul natal, Lucia şi-a găsit repede de lucru, fiind angajată la o croitorie de pe strada Republicii, unde a învăţat să croiască pantaloni, costume şi rochii de mireasă.

Priceperea i-a fost remarcată şi de alte croitorii, iar după cinci ani i s-a propus să facă parte din echipa Casei de Modă Venus, o firmă înfloritoare, la acea vreme, în industria de confecţii.

Acolo Lucia şi-a descoperit o nouă pasiune: crearea coroniţelor pentru mirese şi a florilor din materiale textile. "Îmi plăcea aşa de mult încât îmi duceam de lucru şi acasă. Am făcut trandafiri, orhidee, albăstrele, orice puteam", îşi aminteşte ea.

Comandă de la Bucureşti

Deşi era plătită bine, cu timpul a început să meargă tot mai des amărâtă la serviciu. "Mă curtau multe saloane şi ateliere, iar eu ştiam că sunt talentată. De aceea nu înţelegeam de ce unele fete, începătoare şi nu foarte pricepute, primeau posturi peste mine. Mi-am dat seama că aveau pile, aşa că am decis să plec", spune Lucia. Aşa a ajuns în 1984, la 28 de ani, la Cooperativa meşteşugărească Arta Crişana, unde le învăţa pe croitoresele departamentului de creaţie să facă broderii florale.

După câteva luni, a primit o misiune importantă. O maistră în goblenuri din oraş, Maria Duma, câştigase la un concurs naţional şansa de a face broderii pentru 66 de scaune şi 24 de fotolii ce urmau să mobileze o sală din Casa Poporului. "Cum ea nu le putea face pe toate, a apelat la ajutorul mai multor angajate de la Arta Crişana, între care şi eu. Am lucrat acasă broderia pentru trei scaune şi două fotolii", zice Lucia.

Mâini de artistă

Broderiile trebuiau să aibă un aspect regal, aşa că au primit o schiţă amplă cu trandafiri şi flori de colţ înconjurate de frunze aurii, inspirată din stilul baroc, şi altele de detaliu, cu fiecare floare în parte (foto).

"Am folosit fire în 42 de culori din lână toarsă de călugăriţele de la Mănăstirea Tismana. Fiecare schiţă era plină de cifre care indicau culoarea firului ce trebuia cusut în fiecare loc. N-a fost deloc uşor, dar am terminat în câteva săptămâni", îşi aminteşte femeia.

(Câteva fotolii lucrate la Oradea, în Muzeul Național Cotroceni. Sursa foto: Hailaplimbare.ro)

Comanda i-a impresionat pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, astfel că de ziua Tovarăşei, pe 7 ianuarie 1985, Cooperativa a primit o nouă comandă, pentru o broderie cu flori de câmp. Fiind cea mai talentată, Lucia le-a creat, iar câteva croitorese au împletit din pănuşi de porumb o ghirlandă în formă de inimă.

De grija mamei

"Anii `80 au fost cei mai fericiţi din viaţa mea. După aceea, mama s-a îmbolnăvit şi a rămas ţintuită la pat. Eu eram singura care o putea îngriji, aşa că am renunţat la muncă şi am trăit din pensia ei şi din coroniţe de mirese, lucrate acasă", povesteşte orădeanca.

Totuşi, îşi dorea mult să revină, iar după 1989, odată cu instaurarea democraţiei şi a economiei private, era cu gândul doar la a-şi deschide un salon pe strada Independenţei. "Coseam în fiecare seară împreună cu mama, visând la asta...".

N-a fost să fie aşa. După moartea mamei, în 2013, nu a avut destul curaj să pornească afacerea, apoi a încercat în zadar să-şi mai găsească un job, angajatorii spunându-i că era prea în vârstă. S-a resemnat, iar acum Lucia îşi petrece timpul creând - doar pentru ea - goblenuri tot mai dificile, artă care se pierde încet, încet...

"GRANNY"
Viitoare profesoară

De câţiva ani, Lucia activează în programul Granny (Bunicuţa) pentru vârstnici al Asociaţiei Pro Christo et Ecclesia, care iniţial viza sprijinirea acestora cu alimente, dar de trei ani organizează şi seri de socializare, ateliere de lucru manual şi de gătit prăjituri.

"Avem 151 de vârstnici de care ne ocupăm în judeţ, iar circa 50, din Oradea, participă frecvent la întâlniri. În ultimele luni însă ne vedem mai rar din cauza pandemiei", explică Zsóka Kondor (foto dreapta), coordonatoarea proiectului.

Totuşi, la primăvară ONG-iştii îşi doresc organizarea unui curs nou, unde Lucia să susţină ore de broderie, pentru a transmite mai departe meşteşugul.