URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 07 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
02 Octombrie 2017, 11:11

Colectaţi selectiv! RER Ecologic Service distribuie gratuit orădenilor care stau la case o nouă tranşă de saci galbeni

Colectaţi selectiv! RER Ecologic Service distribuie gratuit orădenilor care stau la case o nouă tranşă de saci galbeni ABC-UL RECICLĂRII. Fiecare dintre cei 25 de saci pe care orădenii îi primesc într-o rolă au tipărite şi detalii despre tipurile de deşeuri care trebuie colectate în ei
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că una dintre cele mai importante preocupări ale operatorului licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service, este ca sistemul de colectare selectivă a deşeurilor să funcţioneze fără sincope, societatea va distribui clienţilor persoane fizice noi role cu saci galbeni.

Astfel, marţi şi joi, după colectarea deşeurilor, orădenii care stau la case vor primi câte o rolă cu 25 de saci galbeni de unică folosinţă, rezervaţi exclusiv colectării fracţiei uscate, adică deşeurilor reciclabile.

Variante pentru toţi

Colectarea selectivă a deşeurilor presupune ca încă din propria casă, orice orădean să arunce deşeurile menajere, aşa-numita fracţie umedă, separat de cele care pot fi reciclate, adică de fracţia uscată. Tot separat trebuie apoi să le predea operatorului licenţiat de salubritate.

În timp ce clienţii persoane juridice - asociaţii de proprietari, firme şi instituţii - au primit de la RER Ecologic Service containere galbene pentru colectarea reciclabilelor, orădenii care stau la case şi au încheiate contracte individuale primesc câte o rolă cu 25 de saci galbeni de unică folosinţă. Aceştia sunt confecţionaţi dintr-un material mai subţire, astfel încât utilizatorii să fie descurajaţi să arunce în ei şi deşeuri menajere, mai grele decât reciclabilele.

Precedenta distribuire a rolelor cu saci a avut loc în luna martie a acestui an, iar săptămâna aceasta vor ajunge la clienţii persoane fizice ai operatorului alte 18.500 de role.

Exclusiv pentru reciclabile

Pe 3 octombrie, rolele de saci vor fi distribuite de angajaţii RER Ecologic Service pe străzile unde ziua de colectare a deşeurilor menajere este marţea, iar pe 5 octombrie pe arterele unde colectarea fracţiei umede se face joia. Rolele vor fi aruncate de muncitori peste porţi, orădenii care nu le găsesc fiind rugaţi să anunţe acest lucru imediat la dispeceratul societăţii: 0259.433-195. Toate rolele vor fi distribuite gratuit, la fel ca în acţiunile similare întreprinse anterior de RER Ecologic Service, care asigură de altfel, tot gratuit, şi colectarea reciclabilelor.

Cetăţenii vor trebui să folosească sacii galbeni de unică folosinţă numai pentru colectarea fracţiei uscate, adică a deşeurilor reciclabile: hârtii şi tipărituri, cartoane, deşeuri din metal (doze de băuturi, cutii şi capace din aluminiu) şi resturi plastice (pungi, flacoane de detergenţi ori de săpun lichid, PET-uri pentru apă, suc, bere sau alte băuturi).

De asemenea, în sacii galbeni pot fi puse şi paharele de iaurt şi smântână, precum şi ambalajele de tip tetrapak (cutii pentru lapte ori suc).

Colectaţi eficient!

Pentru eficienţa colectării selective, cartoanele aruncate în saci trebuie pliate şi legate, iar PET-urile şi dozele de băutură strivite, deoarece în acest fel ocupă mai puţin loc atât în saci, cât şi în utilajele care le transportă spre staţia de sortare.

Deşeurile aruncate în sacii galbeni nu trebuie să conţină niciun fel de resturi de deşeuri umede. De asemenea, în aceşti saci nu se pun nici materiale organice biodegradabile, cum sunt carnea şi lactatele.

Pentru colectarea deşeurilor reciclabile, orădenii au la dispoziţie şi 620 de containere tip clopot amplasate în întregul oraş. Igluurile de culoare albastră sunt destinate deşeurilor din hârtie şi carton, cele verzi sticlelor şi borcanelor, iar cele galbene PET-urilor, ambalajelor din plastic şi aluminiu, precum şi cutiilor tetrapak. Pe de altă parte, orădenii care stau la bloc au primit de la RER Ecologic Service, tot gratuit, containere de culoare galbenă, dedicate colectării fracţiei uscate (deşeuri reciclabile).

Probleme şi soluţii

Pentru a colecta deşeurile corect, conform regulilor, orădenii trebuie să ştie că deşeurile periculoase (cum sunt bateriile, detergenţii, medicamentele, vopselurile, spray-urile ori alte produse chimice) se colectează şi ele separat. Bateriile şi becurile pot fi aruncate în recipientele anume amenajate în supermarketuri, în timp ce restul deşeurilor periculoase trebuie predate firmelor specializate în recuperarea şi neutralizarea lor.

Orădenii se pot adresa cu încredere operatorului de salubritate cu orice întrebare sau nelămurire, telefonic la numărul 0259/433.044, prin e-mail la adresa [email protected], sau prin contul pe care şi-l pot crea chiar pe site-ul societăţii, www.reroradea.ro. Nimeni nu s-a născut învăţat, dar important este să vrei să înveţi...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON