URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
24 Mai 2024, 16:06

Cod portocaliu de furtuni în judeţul Bihor. Află ce localități sunt afectate!

Cod portocaliu de furtuni în judeţul Bihor. Află ce localități sunt afectate! Inquam Photos / Octav Ganea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două avertizări imediate de furtună, de tip cod portocaliu, au fost emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, vineri după amiază, pentru mai multe localități din judeţul Bihor.

Prima informare de tip cod portocaliu este valabilă de la ora 15.45 la 17, pentru localitățile Salonta, Tulca şi Mădăras.

Cea de-a doua, valabilă tot până la ora 17, este valabilă pentru localităţile Tinca, Holod, Cociuba Mare, Şoimi, Olcea, Uileacu de Beiuş, Husasău de Tinca şi Căpâlna.

Se vor semnala „averse torențiale care vor acumula peste 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni medii”, arată ANM.

Același tip de avertizări sunt valabile și pentru mai multe localități din judeţul Timiş.

După cum BIHOREANUL a mai scris, întreg județul Bihor se află, până vineri la ora 21, sub cod galben de instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă.

UPDATE, ora 17:

ANM a emis două noi avertizări, de cod portocaliu, care vizează localitățile Biharia, Borș, Paleu, Tileagd, Țețchea, Vârciorog și Săcădat.

Codul portocaliu este valabil între orele 16.50 și 18.  

Meteorologii spun că se vor semnala „averse torențiale care vor acumula peste 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni medii”.

UPDATE, ora 17.30: 

ANM a mai publicat o avertizare imediată, tot de tip cod portocaliu, valabilă pentru localitățile Brusturi, Tăuteu, Chișlaz, Derna și Spinuș, valabilă de la ora 17.35 până la ora 19. 

„Se vor semnala: averse torențiale care vor acumula peste 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni medii”, au mai transmis specialiștii.


ISU Crişana le recomandă cetăţenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcţie sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.

Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcţie aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.

Atenţie unde parcaţi autoturismele!

Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanţă sigură faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Curăţaţi şanţurile şi rigolele!

De asemenea, pentru prevenirea şi limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni vă recomandă să curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON