URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
26 Februarie 2020, 11:35

Cod galben de instabilitate atmosferică şi vânt în Bihor

Cod galben de instabilitate atmosferică şi vânt în Bihor foto generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizări de tip cod galben ce vizează inclusiv judeţul Bihor, pentru intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică.

Potrivit ANM, alerta este valabilă miercuri, între orele 14 şi 22, şi pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara şi Alba.

"În judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara şi Alba, în după-amiaza şi seara zilei de miercuri (26 februarie) vântul va avea intensificări, cu viteze cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h. Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp", arată ANM.

Meteorologii spun că manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi pe arii restrânse şi în restul Transilvaniei, mai ales în noaptea de miecuri spre joi (26/27 februarie).

Şi la munte vremea va fi aprigă. Specialiştii spun că, până în seara zilei de joi, 27 februarie, la ora 21, îndeosebi în zona înaltă, vor fi semnalate intensificări ale vântului şi viscol.

"În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, mai ales la altitudini mari, unde la rafală se vor atinge viteze de 90....100 km/h. Din noaptea de miercuri spre joi (26/27 februarie) treptat vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ şi local va fi viscol", arată ANM.

Ninsori, temporar viscolite, vor fi şi pe parcursul zilei de vineri, 28 februarie şi în prima parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (28/29 februarie).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON