URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Martie 2014, 18:18

Cine sunt "băieţii deştepţi" care au cerut 3 milioane de lei pentru datoriile CET Oradea

Cine sunt 'băieţii deştepţi' care au cerut 3 milioane de lei pentru datoriile CET Oradea (foto: informatia-zilei.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tribunalul Satu Mare s-a pronunţat, marţi, asupra propunerii de arestare preventivă formulată de procurorii DNA Oradea în cazul lui Viorel Amariei şi Alexandru Voinea, acuzaţi că au pretins 3 milioane de lei ca să obţină prin intermediul fostului vicepremier Daniel Chiţoiu bani guvernamentali pentru datoriile CET Oradea.

Decizia instanţei nu este definitivă. Ea poate fi contestată, în termen de 48 de ore de la pronunţare, iar în acest caz procesul se va relua la Curtea de Apel Oradea.

Potrivit unor surse judiciare, nici Viorel Amariei şi nici Alexandru Voinea nu recunosc acuzaţiile care li se aduc.

Cine sunt cei doi "băieţi deştepţi"? Alexandru Voinea este un om de afaceri din Bucureşti, patronul unei firme de intermedieri imobiliare profilate pe achiziţia de păduri şi terenuri agricole, în timp ce Amariei este un cunoscut interlop sătmărean, patron al unui local din municipiul Satu Mare, implicat în mai multe scandaluri locale.

Ultimul s-a consumat în 2011, când bărbatul a fost prins de poliţiştii de frontieră la volanul unui Aston Martin furat din Italia. Interlopul a încercat să scape declarând că a cumpărat maşina de la un italian, cu 58.000 euro, însă până la lămurirea problemei, maşina a fost indisponibilizată.

Atunci, pentru a-şi recupera autoturismul, Amariei a apelat la ajutorul a doi amici de-ai săi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Satu Mare, agentul Felician Jurj şi comisarul şef Vlad Boşca, care, la rândul lor, au intervenit pe lângă procurorul care făcea cercetările în dosar, încercând să-l convingă să îi restituie interlopului maşina, motiv pentru care cei doi au şi ajuns în atenţia procurorilor DNA Oradea pentru trafic de influenţă, ancheta nefiind, încă, finalizată. În acelaşi dosar, Amariei este anchetat pentru cumpărare de influenţă.

Acum, în noul dosar deschis pe numele interlopului, acesta e anchetat împreună cu afaceristul Alexandru Voinea pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, procurorii DNA au anunţat, luni, reţinerea celor doi indivizi care se oferiseră să rezolve, pentru unul dintre furnizorii de cărbune ai CET-ului orădean, bani guvernamentali din care acesta să îşi recupereze din paguba provocată de centrala termică prin neplata mărfii livrate.

Citiţi detalii despre acest caz, în articolul: "DNA acuză: Trafic de influenţă la nivel înalt pentru datoriile CET Oradea!"

UPDATE: Trimişi după gratii

Trimişi în judecată de procurorii DNA Oradea pentru trafic de influenţă în formă continuată, cei doi au fost condamnaţi definitiv pe 29 septembrie 2017. Verdictul final a fost pronunţat de Curtea de Apel Oradea, care a dispus o pedeapsă de 2 ani de închisoare în cazul lui Amariei, în timp ce Alexandru Voinea s-a ales cu o pedeapsă de 3 ani de închisoare, ambele în regim de detenţie. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ptr.Ecuador
Ar trebui sa dezvolti putin comentariul cu subiect si predicat,poate citeste cine trebuie si sparge putin gasca aia de banditi de la diicot
Postat 18 Martie 2014, 22:47 de polux
A lba-Neagra de Oradea
Atunci, pentru a-şi recupera autoturismul, Amariei a apelat la ajutorul a doi amici de-ai săi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Satu Mare, agentul Felician Jurj şi comisarul şef Vlad Boşca, care, la rândul lor, au intervenit pe lângă procurorul care făcea cercetările în dosar, încercând să-l convingă să îi restituie interlopului maşina. Oare de ce au fost omisi si ,, ASA ZISII JUSTITIARI,, de la Oradea, unul sot de judecatoare, altul procuror DiIICOT.Amariei este un cunoscut sponsor al BRIGAZII ORADEA, dar si un bun cunoscator al cocainei........................
Postat 18 Martie 2014, 20:10 de Ecuador
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON