URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Martie 2016, 13:55

Chef Cătălin Scărlătescu a răsfăţat orădencele, de Ziua Femeii (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chef Cătălin Scărlătescu a gătit, pe 8 martie, în premieră la Oradea în cadrul unui eveniment deschis publicului, care a fost organizat de One Media & Events, în parteneriat cu sala de evenimente Palazzo şi Selgros.

Unul dintre cei mai apreciaţi bucătari români, jurat al noii emisiuni "Chefi la cuţite", de la Antena 1, a atras, la sala de evenimente Palazzo, peste 150 de persoane dornice să guste preparate marca chef Scărlătescu. "Seara asta e specială, pe bune sunt emoţionat", le-a spus la începutul serii Scărlătescu celor prezenţi, când a vorbit şi despre preparatele ce urmau să fie servite în cadrul evenimentului numit Chef’s Table (Masa bucătarului).

Primul fel de mâncare care a ajuns pe masa orădenilor a fost un tartar de somon şi ton, cu ierburi aromate, servit cu un vin spumant de la Jidvei, urmat de terrine de foie gras senzaţional, servit cu sosuri inedite şi dulceaţă.

Chef le-a gătit orădenilor şi o specialitate bazată pe midii, iar apoi o altă specialitate de carne de porc, servită cu cartofi, conopidă şi sparanghel. Desertul, care s-a servit după miezul nopţii, a fost un mousse delicios. Toate felurile de mâncare au fost însoţite de vinuri din gama premium de Jidvei, prezentate de somelierul Răzvan Demian, respectiv din gama Recaş creată special pentru reţeaua Selgros.

Cum, însă, atât somelierul, cât şi MC-ul serii, Mihai Dacin, le vorbeau orădenilor veniţi la petrecere, ba despre vinuri, ba despre organizare, chef Scărlătescu s-a simţit nevoit să intervină şi să le ceară să "lase oamenii să mănânce şi să petreacă".

Contrar imaginii pe care o prezintă la televizor, Scărlătescu a stat de vorbă cu mulţi dintre cei care au ales să-şi petreacă seara de 8 Martie la Chef’s Table, asigurându-se că totul este în regulă, ba chiar s-a bucurat când unii dintre ei au cerut "supliment" de midii. Totodată, el şi-a făcut fotografii cam cu toată lumea care a dorit o amintire de la eveniment.

De altfel, din acest punct de vedere, organizatorii s-au asigurat că toată lumea va avea o amintire personalizată de la Chef’s Table, aşa că au adus la Palazzo un photo booth, dotat cu diverse peruci, măşti şi accesorii, unde în cupluri sau în grup, orădenii s-au înghesuit să se pozeze. Merită precizat faptul că, în general, seara a fost una animată, mai ales datorită trupei Berki.ro, care a făcut show atât cu hituri internaţionale, cât şi cu melodii de petrecere.

La finalul serii, mulţumindu-le celor prezenţi pentru că au venit să-i guste preparatele, chef Scărlătescu a cerut şi a primit un selfie cu toate doamnele şi domnişoarele din sală. Fotografia a ajuns pe pagina de Facebook a bucătarului cu mesajul "Nu le-am luat flori, dar le-am gătit de 8 Martie".

Orădencele care s-au dus la Chef’s Table au primit, însă, câte o floare din partea organizatorilor şi cadouri tematice, precum o spatulă de lemn cu semnătura lui Scărlătescu, respectiv ciocolată şi mărţişoare din partea Selgros.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON