URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
23 Septembrie 2022, 18:42

Cetate în lumină: One Night Gallery, un nou eveniment plin de culoare și fantezie, cu video mapping, spectacole de lumini și expoziții de artă 3D în Oradea (FOTO/VIDEO)

Cetate în lumină: One Night Gallery, un nou eveniment plin de culoare și fantezie, cu video mapping, spectacole de lumini și expoziții de artă 3D în Oradea (FOTO/VIDEO) ARTĂ PE FAȚADĂ. Una dintre atracțiile galeriei de-o noapte de la Oradea va fi un show de video mapping, îmbogățit cu ajutorul unei dansatoare, care va purta un costum special, conectat la proiecție
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cetatea din Oradea va fi luminată cum n-a mai fost în bogata ei istorie. Pe 1 octombrie, fortăreaţa va găzdui One Night Gallery, un eveniment care ajunge pentru prima oară în Oradea, promovând noi forme de artă şi, totodată, punând reflectorul - la propriu şi figurat - pe patrimoniul tradiţional.

Vreme de câteva ceasuri, în fortăreaţa orădeană vor putea fi admirate, concomitent, mai multe instalaţii cu valenţe artistice...

Galeria de-o noapte

Madalina Ivascu, cofondator One Night GalleryOne Night Gallery - "galeria de-o noapte" - este un concept expoziţional care are în centru arta contemporană, dar care, totodată, pune preţ pe clădiri importante din România, pe unele scoţându-le din conuri de umbră. "Misiunea One Night Gallery este de a populariza scena de new media art (n.r. - opere de artă create prin tehnologii media, inclusiv animaţii şi videomapping) şi de a crea o punte între patrimoniul cultural, artă şi tehnologie", spune Mădălina Ivaşcu (foto), cofondator al One Night Gallery.

În acest an, au avut loc două ediţii ale proiectului, una în Bucureşti, la Casa Braikoff, iar cealaltă în Constanţa, la hotelul Intim, monument istoric. Cea de-a 22-a ediţie la nivel naţional, dar prima în Oradea, va avea loc în seara de 1 octombrie (între orele 19.30 şi 23), în Cetate, cuprinzând şapte "instalaţii artistice imersive" realizate de Les Ateliers Nomad, un studio din Bucureşti specializat în video mapping, efecte speciale şi animaţii 3D. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Visit Oradea.

Dans... pe clădiri

Instalaţiile - cu care publicul va putea interacţiona - vor fi puse atât în curtea Cetăţii, înspre amfiteatrul verde, cât şi în interiorul Palatului Princiar.

De pildă, pe două dintre faţadele clădirilor din fortăreaţă se vor face proiecţii de tip video mapping, dar care vor avea ceva în plus: animaţii ce vor transpune live mişcările unei dansatoare echipate cu un costum special, cu senzori de mişcare, de tipul celor folosite la Hollywood.

Vor fi două astfel de performance-uri, de câte 15 minute, programate să înceapă de la ora 20.30 şi de la 21.45. Şi curioşii vor putea, înainte sau după cele două momente, să dirijeze anumite elemente din proiecţia de pe faţade.

Organizatorii plănuiesc un video mapping special şi pe zidul de la intrarea principală în Cetate.

Printre raze

În curtea fortăreţei, oaspeţii vor putea să călătorească în timp şi în universuri paralele, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, aduşi în cadrul experienţei numite VR Journey. În curte va fi instalat şi DJ Hotspot, un loc în care muzica şi animaţiile merg mână în mână, mai precis elementele de pe un perete-LED vor "dansa" în funcţie de ritmul muzicii puse de DJ.

Adusă special pentru ediţia de la Oradea este şi instalaţia video interactivă Spectral Self, ce cuprinde forme geometrice din lumini, pe care vizitatorii vor putea, prin mişcarea corpului, să-şi lase o amprentă vizuală.

Ediţia de la Oradea va cuprinde şi instalaţia numită Interactive Lightroom, un spectacol coregrafiat de lumini, care va fi activat chiar de cei care ajung în preajma lui. "Sunt nişte raze puternice, mobile, dirijate de un sezon de mişcare. În momentul în care senzorul îţi simte prezenţa, activează luminile într-o anumită coregrafie, instalaţia având totodată şi o componentă audio", explică Mădălina Ivaşcu.

Tablouri "vii"

Prima ediţie a One Night Gallery la Oradea va aduce în fortăreaţă, mai precis în subsolul Palatului Princiar, şi o instalaţie de lumini şi fum, numită Smoke Projection Tensions, precum şi o expoziţie originală, ce promite să fie şi extrem de interesantă: Frames, tablouri ce prind viaţă prin animaţii 3D. "Sunt tablouri cu anumite efecte vizuale în ceea ce priveşte culorile şi textura, efectele fiind dirijate chiar de vizitatori", detaliază reprezentanta organizatorilor.

Intrarea la expoziţia adusă la Oradea de One Night Gallery şi Les Ateliers Nomad va fi gratuită. Aşadar, invitaţia este deschisă tuturor celor care vor să vadă Cetatea în (altă) lumină...

Video post-eveniment de la One Night Gallery Constanța:

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6481 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON