Comisia pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului în municipiul Oradea a aprobat, la finalul săptămânii trecute, construcția unui bloc de locuințe cu 8 etaje și grădiniță la parter pe amplasamentul fostei fabrici Cominca din strada Octavian Goga.
Încă 258 de apartamente...
Potrivit comunicatului, imobilul va avea 8 etaje cu 258 de apartamente și tot atâtea locuri de parcare, un spațiu comercial și o grădiniță de 600 metri pătrați. „Unitatea de învățământ preșcolară va deservi trei grupe de copii, respectiv un număr maxim de 30 de preșcolari”, se menționează în comunicat.
Viitorul bloc cu 8 etaje va fi parte a complexului Arena Residence, cu 1.200 de apartamente, pe care Prima Developement Group, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Oradea, îl construieşte în vecinătatea viitorului hub sportiv din strada Făgărașului.
Din cele 5 hectare de teren alocate viitorului complex imobiliar, construcțiile efective vor ocupa 1,4 hectare, diferența de 3,6 hectare urmând să fie rezervată pentru spații verzi, locuri de joacă, alei, piste pentru biciclete și altele.
Bloc cu nouă etaje
În cadrul aceleiași ședințe, comisia a aprobat schimbarea funcțională a zonei Ciheiului, aceasta urmând să aibă destinație mixtă. Modificarea va face posibilă construirea unui bloc cu 9 etaje și unul retras care va avea spații comerciale și funcțiuni complementare la parter și primul etaj, iar deasupra un apart-hotel.
Imobilul va avea 100 de apartamente pentru locuit și tot atâtea locuri de parcare, și 85 de apartamente de închiriat în regim hotelier cu 25 de locuri de parcare. „Alte 65 de locuri de parcare vor reveni spațiului de alimentație publică care urmează să fie realizat și tot atâtea locuri de parcare vor fi destinate spațiilor comerciale”, se menționează în comunicat.
În cadrul proiectului vor mai fi amenajate zonei verzi și alei atât carosabile, cât și pietonale.
În memoria arhitecților Vágó
Pe de altă parte, CMUAT a aprobat joi amenajarea unui spațiu urban dedicat arhitecților orădeni Vágó József și László în curtea fostei școli de jandarmi, acum partea campusului universitar.
„Intervenția este minim invazivă și va conține piese de mobilier urban și componente artistice recuperate de la diverse șantiere de reabilitare a unora dintre construcțiile proiectate de frații Vágó în Oradea”, a transmis Primăria.
Aici va fi amenajat un platou pietonal de circa 40 metri pătrați pe care se vor amplasa elemente de gard din fier forjat, un stâlp decorativ de iluminat și vor fi amplasate două bănci pentru relaxare.
Totodată, CMUAT a aprobat amenajarea a două spații diferite din municipiu, în vederea derulării festivalului „Street Delivery Oradea”, care va avea loc în perioada 18 – 20 iunie 2021. Cele două spații sunt: Parcul Petofi Sandor și malul Crișului Repede, în dreptul străzii Principatelor Unite (zona cuprinsă între Podul Decebal și Podul Centenarului).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.