URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
05 Februarie 2016, 14:19

Ce-a mai rămas? Fostul fotoreporter al Crişanei, Nicolae Meseşan, a expus imagini cu vechile întreprinderi orădene (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O mână de orădeni s-au adunat, joi seară, la galeria de artă fotografică Ovi D. Pop din ERA Park, la vernisajul expoziţiei "Oradea în epoca de aur (I)".

Pe simeze au fost agăţate zeci de imagini surprinse în oraş în perioada comunistă de fostul fotoreporter al ziarului Crişana, Nicolae Meseşan. Cele mai multe dintre imagini reprezintă fostele întreprinderi orădene, precum Sinteza, Alumina, Crişana ori Înfrăţirea. De altfel, înşiruirea acestor foste fabrici i-a făcut pe unii dintre prietenii şi cunoscuţii fotografului prezenţi la vernisaj să facă inventarul: "Asta nu mai e, asta nu mai există, asta există ca şi ruină şi atât...".

Totodată, în fotografii mai sunt surprinse fostele sere orădene, clădirile spitalelor Judeţean şi Municipal, fosta Cale 1 Mai (actuala stradă Averescu) ori Bulevardul Decebal în construcţie, dar şi obiective din judeţ, precum "oraşul minier Şuncuiuş", complexul UGSR Băile Felix ori cinematograful din Beiuş.

Meseşan a mărturisit că dintre toate imaginile expuse, fotografia lui preferată este cea a barajului de pe Crişul Repede, din zona Ioşia, la a cărui construcţie a lucrat, în 1964, şi apoi, când s-a angajat la Crişana, s-a întors să o fotografieze. "Nu s-a vorbit niciodată despre acest baraj. (...) Înainte de construcţia lui, Oradea era tot timpul inundată sau era lipsă de apă. Nu ştiu dacă vă imaginaţi, dar luni lungi de secetă nu era apă de băut în oraş, prin construcţia acestui baraj s-a rezolvat. Are de la fundaţie până sus cât un bloc cu 10 etaje, o lucrare monumentală", a spus Meseşan. De altfel, le-a împărţit tuturor invitaţilor la vernisaj o fotografie cu acest baraj.

Fostul fotoreporter a mărturisit că mai are multe fotografii document despre Oradea şi Bihor şi îşi doreşte să le expună, ca toţi orădenii să le poată vedea. Dacă însă cea dintâi expoziţie nu va fi bine primită de public, nu va continua demersul, a mai spus Meseşan. "Depinde cum va fi privită această expoziţie. Unii sunt nostalgici, alţii sunt agresivi", a mai spus Meseşan, vorbind despre regimul comunist.

Despre expoziţie a mai vorbit şi artistul fotograf Radu Pantea, care a lăudat demersul de foto-documentare al lui Meseşan, şi fostul redactor-şef al Crişanei, Petru Şandor.

Fotografiile vor rămâne pe simeze în centrul comercial până pe 4 martie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON