URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
10 Decembrie 2012, 12:11

Câştigătorul "Dansez pentru tine" se mută cu partenera lui, Roxana Ionescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

George Boghian (21 de ani) e marele câştigător al celui de-al 13-lea sezon "Dansez pentru tine". Alături de Roxana Ionescu, el a câştigat 60.000 de euro.

Tânărul mai are, însă, un motiv de bucurie. Va locui alături de "Mama Natură", scrie click.ro.

După ce a divorţat, "Mama Natură" a locuit singură în trei camere şi s-a decis să-l ajute pe George, impresionată de viaţa grea pe care a dus-o în centre de plasament şi de suferinţele prin care a trecut.

"Nu i-am pregătit o cameră special. Va sta în living, important e că o să aibă unde să stea şi o să fie ok, sunt sigură. Eu stau în trei camere, dar practic sunt două, pentru că una este transformată în dressing", a spus Roxana, potrivit tabloidului.

Cu premiul de 60.000 de euro, George vrea să-şi ia o casă, iar Roxana îl va ajuta să facă alegerea cea mai bună: "O să merg cu el la vizionări, o să caut şi eu, prin cunoştinţe, pe Internet. Când o să găsească ceva, o să merg eu şi o să negociez ca să obţin un preţ cât mai bun pentru el".

Roxana şi George vor avea şi de Sărbători program comun. "Crăciunul îl vom face împreună cu părinţii mei, nu ştiu exact unde, iar de Revelion, probabil că vom petrece alături de cei din balet, de la Buftea. Aşa am făcut şi anul trecut şi m-am simţit foarte bine", a mai spus vedeta.

"Nu am iubit, dar acum am un frate. De mică îmi doream un frăţior. Uite că s-a rezolvat, mai târziu, dar s-a rezolvat", a mai afirmat Roxana Ionescu.

sursa: click.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5594 RON
  • 1 EUR = 4.9479 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON