URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2017, 14:44

Câştigă bani la pariuri online cu ajutorul tipsterilor profesionişti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

In curand se lanseaza cel mai nou site de ponturi si pronosticuri din Romania. Va pregatim o multime de surprize, concursuri si in primul rand, ponturi castigatoare zilnic. Cel mai important lucru pentru un parior este castigul. Pentru a castiga la pariuri online trebuie sa ai multa rabdare si sa pariezi responsabil. Atata timp cat respecti toate sfaturile propuse pe Pariuri.com de catre cei mai buni tipsteri romani nu vei mai pierde la pariuri.

Orice parior incepator ar trebui sa ne urmeze sfaturile. Pariuri.com va propune zilnic pe site zeci de ponturi si pronosticuri care te vor ajuta si pe tine sa castigi multi bani la pariuri online. Alege sa pariezi pe mana celor mai buni tipsteri si la final de luna castigurile tale vor fi semnificative. Ne propunem sa oferim cat mai multe ponturi castigatoare si cote mari pentru toti ce care urmaresc evolutia noastra pe Pariuri.com.

Este un site dedicat exclusiv pariorilor din Romania care sunt la inceput de drum in pariuri sau care inca nu si-au gasit inspiratia necesara pentru a castiga la pariuri. Foarte multi pariori renunta sa mai joace online dupa ce isi pierd primii bani. Acest lucru se datoreaza propriilor greseli pe care le fac peste 70% dintre pariori. Daca pana acum nu ai pariat online si vrei sa iti incerci norocul pe cele mai bune platforme de betting, atunci iti recomandam sa citesti cu atentie toate articolele propuse pe site. Vei descoperi multe trucuri, formule si scheme de pariat castigatoare, astfel incat sa iti securizezi castigurile si sa eviti pierderile inutile. Cei mai multi pariori pierd pe greseala lor, nu din cauza echipelor care produc surprize.

Pariaza online la cele mai bune case de pariuri sportive

Tipsterii profesionisti iti recomanda sa alegi cele mai bune case de pariuri online in functie de stilul tau de joc. Fiecare parior are o metoda de pariat care poate fi avantajoasa pe anumite platforme si mai putin avantajoasa pe altele. Ca si exemplu, am putea da pariorii fani ai pariurilor live. Pentru a paria live trebuie sa deschizi cont la o casa de pariuri unde poti avea la dispozitie o oferta bogata in fiecare zi, dar cel mai important lucru, aceasta casa de pariuri trebuie sa iti puna la dispozitie si Streaming Live. Nu poti castiga la pariuri live daca nu urmaresti meciul. Vei paria orbeste si in cele mai multe cazuri vei pierde. Alege sa pariezi inteligent si urmeaza sfaturile specialistilor. Toti pariorii care aleg sa urmeze sfaturile noastre isi maximizeaza profiturile si reduc substantial pierderile. Incearca sa iti formezi propriul stil de joc la pariuri sportive online si castiga.

ATENTIE la bonusurile cu care te intampina casele de pariuri!

Nu te lasa purtat de febra pariurilor si cea a promotiilor spectaculoase cu care te intampina cele mai multe case de pariuri online. Pe Pariuri.com ti-am pregatit cateva materiale despre operatorii populari in functie de bonusuri si promotii, dar mare atentie la toate aceste promotii, in special daca nu esti un jucator activ constant. Bonusurile mari se adreseaza de regula pariorilor activi care pot reusi sa ruleze sume foarte mari pana la retragere.

De exemplu o casa de pariuri ofera un bonus de 800 Ron care trebuie rulat de minim 30 de ori inainte de a fi eligibil pentru retragere. Pana la indeplinirea conditiilor de rulaj banii din cont sunt blocati. Asadar daca aplici pentru acest bonus, esti obligat sa rulezi 800 Ron x 30 de ori, totul in maxim 30-60 de zile. De recomandat ar fi sa te gandesti foarte bine inainte de a aplica pentru un astfel de bonus. Daca nu esti activ si nu pariezi pe cote de minim 1.60, atunci iti va fi greu sa rulezi tot bonusul. Tine cont de faptul ca trebuie sa ai multe ponturi castigatoare astfel incat sa rulezi doar din banii castigati online pe platforma de pariuri. Unui parior incepator ii va fi aproape imposibil sa indeplineasca conditiile de rulaj si sa ramana pe plus la final, fara ajutorul ponturilor propuse de tipsteri profesionisti.

Pariaza online doar la casele de pariuri licentiate

In Romania poti paria legal doar la agentiile care au primit licenta ONJN. In rest celelalte case de pariuri opereaza in mod ilegal, iar acest lucru te poate afecta in mod direct daca alegi sa pariezi in continuare pe acestea. Sunt destule agentii licentiate in Romania la care iti poti deschide cont rapid si simplu. Cei de la Pariuri.com au pregatit si un top al celor mai bune case de pariuri online disponibile pentru pariorii incepatori.

Toate agentiile licentiate evidentiaza acest lucru si iti pun la dispozitie in partea de jos a site-ului toate informatiile necesare pe care le poti verifica rapid pe site-urile de specialitate. Majoritatea operatorilor de top precum Betfair, Unibet, Netbet, Winmasters sau 888 Sport detin licenta ONJN pe o perioada de 10 ani, pana in anul 2026.

Pariaza responsabil si cu moderatie. Nu paria niciodata mai mult decat iti poti permite.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON