URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
11 Martie 2024, 09:46

Candidat de musai: Liberalii vor să îl arunce pe Călin Gal în cursa pentru Primăria Sânmartin

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu câteva luni înaintea alegerilor locale, liberalii din Bihor au o problemă încă nerezolvată la doi pași de Oradea, în Sânmartin, unde primar este fostul lor coleg Cristian Laza, care însă a trecut la PSD și apoi a câștigat două mandate, în 2016 și în 2020, iar acum conduce detașat în sondaje. Problema PNL-iștilor este pe cine să trimită să se bată cu acesta.

Dacă în urmă cu patru ani l-au avut candidat pe un cvasi-necunoscut, Teodor Traian Ciorba, șef de restaurant la hotelul Ceres din stațiunea 1 Mai, de data asta, după cum a aflat Bihorel, se pregătesc să-l trimită în arenă pe nimeni altul decât vicepreședintele Consiliului Județean, Călin Grațian Gal, fost șef al Gărzii Financiare până în 2013, când instituția a fost desființată prin restructurarea ANAF.

Semn fie că-l „condamnă” la pierzanie, fie că Gal nu mai are șanse la un nou mandat în fruntea județului, alături de Ilie Bolojan, dacă șeful CJ Bihor va candida și va câștiga din nou. De văzut dacă în cazul lui Gal, care și locuiește în Sânmartin, se va confirma sau nu vechea zicală: decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Never!
Mai multe sanse are sa scape viu si nevataman daca-l arunca birtinezul din turnul primariei decat sa-l invinga pe Laza!
Postat 11 Martie 2024, 15:36 de ili3
Chiar, ...
... daca-si doresc asa mult primaria Sanmartin, de ce nu candideaza seful penalilor, birtinezul?! La Oradea birtasul (Doamne, fereste-ne!), mai pun de niste refendumuri, tripleaza valoarea terenurilor si dupa refendum le rascumpara la jumatate. Ii invata raspopitul de la finante, metoda a fost patentata la Rosia Montana.
Postat 11 Martie 2024, 11:58 de pinonel
cel mai bun
pai daca isi doresc atat de mult primaria sanmartin, de ce nu-l arunca in lupta acolo pe cel mai bun primar din bihor(sic) care, ce sa vezi, e chiar din sanmartin! ar fi nimerit, ca si asa ii place lui florinel sa stea birca.
Postat 11 Martie 2024, 11:19 de tititeasca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON