URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
18 Ianuarie 2024, 11:00

Campionatul European de Înot în Ape Înghețate se ține la Oradea. Sute de concurenți vor înota într-o apă sub 5 grade la începutul lunii februarie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatul European de Înot în Ape Înghețate se va organiza pentru prima dată în istorie la Oradea. Competiția va avea loc între 1 și 4 februarie în bazinul olimpic în aer liber din Parcul Brătianu. 320 de participanți din 27 de țări, inclusiv legendele acestui sport extrem, vor concura într-o apă cu o temperatura sub 5 grade C.

România are un lot format din 34 de înotători profesioniști și amatori. Tricolorii sunt coordonați de Paul Georgescu, campion mondial în acest sport, în proba de 500 de metri, cel care a contribuit decisiv la amploarea pe care a luat-o acest sport în România.

Primul Campionat European de Înot în Ape Înghețate din istorie este organizat de IISA (International Ice Swimming Association), Asociația Sportivă Ice Swimming and Open Water, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) și CSM Oradea.

Festivitatea de deschidere va avea loc în seara zilei de 1 februarie odată cu defilarea delegațiilor celor 27 de țări participante.

“Ne dorim ca acest eveniment sportiv de anvergură să fie un adevărat spectacol și așteptăm cât mai mulți oameni la bazin pentru a se familiariza cu frumusețea acestui sport extrem care te solicită enorm. Intrarea va fi liberă. Concursul va avea loc în zilele de 2,3 și 4 februarie. Dimineața, între orele 9 și 13, se vor desfășura seriile, iar înotătorii cu cei mai buni 8 timpi se vor lupta pentru podium, în nocturnă, în sesiunea de seară, de la 16.30 la 18.00. Mă aștept ca temperatura apei să fie între 2 și 4 grade Celsius. Sportivii vor avea la dispoziție, pentru recuperare, 2 ciubere și o saună”, a declarat Paul Georgescu, președintele Asociației Sportive Ice Swimming and Open Water.

Campionatul European de Înot în Ape Înghețate va cuprinde probe de înot clasic, pornind de la probele scurte, de 50 metri, în cele patru procedee cunoscute (liber, spate, bras, fluture), 100 m în cele patru procedee, 250 m liber, 500 m liber şi 1.000 m stil liber.

“Oradea este unul dintre orașele cele mai frumoase din România, iar infrastructura ne permite să avem condiții perfecte: 2 hoteluri mari și 1 boutique - hotel vor fi gazdele celor aproximativ 1000 de persoane, dintre care 320 înotători. Ca organizare, atuul cel mai mare este bazinul descoperit ce se află la o distanță foarte mică de cel acoperit, unde vom organiza “Ice Village-ul”, locul în care concurenții se vor pregăti pentru probe”, a mai adăugat Paul Georgescu.

România are un lot competitiv format din 34 de înotători profesioniști (de la Dinamo, Steaua, Delfinul București, Universitatea Cluj) și amatori.

“Consider că avem un lot valoros la toate stilurile și ne propunem să câștigăm mai multe medalii ca la Campionatul Mondial din Franța de anul trecut (16 medali – 3 de aur, 7 de argint și 3 de bronz). Printre înotătorii importanți se numără Andrei Enache, campion național la înot în ape deschise și experimentatul Dragoș Ghile, fluturist, fost campion național, ambii antrenați de Adrian Rădulescu, cel care îl pregătește pe David Popovici”, a mai declarat Paul.

Și orașul gazdă, Oradea, va avea un reprezentant. Inspirat de Paul Georgescu, Ovidiu Tirla este un fost poloist, în prezent arbitru de înot și polo, care are deja în palmares 7 medalii la Campionatele Mondiale de Înot în Ape Înghețate, 3 în Polonia și 4 în Franța.

“Continui să înot în ape înghețate pentru că îmi place, pentru că mă simt foarte bine făcând acest sport, ba chiar simt efectele benefice pentru sănătate. Încă mă simt provocat de acest sport si cât timp va continua sa ardă această dorință am să intru în apa înghețată. Cu atât mai mult că există și provocarea organizării primei ediții a Campionatelor Europene de ICE Swimming în orașul unde locuiesc, unde muncesc și este o mândrie că reușim să aducem la Oradea cei mai împătimiți sportivi ai acestei discipline”, a spus Ovidiu Tirla.

“Legendele” înotului în ape înghețate prezente la Oradea:

- Petar Stoychev, Bulgaria, 4 prezențe la Jocurile Olimpice, campion mondial și european în proba de 25 de km, unul dintre cei mai respectați înotători de anduranță de pe glob, cu zeci de competiții câștigate în ape libere și înghețate.

- Christof Wandratsch, Germania, primul campion mondial din istoria ice swimming-ului și el campion european în proba de 25 de km, unul dintre cei mai rapizi oameni din istorie în traversarea Canalului Mânecii: 7 ore și 3 minute.

- Rotislav Vitek, Cehia, locul 17 în proba de 10 km de la Jocurile Olimpice Beijing 2008

- King si Queen of Ice: Marcin Szarpak, Polonia și Alissa Fatum, Germania, campionii probelor de 1000 de metri la înot în ape înghețate

Performanțele lui Paul Georgescu în înotul în ape înghețate:

- primul bărbat din lume care a înotat o “milă înghețată” (1,6 km într-o apă sub 1 grad C) în Antarctica, la Cercul Polar de Sud,

- primul român care a înotat o milă înghețată,

- medaliat cu aur în proba de 500 de metri la Campionatul Mondial de Înot în Ape Înghețate

- fost recordman mondial de distanță în ape înghețate: 3,5 km într-o apa de 4,4 grade.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON