URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
29 Decembrie 2019, 16:27

Revoltător! Un bihorean nevoit să îşi abandoneze maşina accidentată şi-a găsit-o pe butuci (FOTO)

Revoltător! Un bihorean nevoit să îşi abandoneze maşina accidentată şi-a găsit-o pe butuci (FOTO) foto: Facebook, Info Trafic Bihor
Revoltător! Un bihorean nevoit să îşi abandoneze maşina accidentată şi-a găsit-o pe butuci (FOTO) foto: Facebook, Info Trafic Bihor
Revoltător! Un bihorean nevoit să îşi abandoneze maşina accidentată şi-a găsit-o pe butuci (FOTO) foto: Facebook, Info Trafic Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bihorean care a fost nevoit să îşi abandoneze vineri seara maşina avariată în urma unui accident petrecut pe drumul de Pădurea Neagră a avut duminică dimineaţa un şoc.

Accident cu ... furt

Autovehiculul Ford Focus tras pe marginea drumului la 10 kilometri de Aleşd pentru a nu pune în pericol traficul rutier era ridicat pe butuci, iar roţile i-au fost furate.

"Vineri seară am avut neplăcutul accident... Azi am venit după maşină şi am găsit-o cum se vede în poze... Maşina era parcată la Pădurea Neagră... Dacă a văzut cineva ceva vă rog să îmi scrieţi", a scris proprietarul maşinii pe grupul Info Trafic Bihor de pe Facebook.

"Gunoaie de oameni!"

Gestul hoţilor de a profita de necazul şoferului a provocat valuri de indignare pe reţeaua de socializare.

"Măi, nu cred... în ce ţara lui Peşte trăim?", a scris un bărbat.

Majoritatea comentariilor pot fi concluzionate cu expresia unui internaut: "Gunoaie de oameni!".

Şoferii care au trecut prin zonă au încercat să îi dea informaţii proprietarului maşinii cu privire la posibilii făptaşi, cel mai probabil localnici.

"Romii erau ieri în zonă cu căruţele la furat lemne! Cu siguranţă este mâna lor... Erau cu căruţele, aveau unde le pune lejer... ", a scris un şofer.

Noaptea, ca hoţii...

Cel mai probabil furtul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. "Am trecut aseară în jurul orei 20 – 21 şi era neatinsă", a scris un conducător auto.

"Înseamnă că numai aseară le putea lua. Am întrebat şoferul maşinii de deszăpezit şi mi-a zis că la ora patru dimineaţa când a intrat în tură nu mai avea jante pe ea", a spus păgubitul.

Unul dintre membrii grupului s-a oferit chiar să îi împrumute proprietarului maşinii un set de jante ca să o poată urca pe o platformă.

"Am rezolvat. Mulţumesc oricum...", a răspuns păgubitul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
poanta veche
S-a mai intamplat sa se fure roti de masina/camion pentru bani de discoteca.
Postat 30 Decembrie 2019, 20:33 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON