O partidă de braconaj organizată în Husasău de Criş, comuna Ineu, s-a sfârşit tragic, unul dintre participanţi, Teodor Cosma, fiind găsit mort de rude în timp ce un alt braconier, Alin Filimon, este dat dispărut.
Cei doi plecaseră vineri seară de acasă şi, pentru că sâmbătă dimineaţa n-a ajuns niciunul acasă şi nici nu răspundeau la telefon, rudele au intrat în alertă. Prima a fost soţia lui Cosma, însărcinată în luna a opta, care şi-a sunat cumnatul, cerându-i să meargă în căutarea bărbatului în vârstă de 35 de ani.
Împreună cu un văr, Gheorghe Cosma a şi plecat, găsindu-l pe fratele său mort la marginea unui lan de porumb, cu o gaură împuşcată în piept. "Erau prieteni, vecini. Nu ştiu ce s-o fi întâmplat", a spus Cosma, şocat de cele întâmplate.
Un echipaj complex de poliţişti şi criminalişti, coordonaţi de procurorul Alin Leucea de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, au început cercetările la locul tragediei încă de sâmbătă dimineaţă, anchetatorii încercând în acelaşi timp să dea şi de urma celui de-al doilea braconier, Alin Filimon, 32 ani, care deocamdată este de negăsit.
Din primele investigaţii, victima a fost împuşcată cu o carabină, iar apoi târâtă la marginea lanului de porumb, unde a şi fost găsită cu picioarele apropiate şi cu capul aşezat pe propria-i armă de vânătoare.
Potrivit unor surse judiciare, Cosma şi Filimon au ieşit la braconaj împreună cu încă o persoană, audiată deja la sediul Parchetului Bihor.
Procurorul Alin Leucea a refuzat deocamdată să ofere amănunte despre cercetările în curs, rezumându-se la informaţiile primare. "S-a descoperit o victimă, se fac cercetări, deocamdată nu pot să vă spun mai mult", a declarat, scurt, procurorul.
UPDATE: Varianta anchetatorilor - un accident
Surse din anchetă au dezvăluit BIHOREANULUI că, din verificările făcute în cursul zilei de sâmbătă, varianta luată în calcul este că victima a fost împuşcată din greşeală de braconierul dispărut, Alin Filimon, cu care, de altfel, Teodor Cosma era prieten apropiat.
"A existat un martor, o a treia persoană care a participat la partida de braconaj, care a confirmat ipoteza că a fost un accident de vânătoare. Martorul a povestit că victima a intrat în lanul de porumb, unde a auzit mişcare şi a presupus că e vorba de mistreţ. În acelaşi timp, auzind şi el mişcare în lan, Alin Filimon a tras, nimerindu-l în piept", a explicat sursa citată.
Ulterior, şocat de ce s-a întâmplat, Filimon a dispărut. "Ultimul cu care a vorbit a fost martorul, cel de-al treilea braconier. I-a spus că a crezut că aude un mistreţ şi nu şi-a dat seama că victima a intrat în lan", a mai declarat sursa BIHOREANULUI.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.