Bombă în Senat! Povestea singurului atentat terorist din Parlament, în care a fost ucis un celebru orădean

Bomba a explodat pe 8 decembrie, puţin după ora 15. Atentatorii sperau ca la şedinţa Senatului să participe ministrul Cultelor, poetul Octavian Goga, şi Regele Ferdinand, niciunul prezent, însă, în sală. Episcopul greco-catolic de Oradea, Demetriu Radu, a murit pe loc.

"Moartea episcopului Radu a fost fulgerătoare. Cum mergea spre ministrul Greceanu, în apropierea podiului prezidal, de unde s-a făcut explozia, înalt cum era, l-a lovit schija de bombă sub barbă, aruncându-i o falcă cu creeri cu tot până în tavan", avea să povestească în memoriile sale episcopul ortodox de Oradea, Roman Ciorogariu, la rândul său rănit în atentat...

Crima ca armă politică

Petrecut în urmă cu un secol, atentatul din 8 decembrie 1920 este singurul reuşit în Parlamentul României. "Lovitura lui Goldstein din 1920 reintroduce crima ca armă politică în viaţa politică românească. Aceasta are loc la aproape şase decenii după ce în 1862 Barbu-Catargiu, prim-ministrul din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost împuşcat în cap pe străzile din Bucureşti. Atentatul din Senat avea să fie urmat un deceniu mai târziu de atentatele legionare împotriva prim-miniştrilor I.G. Duca şi Armand Călinescu, precum şi a istoricului Nicolae Iorga", povesteşte istoricul orădean Ioan Ciorba (foto), directorul adjunct al Muzeului Oraşului Oradea.

Spre deosebire de celelalte atentate, cel din 1920 a avut loc, însă, nu pe stradă, ci chiar în Senatul României, care atunci îşi ţinea lucrările într-o sală a Universităţii, unde teroriştii introduseseră cu o seară înainte o bombă cu ceas. Improvizată dintr-un obuz german din Primul Război Mondial, bomba avea două încărcături explozive. Atentatorii doreau să fie siguri că îl vor ucide pe ministrul Cultelor, poetul Octavian Goga, şi sperau să fie în sală Regele Ferdinand. În schimb, l-au ucis pe un foarte iubit episcop din Ardeal...

Episcop, ctitor, român...

Preasfinţitul Demetriu Radu şi-a legat destinul de Oradea atât ca episcop greco-catolic, cât şi ca personalitate care a contribuit la îmbogăţirea urbanistică a oraşului. "La iniţiativa episcopului Demetriu, a fost reabilitat turnul Catedralei Greco-Catolice din strada Iuliu Maniu şi a fost ridicat în numai doi ani, după planurile arhitectului Kálmán Rimanóczy jr., Palatul Episcopal Greco-Catolic din Piaţa Unirii, una dintre bijuteriile de arhitectură ale oraşului", povesteşte Ciorba.

Născut în 1886 în judeţul Alba, Demetriu Radu a studiat la Aiud, Blaj şi Roma, după care a slujit la Bucureşti, de unde a fost numit episcop la Lugoj, iar apoi la Oradea. Instalat în Bihor, a contribuit, printre altele, la zidirea reşedinţei episcopale din Beiuş, construirea Academiei Teologice Greco-Catolice din Oradea şi amenajarea primelor vile din Stâna de Vale în jurul cărora avea să fie dezvoltată staţiunea montană.

Colaborator al Regelui Carol I, pentru care a întreţinut contacte diplomatice cu Vaticanul, în calitate de "asistent al Scaunului Pontifical", şi apropiat al liberalului I.C. Brătianu, episcopul Radu era apreciat la Bucureşti, unde slujise în tinereţe, şi iubit în Bihor. Apărător al drepturilor românilor, a luat parte, în octombrie 1918, la redactarea Declaraţiei de la Oradea, prin care s-a afirmat dreptul de autodeterminare şi s-a numărat printre copreşedinţii Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie de la Alba Iulia.

Morţi şi răniţi...

Membru al primului Parlament al României Mari, Demetriu Radu a participat la şedinţa de Senat din 8 decembrie 1920 pentru a ţine un discurs înaintea unei deplasări la Roma împreună cu episcopul de Gherla, Iuliu Hossu. Nu a mai apucat. "Pe când luă cuvântul domnul general Coandă intră şi episcopul Radu prin mijlocul băncilor în incintă; mă întorc la dânsul să-l salut, mă întreabă ce e nou acasă în Oradea, căci domnia sa era mai de mult la Bucureşti, zice o «Bună ziua» şi celorlalţi, apoi îmi întinde mâna şi zice: «Trec dincolo că am de vorbit cu cineva»", povesteşte contemporanul său, episcopul ortodox Roman Ciorogariu (foto), într-un interviu anexat cărţii "Zile trăite".

Explozia l-a prins pe episcopul Radu în mers. "Se cutremură sala de un fulger şi trăsnet, cum sunt descărcările electrice de vară, şi se umple incinta de un fum infernal cu funingini şi, ca şi cum ar fi încremenit lumea pe loc, urmează o tăcere mortală. În nenorocire a fost şi un noroc. Erau două baterii puse şi a explodat numai una. De exploda şi a doua, praf şi cenuşe se făcea întreg edificiul Senatului", a povestit episcopul ortodox.

În urma deflagraţiei, preasfinţitul Demetriu Radu a murit pe loc, ministrul Justiţiei, Dimitrie Greceanu, şi senatorul Spirea Gheorghiu au decedat la spital, iar episcopul ortodox al Oradiei, Roman Ciorogariu, cel al Dunării de Jos, Nifon Rusailă, preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, dar şi alţi demnitari au fost răniţi grav.

Terorişti bolşevici

Atentatul a fost pus la cale de un grup de comunişti evrei condus de Max Goldstein (foto). Născut în 1898 într-o familie de mici burghezi scăpătaţi din Bârlad care număra şapte copii, atentatorul a fugit în 1916 la Odessa, unde s-a alăturat un an mai târziu revoluţiei bolşevice.

"Istoriografia nu este foarte clară. Unele izvoare spun că Goldstein era comunist, altele că ar fi fost anarhist, cert este că a fost un terorist periculos", spune Ioan Ciorba. La 22 de ani, era deja un recidivist care reuşise să evadeze în Rusia ca să scape de o condamnare la 10 ani de închisoare. Instruit de bolşevici în folosirea explozibililor, atentatorul şi-a pierdut antebraţul drept în timpul unui antrenament şi l-a înlocuit cu un cârlig.

Atentatul din Senat a fost al doilea organizat de Goldstein în România. Revenit în ţară în 1920, el a încercat în 2 noiembrie să arunce în aer trenul de lux Simplon, amplasând încărcături explozive pe linia ferată dintre staţiile Chitila şi Ciocăneşti. Atentatorul voia să-l ucidă pe ministrul de Interne, Constantin Argentoianu, ca răzbunare pentru înăbuşirea unei greve. În urma exploziei, a fost rănit doar şeful de tren, dar Goldstein nu s-a lăsat. Împreună cu doi complici a pus la cale atentatul sângeros din Senat şi a fugit din nou în Rusia, după ce autorităţile au pus pe capul său o recompensă de 200.000 lei.

Prins de un bihorean

Întâmplarea face că teroristul avea să fie prins tot de un bihorean. "Pe cei morţi şi răniţi i-a răsbunat un fiu al diecezei mele, soldatul Heringă din Cheresig, care a pus mâna pe Max Goldstein la a doua venire din Hanaanul Sovietelor, înarmat cu explozive, pentru a-şi continua atentatele", avea să consemneze episcopul Ciorogariu.

Goldstein a fost oprit de sergentul Alexandru Heringă pe un pod din Giurgiu, în timp ce încerca să introducă în ţară 15 kilograme de explozibil venind din Ruse (Bulgaria). Pentru că militarul a refuzat să se lase mituit, teroristul l-a împuşcat în timp ce acesta îl conducea la postul de comandă. Rănit grav, Heringă le-a dat colegilor semnalmentele fugarului şi direcţia în care a luat-o, fapt pentru care acesta a şi fost prins la marginea satului Călugăreni. Pentru curajul său, militarul bihorean a fost decorat ulterior cu medalia "Bărbăţie şi Credinţă", de ministrul de război Ioan Răşcanu.

Judecat, Goldstein a fost condamnat în iulie 1922 la închisoare pe viaţă. Deţinutul a murit în octombrie 1925 de pneumonie, la Doftana, după ce şi-a slăbit organismul cu o grevă a foamei de 57 de zile în încercarea de a obţine condiţii de detenţie mai bune. Convins de sora sa să renunţe la protest, teroristul era însă deja prea slab pentru a mai fi salvat. Aşa cade cortina peste una dintre cele mai triste poveşti bihorene, care stârneşte ecouri şi azi, după 100 de ani...

COMEMORARE ÎN PANDEMIE
Parastas pentru Preasfinţitul Radu

Viaţa şi jertfa episcopului greco-catolic Demetriu Radu au fost omagiate marţi, 8 decembrie, printr-o Liturghie Arhierească, de o slujbă a parastasului oficiată de PS Virgil Bercea în Catedrala Sfântul Nicolae, şi de depunerea unei coroane de flori la statuia din Piaţa Unirii, la care au participat mai mulţi oficiali locali.

"Episcopul Demetriu Radu venea din «Capitala jertfelor româneşti, Blajul», ai cărui arhierei, formaţi în spiritul Şcolii Ardelene, transmis prin generaţii, au servit cu toată fiinţa lor Biserica şi neamul, uneori cu preţul vieţii. Jertfă este şi moartea tragică a episcopului, la 8 decembrie 1920 în Parlamentul României, unde în calitate de senator de drept, prin profunzimea gândului şi puterea cuvântului, intervenea pentru cauzele drepte şi bune ce trebuiau înfăptuite", a declarat episcopul greco-catolic de Oradea.