Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, vrea amânarea cu două luni, până la 1 iunie, a termenului la care ar trebui să înceapă sancționarea celor care nu folosesc e-Factura. Inițial, termenul era 1 aprilie.
Propunerea lui Boloș va fi dezbătută în următoarea ședință de Guvern.
„Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă şi transparentă cu antreprenorii. Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătăţiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback. Dovadă că reprezentanţii mediului de afaceri au participat la şedinţele noastre şi au venit cu propuneri valoroase, care s-au şi implementat de-a lungul timpului. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul. Am pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea şedinţă de Guvern”, a transmis, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Astfel, abia din vară statul ar putea să-i amendeze pe cei care nu țin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional e-Factura.
”Este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor. Cu această ocazie, ţin să îi încurajez pe toţi cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie”, a mai transmis Boloş.
Acesta a precizat și că s-au trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului către toţi cei care nu au raportat facturi până acum.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.