URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Aprilie 2018, 15:43

Bolojan: "Primăria Oradea vrea să obţină licenţă de exploatare a resursei de apă geotermală"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană vrea să intre pe piaţa energiei geotermale. "Primăria vrea să obţină licenţă de explorare şi exploatare a resursei de apă geotermală", a declarat joi, primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reprezentanţii municipalităţii au depus deja documentaţiile la Agenţia Naţională de Resurse Minerale, care urmează să se pronunţe până la sfârşitul acestei luni. Demersurile au fost făcute pentru ca oraşul să poată exploata resursa geotermală de sub municipiu.

"Operarea se va face în parteneriat cu Transgex sau, dacă nu ajungem la o soluţie avantajoasă, vom licenţia Termoficare şi operarea va fi făcută direct de către oraş", a spus edilul.

Bolojan a atras atenţia că municipalitatea nu este la prima investiţie în domeniu. Oraşul a mai implementat anul trecut un proiect pe fonduri norvegiene care implică inclusiv reinjecţia apei geotermale uzate termic printr-un puţ forat în zona Ceyrat.

"Suntem singurul oraş din România care face reinjecţie de apă geotermală. Proiectul implementat în zona Universităţii reinjectează apa uzată termic, ceea ce asigură dezvoltarea durabilă a acelei zone", a zis Bolojan.

19 milioane euro

Concret, municipalitatea a depus spre finanţare prin POIM un proiect în valoare de circa 19 milioane de euro, din care contribuţia bugetului local va fi de aproximativ 4 milioane euro, care vizează trecerea cartierului Nufărul de pe agent termic furnizat de CET pe apă geotermală.

"Urmărim în primul rând creşterea gradului de utilizare a apei geotermale pentru producerea energiei termice, realizarea unei noi capacităţi de producere a agentului termic, reducerea costurilor de producţie a gigacaloriei, reducerea pierderilor din reţea atât la punctele termice cât şi pe reţea şi reducerea costurilor cu mentenanţa", a declarat viceprimarul Mircea Mălan, prezent la conferinţa de presă.

Investiţia constituie o actualizare a unui proiect similar pentru care municipalitatea nu a reuşit să atragă fonduri în precedenta perioadă de finanţare pentru că autoritatea de management a considerat că a fost depus prea târziu pentru a putea fi închis până la finalul lui 2015.

Cu reinjectare

Noul proiect vizează zona cartierului Nufărul I delimitată de străzile Constantin Noica, Nufărului, Bumbacului şi Morii, cu circa 6.200 de apartamente şi peste 13.600 de locuitori.

Potrivit documentaţiei, sistemul se va baza pe două puţuri de extracţie a apei geotermale, din care unul existent în administrarea Transgex în zona străzii Depozitului, şi unul care va fi săpat la 2,3 kilometri adâncime în strada Meiului, pe amplasamentul din spatele bisericii ortodoxe de lângă Parcul Salca.

Apa uzată termic va fi reinjectată prin puţul deţinut de Transgex în strada Peneş Curcanu şi forajul existent în zona străzii Ciheiului pentru care municipalitatea vrea să obţină licenţă de exploatare.

La nivel de scară

În cadrul proiectului va fi realizată o reţea nouă de 11,2 kilometri de reţea de transport a agentului termic primar către 277 de module termice la nivel de scară de bloc, care vor înlocui cele 7 puncte termice existente în prezent.

Modulele termice le oferă consumatorilor avantajul că, preparând agentul termic la nivelul scării, apa nu se mai răceşte pe conducte iar orădenii nu sunt nevoiţi să o lase să curgă minute în şir la robinet.

În plus, în anotimul rece, agentul termic bazat pe apă geotermală va putea fi suplimentat de către Termoficare. "Acest proiect va creşte nivelul de flexibilitatea sistemului", a spus Mălan.

Conform viceprimarului, indicatorii tehnici ai proiectului vor fi supuşi aprobării Consiliului Local în şedinţa extraordinară din 12 aprilie, după care lucrările vor fi scoase la licitaţie, cu termen de finalizare în 24 de luni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Q.E.D.
Adevarul il stiu si slugile birtinezului, sau mai ales ele! Porcaria aia de avion nu face fata si mai mult, Gca produsa cu el e foarte scumpa! Asa ca ce s-au gandit: ia sa facem noi un ,,cos", bagam Gca produsa de avion si Gca (aproape) gratis din apa termala si mai carpim ceva. Nu vom termina in zece ani, dar important e ca vin alegerile si trebuie sa-i aburim pe idi*ti, sa ne mai voteze un mandat!
Postat 07 Aprilie 2018, 10:22 de pinonel
fără titlu
D-le primar, eu și familia mea vă urăm un Paște....completați așa cum credeți că aș fi scris eu!
Postat 07 Aprilie 2018, 00:05 de dani-e-let
fara hotii de la CET si Termofixcare
Cel putin asa trebuia rezolvata la nivel de ortas incalzirea! Cu gaz la scara si CT de scara fara hotii de la CET+Termoficare! Cel mai bine era cu centrala de apartament pe gaz si scapa orasul de o gramada de hoti incepanmd de la CET+Termoficare+Asociatii. Dar asa ramanea birtinezul si politrucii fara propagandoisti!
Postat 06 Aprilie 2018, 14:09 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON