La fel ca în fiecare an, în preajma Paştelui, părinţii franciscani de la Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică "Maica Domnului" împreună cu grupul de tineri ai parohiei "Allegria" îi aşteaptă pe credincioşi la tradiţionala "Cale a Crucii".
Potrivit unei informări transmise presei, evenimentul va avea loc pe 1 aprilie, cu începere de la ora 18.45, însă nu pe Dealul Viilor, care este în reamenajare, ci în parcul de lângă biserică – Olosig.
În acest an, tinerii nu vor mai juca rolul personajelor, ci 6 dintre aceştia vor purta crucea de la o staţiune la alta (prima fiind platoul din faţa bisericii), urmaţi de către preoţi şi credincioşi.
"Se vor alătura rugăciunilor noastre de această dată şi credincioşi şi preoţi romano-catolici, reformaţi şi luterani", se arată în comunicatul călugărilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.