URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Octombrie 2023, 16:11

Bihorel: Liviu Sabău Popa are dreptate - jos nulitățile politice!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când l-am auzit pe pesedistul Liviu Sabău Popa că ridică problema persoanelor nepotrivite în locuri bănoase, am crezut că-și face autocritica. E celebru traseul său profesional, de la vânzător de cartele pe la Romtelecom la director la Ambulanță, unde s-a judecat ani de zile pentru postul bine plătit.

Omul nu vede bârna din ochii lui, dar, pe de altă parte, e chiar OK că vede gozurile din curtea liberalilor. Doar dacă se mănâncă „aliații” între ei mai aflăm și noi ce minuni se întâmplă în administrația publică.

Așa se face că la incubatorul de afaceri proaspăt terminat au fost numiți ca mentori niște inși care n-au nimic de-a face cu sectorul IT, pentru care, de fapt, ar fi fost executat întregul proiect.

Pentru liberalii bihoreni ar trebui să fie un serios semnal de alarmă modul în care populează posturile cu loaze de partid, pentru că au ajuns să îl transforme, iată, pe onorabilul Liviu Sabău Popa în ceva ce nu și-ar fi imaginat niciodată: avertizor de integritate.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
sandu, marele blue
Tu vorbesti de paraziti, tu , tu sandul2100, sluga postacul nr1, care doar sa primeasca ciorba de la partid, un ratat fara nimic. Chiar tu iti gasesti sa arati cu degetul. Ia vezi de Birta cum e, el e exact ca acest parazit Sabau. Zero realizari.
Postat 10 Octombrie 2023, 15:26 de vasi13
Parazit
Parazitul acesta doar a urmat exemplul marelui sau profesor Mango si lectiile ce i le-a dat acesta , de fapt el continua mai departe sa propovaduiasca invatatura celui mai parazit si nul politic , dragul sau mentor si profesor fara nici cea mai mica sau onorabila realizare Mango Janoș
Postat 08 Octombrie 2023, 20:40 de Mare_blue17
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON