Atleta orădeană Bianca Lazăr Fazekaş s-a remarcat din nou în competiţiile naţionale. Astfel, componenta clubului Crişul, dar care de această dată a evoluat sub titulatura LPS Bihorul, a ocupat locul al II-lea în proba de aruncarea ciocanului la întrecerile Campionatului Naţional Şcolar de la Bucureşti, din perioada 2-3 iunie.
Bianca Lazăr Fazekaş a obţinut rezultatul de 56,00 metri, ceea ce a reprezentat pentru ea şi îndeplinirea baremului pentru participarea la Mondialele de juniori I de la Barcelona.
La întrecerile naţionale şcolare, Bianca s-a clasat a doua, după băcăuanca Roxana Perie, care a aruncat 56,28 metri. Cele două au obţinut, de altfel, împreună calificarea pentru competiţia mondială de la Barcelona, din perioada 10-15 iulie.
"Din iarnă am aşteptat să-şi îndeplinească acest barem, a fost foarte aproape atunci, i-au lipsit doar 4 cm, dar e bine că a venit acum. E ultimul an pentru ea ca junioară şi sper să arunce peste 60 de metri la Barcelona", a declarat antrenoarea atletei Livia Meheş.
La CN Şcolare de la Bucureşti au mai participat şi Ionuţ Benea, care s-a situat al IV-lea, cu o aruncare de 47,80, precum şi Mattyas Jozsef, care având o vârstă mai mare, a concurat în afara competiţiei, dar cu rezultatul obţinut, 56,88 m, s-a situat pe primul loc.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.