URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
27 Februarie 2016, 16:28

Bianca Benea va participa la Campionatului European de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Novi Sad

Bianca Benea va participa la Campionatului European de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Novi Sad foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportiva orădeană Bianca Benea, legitimată la CSM LPS Bihorul şi antrenată de Nicolae Ille, va participa în perioada 29 februarie – 9 martie la întrecerile Campionatul European de scrimă pentru cadeţi şi juniori, ediţia 2016.

Competiţia va fi găzduită de oraşul sârb Novi Sad, în perioada 29 februarie - 9 martie.

Bianca Benea va lua startul în proba de spadă feminin, dar ea va participa la două categorii de vârstă, cadeţi şi juniori. De precizat că sportiva orădeană va reprezenta România şi clubul CSM atât la individual, cât şi pe echipe.

În primele două luni ale acestui an, Bianca Benea a obţinut un locul II şi implicit medalie de argint la Campionatul Naţional de spadă pentru cadeţi, precum şi un loc III şi medalie de  bronz la Campionatul Naţional de spadă pentru juniori.

De asemenea, Bianca Benea s-a clasat pe locul V în ierarhia finală a Circuitului European de spadă, ediţia 2015-2016.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON