Sportiva orădeană Bianca Benea, de la CSM Oradea, a obţinut trei victorii la întrecerile Grand Prix-ului din Qatar la spadă, competiţie care s-a desfăşurat în perioada 26-27 ianuarie, la Doha, în Aspire Dome.
Concursul a fost destinat exclusiv seniorilor, iar Benea a obţinut trei victorii din şase dueluri în faza preliminară a competiţiei, după care a avansat în fazele eliminatorii.
Aici orădeanca a fost învinsă însă de Maria Obraztsova din Rusia, cu scorul de 15-9, pe tabloul de 128. Ca drept urmare, Bianca s-a situat pe locul 114 în clasamentul final.
De menţionat că la startul întrecerilor s-au prezentat 164 sportive din întreaga lume.
Dintre rezultatele sportivelor din ţara noastră, performanţa bihorencei a fost a treia, după ce Greta Veres a ocupat locul 74, iar Raluca Sbârcia, poziţia a 109-a. Cea de-a patra spadasină din României, stelista Alexandra Predescu s-a situat pe locul 116.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.