Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor disputa miercuri, de la ora 18.15, jocul din prima manşă a optimilor de finală din FIBA Europe Cup, în compania echipei turce Muratbey Usak Sportif.
Jocul, programat la Arena Antonio Alexe, va fi transmis în direct de Digi Sport TV, însă conducătorii echipei orădene aşteaptă cât mai mulţi susţinători în tribunele sălii sporturilor, pentr a-şi conduce favorita către o victorie, care să-i dea şanse de calificare pentru turul următor.
Orădenii nu trec printr-o perioadă tocmai bună, după ce săptămâna trecută au pierdut ambele jocuri, disputate în deplasare, în campionatul Ligii Naţionale, la Timişoara şi Bucureşti, cu Dinamo. Elevii antrenorului Cristian Achim doresc să se reabiliteze acum şi să obţină un succes important în cupele europene.
De menţionat însă faptul că roş-albaştrii continuă cel mai lung parcurs din istoria participărilor româneşti în cupele europene în baschet. CSM-ul va ajunge, astfel, la cel de-al 19-lea meci oficial în arena internaţională.
Cât priveşte adversarul de miercuri, Usak Sportif provine din Turcia, ţară care are patru reprezentante în Euroligă. "CSM-ul întâlneşte o formaţie care joacă cel puţin opt jocuri cu adversari de super clasă în actualul sezon. În plus, Usak provine din ţara cu cel mai mare număr de reprezentante în actuala ediţie cupelor europene (zece echipe)", se arată pe site-ul clubului orădean.
Pentru CSM CSU Oradea, Usak Sportif este însă şi cel de-al doilea adversar din Turcia în acest sezon competiţional şi al patrulea din istoria prticipărilor bihorene în cupele europene. În prealabil, roş-albaştrii s-au duelat cu Gaziantep Basketball, Tofas Bursa, respectiv Pinar Karsiyaka Izmir.
Pentru jocul de miercuri, CSM CSU Oradea a comercializat bilete, atât online, cât şi la sediul clubului, iar abonamentele sunt şi ele valabile.
Pentru ca accesul în incinta Arenei Antonio Alexe să se facă în condiţii cât mai bune, conducerea clubului CSM reaminteşte suporterilor că intrarea se face pe baza prezentării pentru scanare a biletului sau abonamentului achiziţionat.
"Rugăm posesorii de abonamente şi bilete achiziţionate anticipat (indiferent că sunt tipărite ori în format electronic) să le pregătească înainte de a le veni rândul la scanat. Acest lucru va fluidiza procesul de intrare în sală. Se scanzează codul de bare de pe fiecare bilet/abonament. După scanare, se va face controlul corporal, pentru a preveni incidente nedorite. Pe această cale facem apel la posesorii de bilete achiziţionate anticipat şi la cei care au cumpărat abonament să facă un efort şi să vină la sală mai devreme decât ora de începere anunţată a meciului pentru a avea siguranţa că nu veţi pierde nicio clipă din spectacolul pe care cele două echipe s-au pregătit să îl ofere. Porţile se vor deschide la ora 16:45. Bilete se vor putea achiziţiona şi de la intrarea în incintă dacă ele nu se vor epuiza în prealabil", precizează, pe site-ul oficial, conducerea clubului orădean.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.