Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au pierdut jocul al treilea cu Phoenix Galaţi, din primul tur al fazei play-off din Liga Naţională.
Desfăşurat în Sala Sporturilor Dunărea din Galaţi, duminică seară, jocul a avut nevoie de prelungiri pentru a stabili învingătoarea. În cele din urmă, gălăţenii s-au impus cu scorul de 98-92, după ce la finele timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 81-81. Astfel, seria jocurilor dintre cele două echipe va continua şi marţi, atunci când va avea loc, tot la Galaţi, meciul cu numărul 4.
Partida de duminică a debutat bine pentru gazde, care după primul sfert conduceau cu scorul de 23-15. În sfertul al doilea, orădenii au revenit însă spectaculos şi după ce acest interval l-au câştigat cu 21-12, în pauza mare s-a intrat cu scorul de 36-35 pentru elevii antrenorului Cristian Achim.
În jumătatea a doua a confruntării s-a mers cap la cap până la final. Astfel, sfertul al treilea a fost câştigat de gazde, cu 23-22, iar în acest fel în pauza dinaintea ultimului sfert s-a intrat cu scorul egal, de 58-58. Cum şi ultimele zece minute din timpul regulamentar au fost extrem de echilibrate, fiecare echipă înscriind câte 23 de puncte, după 40 de minute tabela de marcaj indica egalitate, scor 81-81.
Astfel, au urmat cinici minute de prelungiri, care, deşi au fost începute mai bine de orădeni, în ultimele două minute gălăţenii au înscris puncte importate şi astfel, în final, au reuşit să câştige jocul la o diferenţă de şase puncte, cu scorul de 98-92.
În acest context, scorul întâlnirilor directe dintre cele două formaţii a devenit 2-1 pentru CSM CSU Oradea şi se va disputa şi meciul cu numărul 4, programat marţi, tot la Galaţi.
Principalul marcator în jocul de duminică seara a fost Sean Barnette, autor a 28 de puncte, urmat de N. Barac, jucător rechemat în lotul orădenilor după accidentarea lui R. Markovic. Acesta a reuşit să înscrie 13 puncte. De la Phoenix Galaţi, cel mai eficace a fost ex-orădeanul Milos Pesic, autor a 26 de puncte.
Suporterii orădeni au avut parte şi de o surpriză duminică seară. Forţată de accidentarea shooter-ului Radovan Markovic, care va rata finalul sezonului, conducerea clubului CSM CSU l-a readus pe teren pe Nemanja Barac, sârbul care a început sezonul sub comanda lui Cristian Achim, dar a plecat după venirea lui Martin Zeno. Nici pe acesta orădenii nu l-au văzut prea mult pe teren, fiind accidentat.
Phoenix Galaţi – CSM CSU Oradea 98-92 (23-15, 12-21, 23-22, 23-23, 17-11)
Marcatori Phoenix Galaţi: M. Pesic 26 puncte, M. Bojovic 22, J. Threatt Jr 17, I. Pîrlog 11, Y. Lemyk 10, D. Tresac 4, R. Bolobita 4 şi T. Rohde 4 puncte.
Marcatori CSM CSU Oradea: S. Barnette 28 puncte, N. Barac 13, S. Nuhanovic 11, M. Zupan 11, U. Lucic 10, W. Franklin 9, S. Lupusavei 6, A. Mandache 2, C. Petrişor 1 şi R. Paşca 1 punct.
Într-o altă partidă de duminică seara din turul I al fazei play-off din Liga Naţională de baschet masculin, Dinamo Bucureşti a cedat primul joc de acasă cu Steaua CSM Eximbank, cu scorul de 63-84. Astfel, steliştii conduc la general cu 2-1.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.