URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Asemănările dintre Marghita şi Bucureşti sunt uluitoare. Amândouă sunt nişte localităţi cu mare potenţial, dar care sunt jefuite în fiecare ciclu electoral de cei care ar trebui să le conducă. Concubinajul între toate partidele care s-au perindat la putere a făcut să existe o şogoreală indestructibilă, ce a pus la punct un sistem impecabil de sifonare a banilor publici.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Putea fi un "eveniment". În fond, AUR e un partid de succes, intrat în Parlament cu 9% în 2020 dar ajuns la 19,1% în sondaje, şi promitea ceva rar: expunerea unei viziuni economice. N-a fost, însă, căci doar discursul de încheiere al lui George Simion l-a salvat de la rapida uitare din partea celor cam 120 de ascultători.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O recentă modificare a Codului Rutier repară una dintre problemele vechi ale legislaţiei rutiere. În esenţă, până la modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2023, o persoană condamnată pentru o infracţiune rutieră (spre exemplu, pentru conducere fără permis) nu avea nicio interdicţie în a obţine imediat după condamnare permisul de conducere.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
06 Iulie 2014, 13:38

Bancă la apă: Vandalii din Velenţa au dat atac la o bancă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Seceta a făcut ca apa Crişului Repede să fie tot mai puţină, iar pe alocuri în oraş râul are un aspect de mlaştină. Asta nu înseamnă totuşi că în albie nu mai există nimic.

Află ce a "răsărit" în râu de pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@@ddd
Daca li s-ar imputa cateva banci, cateva cosuri de gunoi, etc, sa vexi ce harnici ar fi gardienii publici! Ehe, ce bine le era cand umblau prin oras la vanatoare, puneau doua-trei capcane si gata!
Postat 07 Iulie 2014, 05:52 de io
@ddd
ai dreptate politia locala nu are sange in instalatie sa intre in velenta
Postat 06 Iulie 2014, 20:59 de eu
poftiti la colecta
ce treaba are politia locala cu asta ei au treaba cu amenzile cu colecta la fel ca hingeri de la ridicari sa stranga bani pentru bolovan prin orice metoda bani sa vina
Postat 06 Iulie 2014, 17:17 de ddd
encore
Din ciclul: realizari ale Politiei Locale Oradea.
Postat 06 Iulie 2014, 13:59 de gffh
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6271 RON
  • 1 EUR = 4.92 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON