Gândită de PDL, dar aplicată şi chiar accelerată de PSD, regionalizarea începe să-şi arate tot mai mult efectele asupra Oradiei şi orădenilor. Politruci fără glorie, puşi în fruntea unor instituţii pe care sunt obsedaţi să le "reorganizeze" aşa cum îşi marchează câinii teritoriile, făcând pipi pe ele, mută de colo-colo oameni şi structuri, fără dezbateri şi fără explicaţii, ba până şi fără acte în bună regulă. În numele "reorganizării" - care mie îmi aminteşte lozincile despre "revoluţia continuă", despre "perestroică" şi despre "reforma" infinită - omul, altădată cel mai de preţ capital, a devenit un biet gândac care, dacă stă în calea planurilor vreunui politruc, e strivit fără ezitare.
E ceva din ce afirm exagerat ori fals? "Reorganizarea" Finanţelor Publice şi pregătita mutare la Cluj a Regionalei Vamale - operaţiuni soldate cu costuri de timp şi de bani pe care toţi le suportăm zi de zi - demonstrează că nu. După ce au ţipat ca din gură de şarpe în opoziţie, bocii şi blejnarii PSD-işti duc perversitatea pe noi culmi. Fac regionalizarea fără să vorbească despre ea, fără să le pese nici câte destine umane distrug, nici câtă risipă provoacă.
Tristeţea e că, în timp ce transferă instituţii de la Oradea la Cluj (care, să nu uităm, nu e doar oraşul lui Boc, ci şi feuda lui Rus & Dâncu), membrii sectei Martorii lui Dragnea nici măcar nu sunt luaţi la întrebări, să ne elucideze ce descentralizare e aceea în care Capitala nu cedează regiunilor niciuna din atribuţiile sale, ci le centralizează de la judeţele golite de conţinut. Îşi permit s-o facă, pentru că între timp ne servesc un singur refren - Jos Băsescu! -, iar noi suntem ocupaţi să ne turnăm găleţi de gheaţă în cap, în loc să le pichetăm sediile de Partid.
Îşi permit s-o facă, pentru că în timp ce ne temem locul de muncă, ei se împăunează cu amnistia "mămicilor" şi "bunicilor". Îşi permit pentru că nu pierd decât câteva zeci de voturi, ale funcţionarilor care vor fi puşi pe drumuri, iar lor le sticlesc ochii doar de la milion în sus. Îşi permit fiindcă - la fel cum Stalin spunea că moartea unui om e o crimă, dar a unor milioane e statistică - Victorii şi Viorelii ştiu că ce pierd în Oradea câştigă la Craiova ori la Teleorman.
Îşi permit pentru că nu le pasă nici cât negru sub unghie de pustiul cauzat şi fiindcă pentru ei e important nu că Oradea va rămâne un sat mai mare, îngrijit, dar fără economie, ci că Partidul va câştiga alegerile.
Unor PSD-işti le va păsa, poate, doar atunci când le vor fi mutate la Cluj şi Prefectura pe care o conduc, şi Sorbonica unde au devenit savanţi. Nu să-i supăr pe prefect ori pe ştabul Judeţenei de Partid mi-am propus, însă, ci să-i provoc relaxat şi zâmbitor ca Ponta: Aveţi chef de-o demisie, fă? Sau vă continuaţi carierele cu preţul devalizării unui oraş de nişte instituţii pe care avea tot dreptul să le păstreze? Şi nu din mândrie, fiindcă doar pe aici curge Crişul la vale, ci pentru că aşa spune o voce de neastupat, cea a raţiunii!
Citiţi pe această temă şi articolul "Pun Bihorul pe ultimul loc! Regionalizarea continuată de PSD mută de la Oradea la Cluj cele mai importante servicii deconcentrate"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.