URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 02 OCTOMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
16 Ianuarie 2016, 16:02

Audiţie pentru evadare: Teatrul Regina Maria deschide anul cu premiera "Audiţia", un spectacol despre mirajul unei vieţi mai bune în străinătate

Audiţie pentru evadare: Teatrul Regina Maria deschide anul cu premiera 'Audiţia', un spectacol despre mirajul unei vieţi mai bune în străinătate PRIMA PREMIERĂ. În ultima zi a lunii, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria (foto) e programată premiera spectacolului "Audiţia", de Alexandr Galin, o comedie cu accente dramatice, pusă în scenă de directorul Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, Mircea Cornişteanu (medalion). Şi anul trecut, teatrul din Oradea a avut spectacole semnate de regizori de marcă, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija şi Bobi Pricop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şase femei dintr-o ţară ex-comunistă se lasă seduse de mirajul unei vieţi mai bune peste hotare şi participă la un casting organizat de o firmă japoneză, care oferă slujbe în showbiz. 

La audiţie sunt invitate femeile talentate, înzestrate cu aptitudini artistice, mai ales pentru dans şi interpretare vocală. Dorite sunt, însă, doar cele tinere şi fără obligaţii...

Din noul val rusesc

Pe 31 ianuarie, orădenii sunt invitaţi la cea dintâi premieră a Teatrului Regina Maria din 2016 - spectacolul "Audiţia", de Alexandr Galin, un dramaturg rus contemporan, ale cărui piese au fost jucate în renumite teatre din Europa şi Asia, între care Teatrul de Artă din Moscova, Royal Shakespeare Theatre din Londra, Teatrul Odéon din Paris şi Teatrul Schiller din Berlin.

Galin este considerat unul dintre liderii noului val al dramaturgilor ruşi care, după deceniile de teatru politic, s-au concentrat asupra individului, creaţiile sale primind numeroase distincţii, precum Laurence Olivier Prize (Marea Britanie) şi Ambassador of the Arts (SUA). De asemenea, pelicula "Nunta", bazată pe un scenariu al său, a fost premiată, în 2000, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

"Marfă vie"

Alexandr Galin a scris "Audiţia" în 1998, în urma unei întâmplări reale la care a fost, personal, martor. Autorul a povestit că, într-o zi, pe la mijlocul anilor ’90, a fost chemat de un prieten de-al lui, scenograf la Teatrul Taganka, să vadă o situaţie care i s-a părut demnă de memorat.

"În sală nu era public, doar la mijloc, printre fotolii, se afla o mică masă la care de obicei stă regizorul. De data asta acolo erau instalaţi doi japonezi cu un traducător. Priveau spre scenă, unde apăreau şi dispăreau tinere semidezbrăcate, pe care le selecţionau pentru a lucra în Japonia", a povestit Galin, precizând că pe atunci toate teatrele din Rusia treceau printr-o perioadă grea, de sărăcie lucie, iar japonezii închiriaseră sala pentru a organiza preselecţia.

În acel moment, dramaturgul a avut o revelaţie a situaţiei în care se aflau ruşii în acei ani. "Din cetăţeni ai unei superputeri uriaşe şi de temut (n.r. - Uniunea Sovietică), se transformaseră într-o «marfă vie» care era triată de către cei mai norocoşi, cei care ieşiseră învingători la «audiţia» organizată de Istorie. Când am scris această comedie, am încercat să nu uit nicio clipă că ea s-a născut din amărăciune şi revoltă", povesteşte Galin.

O iluzie

În "Audiţia", şase femei dintr-o ţară ex-comunistă se lasă seduse de mirajul unei vieţi mai bune în străinătate şi se prezintă la un casting organizat de o firmă japoneză care oferă joburi în showbiz, fără a preciza exact felul acestora. Deşi japonezii au chemat la preselecţie femei cu aptitudini artistice, care ştiu să cânte şi să danseze, nu au precizat că slujbele sunt exclusiv pentru tinere fără niciun fel de obligaţie. "Prin urmare, încercarea celor şase femei de a evada, de a lăsa în urmă sărăcia şi nefericirea conjugală la care au fost condamnate de o lume aflată în paragină, se dovedeşte a fi oarecum zadarnică", aşa "traduc" povestea, pentru spectatorii orădeni, reprezentanţii Teatrului Regina Maria.

Spectacolul de la Oradea a fost regizat de Mircea Cornişteanu, fostul director alTeatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova, autor a mai bine de 150 spectacole pe scenele a peste 25 de teatre din ţară şi străinătate, laureat în 2010 cu premiul UNITER pentru întreaga activitate.

În spectacolul Teatrului Regina Maria au fost distribuiţi Ioana Dragoş Gajdo, Georgia Căprărin, Denisa Vlad, Lucia Rogoz, Anda Tămăşanu, Gabriela Codrea, Andrei Sabău, George Dometi, Alexandru Rusu şi Ciprian Vultur. Deşi premiera a fost anunţată de curând, o bună parte din bilete deja s-au vândut, drept urmare curioşii ar face bine să se grăbească...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6864 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON