URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 13 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Decembrie 2015, 19:25

Asfalt, pentru prima oară, pe un drum de 27 km între un oraş din Bihor şi unul din Satu Mare: şoseaua Marghita-Tăşnad e gata (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedinţii Consiliilor Judeţene Bihor, Cornel Popa, şi Satu Mare, Adrian Ştef, şi primarii din Marghita, Pocsaly Zoltan, şi Tăşnad, Vasile Mitraşca, au fost prezenţi marţi la închiderea proiectului de modernizare a DJ 191 Marghita - Tăşnad, care va scurta deplasările între Oradea şi Satu Mare, putând contribui la dezvoltarea economică şi turistică, în condiţiile în care va facilita şi accesul la o staţiune balneară cu peste 200.000 turişti în ultimul an.

Cu economii

Proiectul DJ 191 Marghita – Tăşnad, iniţiat în mandatul fostului preşedinte al CJ Bihor Alexandru Kiss, depus la Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest în 2009, în mandatul lui Radu Ţîrle, şi care a primit finanţare abia în mandatul actualului preşedinte, Cornel Popa, a fost finalizat marţi, după un an de lucrări efective, în prezenţa jurnaliştilor din cele două judeţe, cu două zile mai repede faţă de termenul programat.

Reprezentanţii celor două Consilii Judeţene şi celor două primării beneficiare au tăiat panglica inaugurală la kilometrul zero al drumului, în intersecţia cu sens giratoriu de la intrarea în Marghita dinspre Oradea, dând apoi explicaţii financiare şi tehnice despre proiectul finalizat.

Acesta, a precizat şeful CJ Bihor, Cornel Popa, a fost finanţat cu fonduri europene din Programul Operaţional Regional din exerciţiul financiar 2007-2013 al UE. Contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat anul trecut, în luna august, cu reprezentanţii firmei orădene Selina, care câştigase licitaţia organizată în acest scop. Valoarea estimată a proiectului a fost de 83 milioane lei, însă constructorul a făcut lucrarea la trei sferturi din această sumă, mai exact 61,945 milioane lei.

O aventură

Până la modernizarea lui, DJ 191 Marghita – Tăşnad, deşi leagă două oraşe, a fost un drum de pământ. „Se circula mai rău decât pe DN 76, era o adevărată aventură să mergi cu autoturismul”, a spus şeful CJ Bihor.

Prin modernizare drumul a primit o fundaţie, au fost făcute şanţuri şi rigole de scurgere, ziduri de sprijin, balustrade şi, bineînţeles, podeţe pentru asigurarea accesului riveranilor în toate cele patru sate (apartenente la trei comune), plus racorduri din asfalt cu străzile şi drumurile comunale aflate de-a stânga şi de-a dreapta şoselei, astfel încât cantitatea de noroi adusă de pe aceste căi de acces secundare pe DJ să fie cât mai redusă.

Lungimea totală a şoselei este de 27,264 km, din care 18,209 km pe raza administrativă a judeţului Bihor şi 9,550 km pe cea a judeţului Satu Mare, 2,150 km în interiorul municipiului Marghita şi 2,215 km în oraşul Tăşnad.

În Marghita drumul are patru benzi şi o lăţime de 14 metri, iar în rest circulaţia se va desfăşura pe două benzi, pe o lăţime de 6,5 metri.

Încurcaţi de alţii

Întrucât cei 27 km de drum au fost construiţi într-un singur an, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, a ţinut să mulţumească firmei Selina „pentru seriozitatea de care a dat dovadă”, divulgând că în cursul acestei veri proiectul încă era în pericol să nu se finalizeze şi, deci, o parte din fondurile UE să fie pierdute.

Motivul? Firma din judeţul Satu Mare care a câştigat licitaţia pentru modernizarea reţelelor de apă şi de canalizare din Tăşnad, dar care „nu avea forţa financiară şi logistică pentru executarea lucrării, noroc că i-a ajutat cei de la Selina”, a explicat Popa. „Aproape de fiecare dată când veneam pe şantier, din vară din două în două zile, găseam trei băieţi sprijiniţi într-un hârleţ. Din cauza lor era să nu puteam implementa proiectul până la capăt. Eu cred că asemenea firme nu ar trebui să aibă curajul nici măcar să se prezinte la licitaţii”, a spus preşedintele CJ Bihor.

„Cadou de sărbători”

Atât omologul său, preşedintele CJ Satu Mare, Adrian Ştef, cât şi primarul din Tăşnad, Vasile Mitraşca, au confirmat spusele lui Cornel Popa, cel din urmă afirmând că se simte „de-a dreptul fericit că acest proiect a devenit realitate”. Ce-i drept, are un motiv în plus: „Anul trecut, Băile balneare de la Tăşnad a avut peste 212.000 turişti, iar pe acest drum sperăm să vină pe viitor mult mai mulţi”, a spus edilul sătmărean.

Primarul din Marghita, Pocsaly Zoltan, a dat-o pe lirică, afirmând că „Dumnezeu ne-a dat şi nouă un cadou de sărbători, acest drum”, dar adăugând că din cauza intensificării traficului oraşul său va avea nevoie de o şosea de centură. „Marghita are numai două drumuri care traversează oraşul, aşa că vă cer ajutor să se facă o şosea de centură”, i-a spus Pocsaly lui Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Oradea-Marghita ?
Banuiesc ca pentru ca Oradea-Marghita sa fie reasfaltata mai trebuie sa asteptam 8 ani... sau 16 ca e de 2 ori mai lung.
Postat 23 Decembrie 2015, 02:56 de marius_ro
Cornele Cornele
S-a trezit si nea Cornel! AEROPOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOORTUL stimabile...........ce facem cu el???
Postat 22 Decembrie 2015, 22:44 de OradeaCivitas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON