URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
18 Septembrie 2019, 18:50

Aşa ar putea arăta viitorul stadion din Oradea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce, în luna iunie, primarul Ilie Bolojan anunţa că ar vrea să demoleze stadionul Municipal Iuliu Bodola din Oradea, pentru a crea mai multe spaţii verzi pentru locuitorii din Rogerius, edilul a dat publicităţii, miercuri, detalii privind un nou stadion care urmează să fie construită în Oradea.

Potrivit municipalităţii, arena va avea 15.000 - 20.000 de locuri şi va fi construită pe un amplasament aflat la ieşirea din Oradea către Băile Felix, respectiv pe partea dreaptă, imediat după pasajul suprateran de la intersecţia cu centura, chiar în spatele noii benzinării din această zonă.

"Se doreşte ca oraşul Oradea să aibă o arenă sportivă care să permită accesul din mai multe direcţii: dinspre centură, dinspre oraş, dinspre Beiuş, dinspre Aleşd, având în apropiere şi capătul liniei de tramvai şi urmând ca după finalizarea investiţiei să fie introduse şi linii de transport în comun", arată un comunicat al municipalităţii.

Proiectul va fi supus aprobării în şedinţa Consiliului Local de săptămâna viitoare.

Într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul Ilie Bolojan a explicat că, pe lângă teren de fotbal, stadionul va avea şi piste pentru alergare pentru competiţii de atletism.

În continuare, urmează să fie realizat un studiu de fezabilitate pentru arena sportivă, realizat de firma care s-a ocupat şi de proiectul stadioanelor de la Cluj şi Craiova, S.C Dico & Ţigănaş S.R.L de la Cluj.  

"Totodată, se vor realiza un plan de urbanism şi un studiu de fezabilitate pentru accese şi pentru partea de regenerare urbană. Arena sportivă de la Oradea va fi asemănătoare cu arena de la Târgu Jiu. Prin urmare, Primăria Oradea doreşte ca în luna ianuarie a anului viitor să existe un deja un plan de urbanism aprobat, un studiu de fezabilitate al arenei aprobat, urmând ca finanţarea să fie realizată în anii următori", mai arată reprezentanţii municipalităţii.

Începerea lucrărilor este preconizată pentru anul 2021. Până în primăvara anului viitor se va găsi formula financiară pentru finanţarea acestei investiţii. Ilie Bolojan a mai declarat că, la finalizarea noii arene, în 2-3 ani se va putea trece la demolarea actualului stadion şi realizarea altor proiecte.

"Pe actualul amplasament al stadionului FC Bihor s-ar putea amenaja o zonă verde, astfel încât străzile Moldovei, care este foarte aglomerată, Corneliu Coposu şi Ştefan cel Mare să aibă un astfel de debuşeu", declara, la finele lunii iunie, Ilie Bolojan, adăugând că ia în calcul relocarea stadionului pe un amplasament la şoseaua de centură cu ajutorul unei finanţări a Companiei Naţionale de Investiţii. "Dacă a făcut la Târgu Jiu un stadion care nu are nici echipă, nici infrastructură de utilităţi, atunci sper că va construi unul şi pe un amplasament de la Oradea", spunea Bolojan.

Întrebat, miercuri, de BIHOREANUL ce se va întâmpla cu actualul stadion Iuliu Bodola, primarul a afirmat că nu există încă o decizie definitivă. Edilul a declarat că, în paralel cu construirea noii arene municipalitatea, va comanda un studiu din care să reiasă cea mai potrivită destinaţie pentru spaţiul actualului stadion. "Acolo se pot face zone de locuit, se poate amenaja un centru de conferinţe sau se pot înfiinţa zone verzi", a spus Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Sandu1206
Nu am fost la niciun meci al defunctei FC BIHOR (fie-i tarana usoara!!) si nu ma voi duce nici daca Oradea va avea o echipa super-campioana!! Dar, pe cand mai agoniza FC BIhor, mai vedeam in imaginile din presa online, de la caricaturile sale de meciuri, imagini cu tribunele unde rareori erau mai mult de vreo 1-2000 de suporteri!! Atunci la ce ne trebuie un stadion de 30-40000 de locuri??!!
Postat 20 Septembrie 2019, 08:33 de AnaConda
Fotbal & Stadion
Imi placea Oradea si pentru faptul ca nu are o echipa reprezentativa de fotbal (noroc ca a diparut gasca de trista amintire FC Bihor!!) Ce frumos era fara banii publici dati baietilor in izmene scurte si fara isteria hoardelor de suporteri galagiosi, primitivi. Acum se contureaza un nou dezastru... Dar, odata terminat acest stadion, sper sa ramana complet inutil si Oradea sa ramana in continuare un oras civilizat, FARA FOTBAL!! La cat ma pricep eu la mizeria numita FOTBAL, imi imaginez ca nu e usor sa ridici o echipa la nivel cat de cat reprezentativ!!! Urez mult insucces oricarei initiative!! Pe stadion se poate juca si oina sau lobta-n varga!!
Postat 20 Septembrie 2019, 08:24 de AnaConda
Spun da si acetui proiect
Daca se va construi o noua baza sportiva DA! este buna initiativa de a scoate din oras astfel de investitii. Aceste baze sportive isi au locul in afara orasului. Terenurile din oras sunt mult prea valoroase sa fie ocupate de asa ceva plus aglomeratia care este creata de suporteri si competitori in momentele de mari competitii. Bravo primariei si sustinatorilor acestui proiect. Lucrurile incep sa prinda contur. Votez ASA DA!
Postat 19 Septembrie 2019, 14:10 de scarbit
@cvm
..."omul asta",Dorel de la primarie,uraste oradenii...Pana cand ? Pana i se infunda.Cand i se infunda ? Cat de curand. Pentru inceput,ABA Crisuri...se pregateste CAO...Dorel de la primarie.
Postat 19 Septembrie 2019, 01:59 de platona
"va comanda un studiu"
Exista in cluj o firma capabila sa duca studiul pina la capat:Planwerk. Este firma care a inventat caritasul imobiliar in centrul vechi al orazii.Un imobil caruia primaria ii mareste impozitul cu 50% pentru ca NU ARE etaje suficiente,i se mareste valoarea de 6 ori, conform recomandarilor studiului.Repetitio est mater studiorum
Postat 18 Septembrie 2019, 22:22 de excalibur
cvm
Oradea nu-i a TA, că ești țăran. Și dacă stadionul asta al nostru e o valoare, atunci du-te de unde ai venit, nici nu te uita înapoi.
Postat 18 Septembrie 2019, 22:05 de Sandu1206
deja sare calul
deja sare calul, iar o să facă o comedie de parc și, bineînțeles, muuulte parcări. cred că a mutilat deja destul orașul, de parcă ar fi ograda lui de acasă. m-am întors, de trei ani deja, degeaba. ceea ce văd nu-i orașul meu, nu-i Oradea mea. da, anumite facilități - mai ales cele de mobilitate urbană, sunt utile dar mutilarea unei moșteniri valoroase nu o accept. dacă nu poate să întrețină două stadioane, de ce nu-l vinde pe cel vechi? baza Voința e deja istorie, probabil urmează și Tineretului. omul ăsta urăște sportul sau ce?
Postat 18 Septembrie 2019, 21:33 de cvm
Nu ma interesează un stadion
Dar dacă ar fi de 30-40000 de locuri ar fi mai interesant
Postat 18 Septembrie 2019, 19:25 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON