Doamna consilier UDMR Kirei Melinda propune ca oamenii săraci să beneficieze de subvenţii la cheltuielile de apă şi canalizare. Prima oară am crezut că este o greşeală şi că iniţiativa aparţine consilierilor PSD. Aceştia propun mereu gratuităţi şi pomeni, pornind de la constatarea că Ilie Bolojan nu acceptă aşa ceva în ruptul capului şi, poate, astfel şi partidul lui Ioan Mang mai marchează o mică victorie politică.
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Apoi, nu ştiu cât de echitabile sunt subvenţiile astea. Dacă le dai celor racordaţi la CET, favorizezi peste două treimi din orădeni. Ceilalţi nu ar merita şi ei ceva compensaţii, din moment ce impozitele li se aplică tuturor, după criterii unice?
Nu cred că este cazul să cădem în capcana populismelor, care pe termen lung nu aduc bunăstare, ci sărăcie. Cred că Oradea ar fi arătat jalnic dacă în loc de investiţii ar fi trimis pelerini la Sfânta Paraschiva, ar fi distribuit ochelari gratuit persoanelor în vârstă, ar fi organizat excursii în Grecia pentru pensionari sau ar fi dat tinerilor prime de nuntă.
Frumos ne-ar fi stat ca, în loc să fi folosit banii pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene, să ne apucăm să aruncăm cu ochiul dracului pe la biserici, în speranţa că numai Dumnezeu ne mai poate salva.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.