URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, premierul Marcel Ciolacu a declarat că s-a terminat epoca construirii stadioanelor, în condițiile în care visteria e goală, iar autostrăzi și spitale nu prea avem. Partea proastă este că Oradea avea spre avizare proiectul noului stadion și abia acum vedem ce daune ne-au provocat procesele cu proprietarii de terenuri din zonă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă imaginați o campanie - încă una după cea din 2012 - în care Bolojan să ne roage să luăm un vomitiv, dar să votăm totuși lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare? Sau că prin mai-iunie, el, de mână cu Mohan și Birta laolaltă cu Madar, vor încerca, dimineața, să convingă oamenii să voteze USL2 la europarlamentare, iar apoi, după-amiaza, să se bată pe Consiliul Județean și pe Primărie?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La o primă vedere întrebarea pare tembelă. Și la o a doua sau a zecea vedere, tot tembelă rămâne. Problema este, însă, că această întrebare a fost formulată de către doi judecători ai unei curți de apel și adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Decembrie 2023, 08:30

Anunț Compania de Apă Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de miercuri 06.12.2023, se impune devierea conductei de alimentare cu apă din zona SH 883 cu ocazia lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție a energiei termice, lucrări executate de către antreprenorul SC ENERGOMANTAJ SA. Furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 10.00 şi 15.00.

Vor fi afectaţi consumatorii alimentați prin stația de hidrofor SH 883, după cum urmează:

Stație de hidrofor:  883
Străzi afectate:      Bumbacului

Rugăm consumatorii să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp.

Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, vă rugăm să transmiteţi orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 - 430.928 sau 0359 – 410.203.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5823 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON